Mai in gluma, mai in serios… ;)

Februarie 15, 2014

Frumusetea e in ochii privitorului… intotdeauna! ;)

Povestea următoare este despre doi bărbaţi grav bolnavi, imobilizaţi la pat, împărţind aceeaşi cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea aşezat în fiecare zi câte o oră, pentru a facilita drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziţionat în dreptul singurei ferestre din cameră. Celălalt bărbat era imobilizat în poziţie culcată şi îi era inaccesibilă priveliştea pe care o oferea unica fereastră. Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Şi vorbeau la nesfârşit: despre soţiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar şi despre locurile în care îşi petreceau vacanţele.

În fiecare după-amiază, cel căruia i se permitea să stea aşezat, îi descria celuilalt ceea ce vedea afară.

Omul care nu putea privi pe fereastră ajunsese să trăiască pentru ora aceea din zi când i se descria în amănunţime ce se întâmplă în afară spitalului. Perspectiva sa se lărgea şi căpăta substanţă datorită acestei descrieri.

Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un minunat lac. O mulţime de raţe sălbatice şi lebede îşi găsiseră cămin în acel lac, iar copiii se jucau lansând în apă bărci în miniatură. Îndrăgostiţii se plimbau îmbrăţişati, admirând florile în toate culorile curcubeului ce creşteau din belşug în parc. Copaci seculari mărgineau aleile, iar pe cer se profilau clădirile oraşului din depărtare.

Omul de la fereastră povestea cu voce domoală şi cu detalii minuţios alese tot ceea ce parcul îi dezvăluia. Celălalt se lasă purtat de povestire, închizând ochii şi imaginându-şi toate scenele.

Într-o după-amiază călduţă, omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Deşi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reuşea să îşi imagineze clovnii, carele alegorice, caii împodobiţi şi maşinile decorate de sărbătoare.

Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe şansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmplă afară, dar şi-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliştea. Începuse să îşi antipatizeze colegul de cameră şi, în cele din urmă, ajunsese să-şi dorească cu disperare să fie el aşezat în locul aceluia.

Într-o dimineaţă, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la fereastră murise liniştit în somn. Cu tristeţe, chemă asistenţii să ia trupul neînsufleţit.

Curând după aceea, bolnavul ce tânjea după patul de lângă geam întrebă dacă nu poate fi mutat în locul pe care şi-l dorise atât. Infirmiera îl transferă imediat şi se asigură că stă confortabil apoi îl lăsă singur. Încet şi cu mare greutate bolnavul nostru reuşi să se proptească într-un cot şi să încerce să arunce o primă privire afară. În sfârşit se putea bucura nemijlocit de priveliştea de afară!

Se căzni să se întoarcă şi privi pe fereastră. În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmieră şi o întrebă: “Cum se face că omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc şi un lac şi îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să îmi spună despre frumuseţe şi dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?”.

Sora îi răspunse surprinsă: “Vai! Nu ştiai că bietul tău coleg de cameră era orb? Nu putea vedea nici măcar zidul, darămite altceva…” Apoi adaugă tristă: “Poate voia doar să te încurajeze”…

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: