Mai in gluma, mai in serios… ;)

Ianuarie 30, 2014

Manipulare „la vedere”

Fiecare cititor ar trebui sa se gandeasca serios daca este „prins” in asa ceva… si, in cazul in care este, sa constientizeze ca si necunoasterea si lipsa de reactie proprie fac posibile astfel de situatii…

Acest tip de functionare poate fi intalnit in orice fel de organizatie, mica sau mare: business (companii), politica (partide), sport (cluburi), organizatii religioase (de orice rit) etc. Asta nu inseamna neaparat ca TOATE organizatiile sunt corupte… ci numai acelea in care „e rost de ceva capatuiala” prin detinerea puterii depline si controlul tuturor fondurilor apartinand acelei organizatii.

 

Teoria centrului imaculat

De dimineață vorbeam cu cineva despre manipularea din organizații și-i dădeam câteva exemple pe care le-am suportat și eu pe pielea mea – dar pe care le-am înțeles abia mai târziu – și, în timp ce-i vorbeam, nu-mi aminteam denumirea exactă a unei astfel de teorii a manipulării, una extrem de perversă și care funcționează impecabil când este atent orchestrată.

Abia mai devreme îmi amintii cum se numește: ”teoria centrului imaculat.” Această teorie se aplică cu mare ”succes„ în organizații, mai ales în cele de renume și cu bani mulți, inclusiv în cadrul partidelor politice.

În mare, teoria este valabilă atunci când, în cadrul unei companii, un grup de persoane (mai ales aflate în conducere), sau apropiați ai conducerii, n-au niciodată nicio vină în insuccesele companiei, nu sunt răspunzători pentru ce nu merge bine, ei sunt nevinovați tot timpul, n-au treabă cu scandalurile. Întotdeauna alții sunt de vină, ei sunt imaculați.

Teoria centrului imaculat este pusă în aplicare atunci când conducerea companiei vrea să confiște puterea în cadrul organizației, să-și păstreze privilegiile intacte, să facă toate jocurile, să învârtă toți banii după bunul plac și să se mențină pe aceleași poziții, indiferent de schimbările care se vor face la bază sau la centru. Iată câteva dintre caracteristicile acestei teorii:

– niciodată membrii conducerii unei organizații nu se vor ataca între ei
– niciodată conducerea nu va fi de acord să se facă schimbări și la nivelul conducerii
– niciodată conducerea nu-și va asuma vreo vină directă; de fiecare dată alții au fost de vină
– niciodată conducerea nu se va implica pe față pentru a rezolva concret un conflict/scandal; scandalurile sau conflictele între angajați vor fi ”rezolvate” discret, de multe ori prin interpuși, recurgând chiar la amenințări, șantaje, discriminări etc., dar nimeni nu va putea demonstra că cineva din conducere a aplicat vreo tehnică neortodoxă pentru a soluționa problema
– niciodată conducerea nu va ataca pe față pe cineva, decât în momentul când știe că acela nu mai are nicio putere, iar atunci îl va desființa
– întotdeauna conducerea va spune: ”noi muncim, stăm peste program, scriem proiecte, facem rost de bani, vă dăm salarii”
– conducerea va ține de putere cu riscul că va duce compania în colaps sau faliment; indiferent câte cadre rămân în companie, conducerea rămâne indestructibilă și se salvează de fiecare dată
– întotdeauna se găsesc bani pentru cei din conducere
– conducerea e în stare să renunțe la toți angajații doar pentru a se salva pe sine
– conducerea apelează la orice metodă pentru a-și manipula angajații, inclusiv la șantaj emoțional
– ultimii din organizație pleacă apropiații conducerii
– conducerea va menține în poziții cheie pe oamenii cei mai supuși, cei mai detestabili sau pe cei nedoriți de către majoritate; scopul este acela de a-și întări puterea cu ajutorul acestor ”brațe„ de nădejde
– conducerea le va spune tot timpul celorlalți că ei sunt importanți, pentru ei se face totul etc, dar în realitate aceștia nu au nicio putere
– conducerea le spune permanent că la ei în companie este cel mai bine, au salariile și condițiile cele mai bune etc.; astfel, angajații vor considera că sunt privilegiați cu ceea ce obțin și nu se vor mai gândi la restul banilor, adică cei mulți, pe care conducerea îi împarte cum vrea.

Între toate acestea, mai sunt și alte caracteristici care nu-mi vin acum în minte. Așadar, dacă identificați cel puțin trei dintre aceste realități la locul de muncă, e foarte posibil să vă aflați prinși în ”teoria centrului imaculat.„

(https://www.facebook.com/cosmin.naluca)

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: