Mai in gluma, mai in serios… ;)

Septembrie 18, 2008

Codexul Rohonczi – fals sau original?

O carte veche de 1.000 de ani, pastrata la Budapesta, rastoarna toate teoriile istorice despre cultura stramosilor nostri.

Conform Wikipedia:

Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele si Rohonczy sau Rohonc, in toate combinatiile) este un document controversat al carui sistem de scriere este inedit si inca nedescifrat in mod convingator.

Manuscrisul a fost pastrat la Rohonc pana in 1838, cand contele Gusztáv Batthyány si-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Stiinte a Ungariei. Desi este incetatenita varianta „codexul Rohonczi”, articolul de fata opteaza pentru denumirea „codice” ( 1) Culegere de legi; cod. 2) Culegere de texte vechi manuscrise).

Propuneri de interpretare

Au fost propuse de-a lungul timpului diverse interpetari sau „traduceri”, fara ca vreuna sa se bucure de un ecou remarcabil din partea specialistilor.

Ipoteza cartii religioase

Attila Nyíri a propus o interpretare publicata in Theologiai Szemle, 39/1996 (pag. 91-98). In mare, procedeul pe care l-a folosit pentru descifrare a constat in a intoarce cartea si a asocia fiecarui caracter litera cea mai apropiata. Este de retinut insa ca acelasi simbol cunoaste uneori varii interpretari si aceeasi litera transcrie mai multe simboluri. In final, autorul ajunge la un text care, luat ca atare, are sens in maghiara si este de natura religioasa.

Cercetatorul indian M. K. Singh sustine ca textul este scris cu o varianta regionala de Brahmi care poate fi citita. A transliterat primele 24 de pagini pentru a obtine un text in Hindi pe care apoi l-a tradus in maghiara si l-a publicat in editia 2004/6 – 2005/1 a periodicului Turán. In interpretarea sa, codicele se vrea a fi o evanghelie apocrifa.

Ipoteza cronicii vlahe

Viorica Enachiuc interpreteaza codicele ca pe o cronica a blakilor (vlahilor), datata in secolele XI-XII (anacronism, de vreme ce hartia e datata in secolul XVI), scrisa in latina „danubiana” vulgata cu un „alfabet dac”. In traducerea pe care o propune autoarea, este descrisa o tara condusa de un domn pe nume Vlad care poarta razboaie impotriva uzilor, cumanilor, ungurilor sau gotilor. Apar toponime si hidronime ca Arad, Dridu, Olbia, Ineu, Rarau, Nistru sau Tisa. Mai sunt amintite si contacte diplomatice intre Vlad si Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra.

La cateva luni dupa editarea cartii (mai 2003), paleograful Dan Ungureanu publica un articol in Observatorul Cultural, unde critica vehement cartea editata de Viorica Enachiuc, dar si multe alte aspecte legate de scoala romaneasca de paleografie. Reactiile sunt impartite. Totusi, creste atat popularitatea codicelui, cat si atentia acordata noii interpretari, de altfel publicata in conditii bizare.

Unele dintre aspectele asupra carora Ungureanu atrage atentia sunt:

* potrivit autoarei, manuscrisul este scris de jos in sus, ceea ce ar fi nu numai inedit, dar si improbabil; ar insemna ca mana care scrie sa manjeasca randurile deja scrise;
* echivalarea a 150 de grafeme (Viorica Enachiuc declara scrierea fonetica, iar nu ideografica) diferite ce apar in codice cu doar 20 de litere (fara constructii din grupuri de litere, cum este, de pilda, „kh” pentru „h” muiat in limbile vechi semito-hamitice);
* absenta oricarei surse alternative referitoare la Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra care sa il mentioneze pe Vlad;
* gotii ar reprezenta un anacronism istoric pentru perioada istorica in cauza (populatia este considerata disparuta din a doua jumatate a secolului al VI-lea);
* dimensiunea teritoriului controlat de Vlad este mult prea mare;
* originalitatea unor fraze propuse de Viorica Enachiuc cum ar fi: „Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!” sau „Pe acei unguri sa spadasesti.”

In ce priveste codicele, Dan Ungureanu este de parere ca manuscrisul este un fals alcatuit, cel mai probabil, in epoca romantica (este posibil sa fi fost realizat cu putin timp inainte de momentul cand si-a facut aparitia), folosindu-se hartie legata italieneasca (anii in care s-a aplicat respectivul filigran ar fi 1529-1540) din care s-au decupat marginile si astfel s-a obtinut o carticica de foarte mici dimensiuni, neobisnuite pentru secolul al XVI-lea. In plus, continutul e scris si desenat in graba. Ilustratiile sunt naive, foarte simpliste si nu apartin niciunui stil de miniaturi medievale.

Melodia din Rohonczi Codex

La finele anilor optzeci, etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, ghidandu-se dupa atestarea facuta de Viorica Enachiuc (pe atunci, Mihai), studiaza continutul codicelui si descopera o notatie similara unei cantari in neume gregoriene, pe care o numeste cea mai veche notatie descoperita a unei melodii romanesti. Desi este probabil ca argumentele cercetatorului sa vizeze o situatie reala (este mult mai la indemana a identifica un set de neume decat o scriere), atestarea filigranului hartiei arata clar faptul ca nu poate fi vorba de cea mai veche melodie.

Conform http://www.dacia.org/ :

Codex Rahonczi este un document (probabil sud-est european) medieval, legat cu piele, care contine 448 de file cu dimensiunile 10×12 cm, scrise cu un alfabet necunoscut care utilizeaza peste 150 de semne, unele aflate in uz la timpul scrierii Codexului, altele mult mai vechi. El contine 87 de miniaturi ce ilustreaza informatia depozitata in document.
Hartia pe care a fost scrisa Codexul Rahonczi a fost fabricata pe la 1530-1540 in nordul Italiei (Briquet, Franta) .
Documentul se pastreaza la Biblioteca Academiei Ungare la cota A 1. 173/II si a fost descoperit in biblioteca grofului Batthyany Gusztav, daruita in anul 1838 Academiei de Stiinte a Ungariei.
A fost cercetat de mai multi oameni de stiinta din Europa, dar nu a putut fi citit. Julg Bernat (Germania) a precizat ca numarul semnelor utilizate la scrierea Codexului este de 10 ori mai mare decit numarul literelor din alfabetele existente. Fejerpataki Laszlo scria la 1878 ca acest Codex este un fals. Nemeti Kalman a incercat o sistematizare a semnelor folosite in Codex. Preotul misionar Vajda Josef scria despre Codex: „Se gaseste in Arhivele Academiei de Stiinte a Ungariei o carte extrem de secreta – Codexul Rahonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secreta pe care nimeni nu a reusit s-o descifreze pina acum…”. Otto Gyurk (1970) crede ca e vorba de o scriere care utiliza cifre.
Cercetatoare Viorica Enachiuc (Romania) a publicat recent un volum masiv (Rohonczi Codex , Alcor Edimpex, Bucuresti, 2002, 831 p.) cu „descrierea, transcrierea si traducerea” acestui document enigmatic. Ea sustine ca este vorba de un text scris cu litere daco-vlahe care ne relateaza in latina vulgara evenimente din secolele XI-XII ce au avut loc in statul blak (valah), condus de Vlad si de mitropolitii sai Sova Trasiu, Niles si Timarion. In opinia d-nei Viorica Enachiuc, texul a fost scris de jos in sus si de la dreapta la stinga si contine chiar si notele unui imn al tinerilor vlahi. Asemanarea uluitoare a multor semne folosite de autorul (autorii) Codexului Rononczi cu cele folosite de daci si chiar de purtatorii culturii Carla-Mare (aprox. 1500 IC), localizata pe Dunare, in jurul Portilor de Fier, da multe sanse de succes ipotezei daco-vlahe a d-nei Enachiuc.
Totusi, trebuie sa subliniem ca subiectul celor 87 de miniaturi nu este unul razboinic, cum traduce d-na Enachiuc, ci initiatic. Eroul central si celelalte personaje (unele purtand aripi si chiar zburand) se inchina Soarelui, Crucii, Crucii ariene si pelasgice, Semilunei, altor insemne sacre ale omenirii, isi transmit potiruri si alte insemne religioase sau intiatice, se roaga pentru oameni morti sau bolnavi, urca pe un Munte Sfant, trec fluvii sacre, poarta (ca si Isus Cristos) cruci (si chiar cununi de spini) si alte insemne religioase, sunt sacrificati sau crucificati, oficiaza servicii religioase in temple polivalente.
Si arhitectura edificiilor de cult din miniaturi ne vorbeste mai repede de faptul ca Codexul a fost scris si pictat cam in timpul cand a fost preparata hirtia, adica pe la 1530-1540, si nu pe la 1100. Analiza atenta a arhitecturii si a semnelor grafice folosite pentru scriere sustine ipoteza d-nei Enachiuc, in sensul ca documentul Rohonczi ar fi de origine medievala romaneasca, mai repede moldoveneasca, judecand dupa biserica de pe fila 170.
Cit priveste originea daco-vlaha sau – mai exact – carpato-dunareana, a scrierii este vizibil ca o multime de semne din Codex Rohonczi sunt cu adevarat de origine carpato-dunareana, unele foarte vechi, altele mai noi, unele noi de tot, dar nu mai noi de 1540. Analiza atenta a acestor semne demonstreaza ca alfabetul folosit de scriitorul (scriitorii) Codexului Rohonczi imbina scrierea fonemica (un semn – un fonem) cu cea silabica si hieroglifica. Cele 9 pagini prezentate de noi in aceasta mica introducere (atenta) la Codex Rohonczi vor lamuri mai bine cele sustinute mai sus. […]
Dupa mai multe „lecturi” ale miniaturilor, noi am ajuns la concluzia ca subiectul Codexului este un pelerinaj initiatic, realizat (nu cumva in vis?) de un episcop (?) sau alt initiat roman din evul mediu. Care e scopul acestui pelerinaj? Poate unirea tuturor religiilor de pe pamint, poate confirmarea unitatii tuturor religiilor, poate intilnirea eroului cu zeii sau – de ce nu?! – poate rostul acestui pelerinaj era unul de tip evanghelic. Noi am mai scris in alta parte ca aparitia marelui complex de manastiri ortodoxe din nordul carpatic al Moldovei medievale poate fi lamurit pornind de la cucerirea Constantinopolului de catre turci in 1453. Posibilitatea distrugerii de catre ei a centrului sacru ortodox de pe muntele Athos a putut naste ideea constructiei unui alt centru spiritual ortodox, de rezerva, in nordul muntos al Moldovei. Asa s-ar putea lamuri si aparitia investitiilor uriase, care au dat viteza uluitoare cu care s-au construit si infrumusetat manastirile moldovenesti in acei ani, si frumusetea lor arhitectonica, si pictarea lor originala in exterior, si dotarea lor „universitara” cu o multime de calugari si oameni laici deosebit de culti si de talentati. Unii dintre ei, cu siguranta, ar fi putut crea Codexul…

Iata ce scrie Dan Ungureanu in Observator Cultural, sub Titlul „Nu trageti in ambulanta”:

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982, a auzit de existenta Codexului Rohonczi. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al PCR) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in latina vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la daci. Si da si citeva pagini traduse.
Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu, prof. univ. dr. lingvist din Iasi; in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.

Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hartie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si cateva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere?! E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mana care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru – si asta, intr-o epoca in care copistii lui Stefan cel Mare si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.

Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparand romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „dictionar latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu romana din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de munca pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spaland, sporul sprijinind – tot aia este…
Restul cartii e cam la fel.
Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.
Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapanit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapanind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.

Concluzii

Nimic nu se potriveste, din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tarzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera, in schimb, facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
“Ei, si ce-i cu asta?!” veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sunt sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot…
Alarmante sunt, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu oranduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atat mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si paranoia protocronismului n-au disparut, din pacate, odata cu funestul regim. G. C. Paunescu a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar Televiziunea nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca, atat generozitatea Ministerului Culturii, cat si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sunt sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talamba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon Savescu. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pana si raurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cand oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian, la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. Ungaria e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de galci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de tranji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“.

8 comentarii »

  1. dacă e dovedit cü e fabricată hîrtia la 1500 şi….cum să fie fals ?
    Nu răstoarnă nimic.Ca să răstoarne ceva trebuie mai întîi înţeles textul.
    V Enăchiuc a scris o poliloghie.Aia nu e traducere ci visare cu ochii deschişi.
    Limba nu este latina vulgară din sec 11-12.În acele secole nu s-a vorbit undeva latina vulgară.Si-gur !
    Dacă vă legaţi de prostii scrise de „dacologi” ca V Enăchiuc ca să minimalizaţi importanţa studierii istoriei Daciei greşiţi.
    Afirmaţia dv „Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina” mi se pare chiar stupidă.Care trecutsecurist? Al doctorului Săvescu, Enăchiuc,Ursu,Vartic. Nu sînt precis sprijiniţi de foşti securişti azi milionari.Confundaţi borcanele.
    Dezbaterile ştiinţifice nu au rîuri liniştite dar nu ştiţi dv.
    Observaţi bine că lucrarea d-nei Enăchiuc e prostie curată şi aveţi dreptate cînd afirmaţi că dacologii amatori scriu multe prostii. Sînt însă cîteva excepţii.
    I C Drăgan a murit.

    Comentariu de floread — Ianuarie 2, 2010 @ 20:28 | Răspunde

  2. Toata stima si sustinerea pentru domnul Ungureanu! Mai devreme sau mai tarziu trebuie sa ii demascam acesti impostori care fac de rusine neamul romanesc, unul ce se poate lauda cu un IQ destul de ridicat. Solutia nu este insa simpla! Stiintific, tovarasii intru rele ai lui Savescu pot fi usor pusi la colt, in ciuda invectivelor pe care le vor eructa cu aceasta ocazie. Problema e „piata” pe care acesti dementi au pus stapanire: au televiziuni, nenumarate saituri si publicatii si ajung mult prea usor in ochii si urechile oamenilor de rand. Recent am publicat un material in care acuzam asocierea unor institutii de invatamant si ale administratiei locale (din Alba) cu acesti dezaxati. Nu mica mi-a fost surprinderea cand un nene, un mecanic auto in retragere, pe care il cunosteam din vedere, m-a oprit sa ma ia la rost (in termeni decenti totusi) pentru cele publicate (intr-un ziar local), argumentand cu acel decalog, corolar, ce naiba e, al sclavilor lui Savescu: cum s-a realizat romanizarea daca numai 14% din teritoriu a fost ocupat? cum s-au romanizat moldovenii? cum imi pot imagina eu, cu tot cu diplomele mele, ca dacii si-au uitat limba? de ce romanizarea nu a avut loc in Britannia si in Germania? cum e posibil ca un popor sa isi uite limba in 100 de ani? si celelalte cateva problema-axioma, putine da’ insistente, pe care maimutele astea le repeta obsesiv. Daca le explici ce si cum le intra pe o ureche si le iese pe alta, data viitoare vor veni cu aceleasi elucubratii. Aici trebuie lucrat, la diseminarea informatiei anti-„dacologice”, anti-nebunie. Omul de care vorbeam nu e rau intentionat, dar asta e genul de informatie la care ajunge el. Sper intr-un front comun al oamenilor cu creiere intacte in aceasta directie.

    Comentariu de Tudor Rosu — Iunie 27, 2010 @ 17:15 | Răspunde

    • bune observatii ale lui floread.

      din pacate domnule Tudor Rosu, dovediti pe langa o mare vanitate si o anume ipocrezie si necunoastere a istoriei vechi, pe care o negati far a aduce argumente. unele din intrebarile mecanicului erau pertinente chiar.

      iar ca sa continui …. cum de s-a pastrat limba romana sub secole de stapanire maghiara si austriaca, sau si mai mult, cum de s-a pastrat limba romani (tiganeasca) in secole de sclavie.

      sunt intrebari cu grad de comparatie. oricum sunteti un mic dictator, al carui ego este asemanator celor care ne conduc astazi, deoarece toti ceialalti care au pareri diferite de dumneavoastra sunr „maimute”. din pacate etichetarea unor persoane nu va face cinste, si desi nu cunosc activitatea dumneavoastra acest simplu fapt va desconsidera. nu cred ca sunteti in stare sa aveti discutii pe teme contradictorii fara ca dumneavoastra sa aruncati cu epitete jignitoare in stanga si dreapta. nu ma intereseaza mult subiectul, dar poate recititi ce ati scris aici, si veti vedea si raspunsul meu. sper sa va faca sa mai reflectati putin.

      Comentariu de Florin Rus — August 21, 2010 @ 06:42 | Răspunde

    • Romanizarea nu a inceput de la razboaiele lui Burebista sau ale lui Decebal ci de la Razboaiele lui Phyrus regele Epirului , regele Pontului ( caruia nu-i vreau sa-i pocesc numele ).

      Dar nu trebuie sa trecem nici dintr-o extrema in alta … daca eram asa romanizati vedeam influente in cantecele noastre , in portul nostru popular …. puteam gasi o doina ca a nostra in Italia … chiar si traditiile de craciun si anul nou … sa asculti o colinda veche e o comoara … si nu are nici-o tangenta cu crestinismul .

      Fiecare are dreptul de a se considera ce vrea … ( cum si ungurii de azi nu au nici-o treaba cu Attila si cu valul de triburi nomande )

      Eu unul nu cred in aceasta cucerire lingvistica a romanilor … si cum poate cuvantul roman sa caracterizeze un grup etnic cand el in trecut insemna om liber … nu erai roman erai sclav in cadrul republicii romane sau mai tarziu a imperiului roman …

      Nu sunt istoric asa ca am sa inchid aceasta discutie, dar un lucru ma deranheaza

      Comentariu de Dan Rares — Ianuarie 4, 2011 @ 14:52 | Răspunde

  3. Domnule Tudor Rosu, ma vad nevoita sa ii dau dreptate d-lui Florin Rus, in sensul ca utilizarea cuvantului „maimute” mi se pare cam nepotrivita. Va rog (daca veti mai posta) sa incercati sa nu jigniti pe nimeni, indiferent de ce parte a baricadei v-ati afla! Spiritul de fair-play este o regula a acestui blog. Va multumesc!

    Comentariu de Sorina — August 21, 2010 @ 17:26 | Răspunde

  4. Inainte de a formula tot felul de invective, cred ca acest document ar trbui studiat temeinic de o echipa de specialisti, la un institut de cercetari (sigur ca asta costa si bani. Prea ne grabim sa acuzam de „fals” orice document care ar putea aduce mai multa lumina in istoria, cultura, civilizatia noastra, in conditiile in care acceptam cu lasitate tot ce ne distruge fiinta noastra romaneasca, tot ceea ce contribuie la desfiintarea valorilor noastre.

    Comentariu de volach58 — Ianuarie 3, 2011 @ 18:33 | Răspunde

  5. Lasati-l pe domnul Tudor Rosu care ia in deradere anumite meserii.
    El este istoric si studiaza „Discursul istoric romantic” si pe Elvis Presley.
    Pana la urma cred ca are ceva personal cu domnul Napoleon Savescu

    Comentariu de Eveline — Februarie 18, 2011 @ 09:49 | Răspunde

  6. Cei care au respins de-a dreptul sau au fost rezervati în a accepta solutionarea propusă de doamna Viorica Enăchiuc în ^Rohonczi Codex Descifrare, transcriere si traducere^ (/1/) au avut în vedere transcrierea si traducerea textului descifrat de autoare. În treacăt fie zis, doamna Enăchiuc a făcut o transliterare, nu o transcriere. Eu mi-am propus să examinez doar în ce măsură descifrarea propusă de doamna Enăchiuc este conformă, necontradictorie cu realitătile înscrisului decriptat de domnia sa. Aveam să constat că doamna Enăchiuc s-a înselat în multe privinte, că solutia propusă de domnia sa nu este conformă cu particularitătile intrinseci ale Codexului Rohonczi. Discrepantele sunt atât de flagrante încât nici nu mai este cazul să luăm în serios ^transcrierea^ si traducerea pe care ni le propune.

    Ce erori a făcut doamna Enăchiuc:
    1. Ordinea de lectură a codexului propusă de dna Enăchiuc este gresită. Domnia sa parcurge astfel manuscrisul:
    – Filele se citesc în ordinea numerelor de identificare;
    – Paginile reproduse fotografic în tandem sunt lecturate în următoarea ordine:
    * se parcurge mai întâi pagina purtătoare de număr;
    * se trece apoi la pagina nenumerotată a tandemului (din dreapta imaginii);
    În cadrul unei pagini, rândurile de text se citesc de jos în sus (de la ultimul rând spre primul rând);
    Fiecare rând se parcurge de la dreapta spre stânga.
    Doamna Enăchiuc s-a înselat în ceea ce priveste succesiunea logică a paginilor si ordinea în care trebuie citite rândurile în cadrul paginilor. Faptul că rândurile se citesc de la dreapta spre stânga este corect. Deci trei din cele cinci elemente care definesc ordinea de lectură sunt gresite.
    Paginile aflat în tandem fotografic nu apartin aceleiasi file, pagina nenumerotată nu este verso-ul celei numerotate, ci al celei care poartă un număr mai mic cu o unitate decât vecina din fotografie. Asadar, în tandemul fotografic se lecturează mai întâi pagina fără număr si apoi cea numerotată. Citirea rândurilor din pagină trebuie să se facă de sus în jos. Manuscrisul este redactat în maniera uzuală pentru sistemele de scriere de la dreapta spre stânga.
    În argumentarea acestei sustineri mă folosesesc de secventele repetate din manuscris, dar si de câteva caracteristici fizice ale inscrisului (observabile în reproducerile fotografice).
    Pentru a ilustra partial efectele acestei erori, să ne imaginam că ambele pagini ale filelor ar fi fost numerotate. Succesiunea naturală a paginilor … 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, … ar deveni, în conformitate cu ordinea de lectură din /1/, … 101, 100, 103, 102, 105, 104, 107, 106, … ! Pentru ca anagramarea să fie cât mai complexă, dna Enăchiuc citeste rândurile din pagini în ordinea inversă: de jos în sus.
    2. Niciuna din diviziunile structurale (cărti, capitole) din textul clar dedus de doamna Enăchiuc nu corespund realitătilor din Codex. Rupturile structurale propuse contravin unor indicii evidente de cursivitate si ignoră semnalele unor fragmentări logice posibile, sugerate de unele stereotipii de exprimare.
    Pentru că dna Enăchiuc a gresit ordinea de lectură, asa cum s-a arătat la punctul anterior, structurarea textului pe capitole, oferită de domnia sa, este caducă. Chiar dacă dna Enăchiuc ar fi parcurs corect manuscrisul, fragmentarea pe capitole ar continua să fie hazardată si neconformă cu aspectele strucrurale pe care le invoc în argumentatie.
    Stereotipiile care par să delimiteze unităti logice de text se conformează unui adevărat ^sablon^ de exprimare, pe care îl pun în evidentă si îl comentez întro sectiune a lucrării mele. În majoritatea locurilor unde apare sablonul, acesta este însotit si de câte o ilustratie.
    3. Sistemul „rebusist” în care dna Enăchiuc grupează transliterările semnelor grafice izolate sau a grupelor de semne pentru a forma cuvintele textului clar netradus reprezintă o deficientă inacceptabilă deoarece contravine principiulul decodabilitătii (descifrării) unice: din succesiuni identice de semne din Codex rezultă fragmente de text clar diferite.
    Dată fiind însemnătatea acestei observatii, dar si pentru a evidentia importanta principiului invocat, pe lângă exemplificarea bogată a manierelor incriminate, am recurs la o argumentare intuitivă a legitătii încălcate de doamna Enăchiuc.Un sistem de scriere fără decodificare unică este inacceptabil deoarece textul notat cu un astfel de sistem poate fi citit de terti în mai multe variante, fără să poată decide care este varianta notată de autor.
    4. Se ignoră prezenta frecventelor enumerări din Codex.
    Am pus în evidentă numeroase enumerări de elemente si, implicit, câteva simboluri cu semnificatii numerice. Enumerările constituie, alături de repetările de secvente, argumente pentru cele sustinute la punctele anterioare. În transcrierea sau traducerea dnei Enăchiuc nu se întălneste nicio enumerare, desi în Codexul Rohonczi sunt foarte multe.
    5. Se atribuie valoarea de semne de punctuatie unor grafii mai complexe care par mai degrabă ideograme.
    Cel putin o parte dintre simbolurile decretate de dna Enăchiuc ca fiind semne de punctuatie, au cu totul alte semnificatii.
    6. Se transliterează, în câteva ocazii, semne grafice nule sau grafii anulate de autorul înscrisului (erori de scriere) si se integrează în textul clar.
    Situatiile de acest fel nu sunt numeroase (circa 15 au fost identificate cu certitudine). Se poate aprecia că descifrarea lor si intercalarea în textul clar rezultat nu ar conduce la consecinte dezastroase. Ele reflectă însă o stăpânire precară a materialului analizat.

    Un detaliu foarte important în atribuirea semnificatiilor literale (descifrarea) grafemelor din Codex este vocalizarea diferită, fără vreo explicatie din partea autoarei.
    În sfârsit, o inadvertentă în numerotarea filelor volante ale manuscrisului nu a fost sesizată de doamna Enăchiuc, iar cursivitatea textului continut de acestea este alterată suplimentar fată de eroarea cu carcater general mentionată la punctul (1.).
    Majoritatea filelor din manuscris se lecturează în ordinea numerelor pe care le poarta, cu câteva exceptii care privesc filele desprinse din manuscris. Existenta secventelor repetate, caracteristică a textului frecvent utilizată în sustinerea afirmatiilor mele, permite stabilirea succesiunii logice a filelor volante care poartă numerele 1, 2, 3, 7. Ordinea de lectură a acestora este 2 – 3 – 1 – 7 . Deductia face posibilă următoarea ipoteză:
    Filele n-au fost numerotate la momentul legării lor în volum, ci mult mai târziu, când manuscrisul era deja deteriorat si circa 20 de file erau volante. Autorul numerotării a fost un detentor (persoană particulară sau functionar public) care nu avea capacitatea de a citi efectiv textul. În ipoteza că manuscrisul este o copie a unei lucrări mai vechi, copistul a făcut o reproducere …mecanică a unui înscris neinteligibil pentru el.

    Toate afirmatiile de mai sus le probez cu argumente formulate exclusiv pe baza analizei textului din Codexul Rohonczi (în circa 25 de pagini).

    Eugen Nicolaescu, Bucuresti, 14 aprilie 2011

    Comentariu de Eugen Nicolaescu — Aprilie 14, 2011 @ 20:12 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: