Placinta (fara ravase)

V-am spus ca duminica dimineata, dupa tremuriciul datorat cutremurului, m-am apucat sa fac mult asteptata si planificata placinta de mere. Si cu nuci.

Dom’le, a iesit buna, rau de tot!

Intr-o pornire de generozitate (ma mai apuca, din cand in cand 😀 ), am insfacat o farfurioara, am plasat cateva bucatele aratoase pe ea si… am sunat la usa vecinei. A raspuns, femeia, prompt si… „Iaaaa!!!” am facut eu, ca August cel prost (am avut viteza de reactie mai mare decat a ei; asa ca a renuntat la propria reactie, ii „furasem poanta” deja 😀 ): eram imbracate identic si la fel, cu un costumas de casa de model si culoare identice… Surori gemene, ce mai?! Dar una era mai in varsta… 😉

Dupa ce mi-am inchis gura cascata lejer (vecina nu se putea hotara ce sa faca: sa se minuneze de coincidenta sau sa o pufneasca rasul vazandu-mi fata), am inmanat „inculpatele” si, cu urari de „Pofta buna!”, insotita de urari interminabile de multumire si „Bogdaproste!”, m-am retras.

Dupa numai cateva minute, „Tzaaarrr!!!” la usa. Vecina. „Vai, domnisoara (asa imi spune dansa, desi sunt numai vreo 10 ani diferenta intre noi 🙂 ), da’ ce ati pus in ea de a fost asa buna? Ori a avut nuca?” Zic: „Da.” „Vai, cat ne-a placut! Nu am mancat niciodata asa, cu nuca… ” Am zambit, fericita: imi depasisem scopul. Nu doar ca le placuse, ci le foarte placuse… 🙂

Si, asa, azi au existat cel putin 3 romani fericiti!  😉