Mai in gluma, mai in serios… ;)

Martie 29, 2013

Poetii (n-)au plecat in stele… ;)

Filed under: ce mi-a placut — Sorina @ 11:50
Tags: , , , , , , , ,

Mi-a placut prea mult cum suna, ca sa nu impartasesc cu voi aceste randuri…😉

Poeţii au plecat în stele
Dragii mei, e greşită idea că poeţii au plecat în stele. Nu, ei n-au ce face acolo. Au inima prea caldă ca să reziste la strălucirea vie dar rece a himerelor. Ei au rămas aici să încerce să repare raiul, să-l reinventeze, să-l strice, să-l refacă aşa, ca un castel de nisip spălat de mare…
Au încercat unii să le aducă aici pe pământ, dar stelele mor de atâta frumuseţe…au văzut femeia cântată de poeţi şi-au înţeles că aici, ea este steaua pământului. Au desenat chipuri de zeiţe din stele, dar niciuna nu era mai frumoasă decât oricare evă încoronată cu flori de câmp. Stelele au înţeles că pot doar călăuzi visele prin noapte, că pot păstra dorinţele şi iubirile la loc sigur, ca un seif pe termen lung.
S-au chinuit poeţii să ducă frumuseţile cu ei, dar le-au pierdut pe drum, aşa că ele au căzut din cer odată cu ei, salvaţi doar de aripi de înger. Le e mai bine aici, jos, transformaţi în copaci, flori, fluturi, în vânt şi vâlvătăi de cuvinte.
Le e greu să fie păsări şi să nu aibă unde să-şi facă un cuib, pentru că noi le-am tăiat şi ultimii copaci din faţa caselor. Ei nu-s păsări sălbatice. S-au domesticit clocind cuvinte şi făcând pui vii, să ne jucăm cu ei. Nu le plac rafturile bibliotecilor prăfuite, pentru că se simte mirosul de copaci morţi printre cuvintele vii.
Ce să vă mai spun? Ei caută doar inimile calde ale fraţilor lor, în care să sălăşluiască şi să înmulţească dragostea. Primiţi-i că vine primăvara şi ei n-au unde să meargă. Vă vor aduce şi câmpul plin de miresme şi dragostea pe care o doriţi fără să vă ceară nimic în schimb, doar puţină atenţie şi reflecţie. Vor fi şi cer senin şi nori negri de ploaie şi soare şi vânt, vor fi starea voastră permanentă. Veţi uita de nefericiri, de boli, de singurătate, veţi uita chiar de iubitele voastre sau de iubiţii voştri, veţi avea pe buze doar Nichita, Eminescu, Topârceanu, ca să exprim doar ce-mi trece prin minte, tot ce vă doriţi voi să fiţi. Îi veţi trece pe toţi prin sufletele voastre şi voi-poeţilor , care aspiraţi să prindeţi poezia de picioare sau să vă iubiţi cu ea.
Primiţi-i în voi şi-apoi povestiţi-mi.

(https://www.facebook.com/vizonie.constantin)

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: