Mai in gluma, mai in serios… ;)

Mai 16, 2011

Cum mi-am petrecut…

Filed under: d'ale vietii — Sorina @ 19:11
Tags: , , , , , , , , ,

  Ei, nu, nu despre “… sfarsitul lumii” e vorba (a propos de o anume piesa de teatru, daca nu ma insel), ci despre o perioada de cca 9-10 zile. Timp in care am simtit nevoia sa iau o “pauza de la internet” care s-a dovedit necesara si benefica.

Cum sa incep?… Cu un telefon primit in urma cu vreo 3 luni de la bunul si dragul meu prieten de la Pecica: in numele sau si al sotiei, m-a invitat (pentru o data ce urma sa fie stabilita ulterior) sa ii vizitez. Nu va inchipuiti bucuria care mi-a inundat sufletul deoarece – la vizita pe care, in urma cu doi ani, o facusem acolo cu Ionatan si despre care relatam aici – sederea ne-a fost mai mult decat placuta… Si, drept sa va spun – mai ales in aceste vremuri de criza – nu prea speram sa mai ajung prin acele colturi de tara…

Dar Dumnezeu nu doarme niciodata si nici nu oboseste sa ne faca daruri; asa se face, ca am ajuns sa petrec o saptamana incheiata in compania unor oameni cu totul si cu totul deosebiti…

Sunt mult prea multe de povestit, asa ca voi incerc sa va fac un fel de “rezumat al rezumatului”, cat sa va puteti face o idee asupra programului extrem de incarcat dar totodata neinchipuit de placut si benefic.

Am ajuns la Pecica vineri, spre pranz. Seara, deja am avut ocazia sa imi incarc sufletul cu re-intalnirea deosebit de calduroasa pe care mi-au facut-o cei din grupul ecumenic (“veteranii”, caci aceia ma cunosteau; dar si cei “mai boboci” si-au deschis inimile si bratele spre a ma intampina). Si, pentru ca bucuria sa fie deplina, m-am nimerit taman la o masa intinsa, cu o tocanita de iti lingeai degetele, insotita de o portie sanatosa si satioasa de cartofi natur si o salata de varza din care am rontait vartos (glumesc, nu rontaia, era taiata foarte fin🙂 ), spre extazul gastronomic al papilelor gustative… Ah, si acum imi lasa gura apa…😉 Stati, ca abia acum vine “artileria grea”: prajiturile… Credeti-ma, a fost cumplit: nu stiam ca nimerim in plin festin, asa ca abia ne ridicaseram de la masa, cand am pornit spre adunare… nu a fost deloc usor sa inghesuim si acele bunatati, prin buzunarele improvizate ale stomacului… dar nici nu am fost in stare (mai ales eu, recunosc, o gurmanda care isi face mereu mea culpa dar… tot degeaba🙂 ) sa rezistam ispitei… Sa va mai povestesc despre dificultatile in respiratie care au urmat?! Cred ca va puteti imagina si singuri…🙂

Iata si explicatia acestei explozii de bunatati: era prima adunare din luna mai, se serbau cei care urmau sa aiba ziua de nastere in aceasta luna (vreo 4 bucati, daca am inteles bine), era foarte aproape si ziua Pecicai… asadar, motive de sarbatoare au fost, din belsug… Sa va mai spun si despre focul de tabara improvizat din tulpinile imense care fusesera taiate chiar in acea zi din gardul viu (care exagerase de-a binelea cu crescutul)? Sa va mai amintesc despre cantecele de inchinare, poeziile, povestirile, rugaciunile, marturiile care au insotit cele de mai sus? Sa incerc sa va descriu starea de entuziasm de care eram cuprinsi cu totii? Cred ca orice exprimare s-ar dovedi prea saraca… va las sa va imaginati cat de frumos si bine a fost (si sa va para rau ca nu ati putut fi acolo…🙂 )… Cu mare regret ne-am retras pe la casele noastre, pe la miezul noptii…

Sambata, dupa-amiaza, la Caminul Cultural a fost gazduit un fel de spectacol plin de muzica si buna dispozitie, organizat in cinstea zilei orasului. Urechile ne-au fost mangaiate in mod foarte placut de voci entuziaste, apartinand grupului de tineret din biserica baptista, de un grup tanar de “vocali” din biserici din Arad – Theoforus (imi pare rau ca nu am gasit nici o inregistrare pe net, sa v-o ofer ca proba) si (piesa de rezistenta) Glory Gates Quartet (din SUA). Atmosfera antrenanta, bucurie, muzica – ne-au unit sufletele cu legaturi calde si vii:

Dupa terminarea programului muzical, la invitatia primarului orasului am participat la o mica adunare (in cerc destul de restrans), alaturi de Glory Gates, insotitori ai lor si alte cateva persoane din partea bisericii (printre care, motz-cocotz, a trebuit sa ma numar si eu🙂 ) la o gustare (de fapt, un pretext pentru a mai sta de vorba). Din intamplare (dar, nu uitati: nici o intamplare nu-i intamplatoare!🙂 ), la masa noastra s-au nimerit primarul si vicele sau cu care s-a incins o discutie atat de placuta si intensa, incat era cat pe ce sa pierd ocazia de a ma desfata cu gratarelul din fata… J Dar nu l-am putut ierta si, cu sfortari supra-omenesti, am facut in cateva minute ce nu facusem in mai bine de jumatate de ora: L-AM DAT GATA!😉

Din discutia cu oficialitatile orasului (i-am avertizat ca “ii spun” pe net!🙂 ) cel mai interesant mi s-a parut faptul ca, prin metode doar de dumnealui stiute, primarul a reusit sa mobilizeze tot orasul spre pastrarea curateniei: cu pancarte instalate la intrarea in oras si in interiorul lui, cu telefoane pe care le primeste (si, la randu-i, alerteaza forurile competente – adica, politia) prin care i se semnalizeaza incalcarea regulilor de mentinere a curateniei, prin sesizari facute prin orice modalitate… curatenia este mentinuta iar bugetul primariei sporeste prin amenzile aplicate (din cate am inteles, pecicanii nu prea contribuie la el, in felul acesta, de obicei dovedindu-se ca sunt prinsi in delict cei care tranziteaza orasul – tot respectul pentru ei, pentru autohtoni!😉 ). Pe scurt: relaxare si comunicare, cam asa as putea caracteriza timpul petrecut dupa concert…

Duminica… zi de biserica. Predica de dimineata, ca predica de dimineata (insotita de cantari, rugaciuni, pasaje din Biblie) – ceva ce deja ne-a devenit obisnuit. Ei, dar programul de dupa-amiaza… a fost impanat cu poezii, povestiri, amintiri, pilde, poezii, iarasi muzica… am simtit ca nu doar sufletul mi s-a hranit, ci si intelectul, precum si simtul artistic, sensibilitatea… Iata o initiativa demna de tot interesul, as zice… cred ca multe biserici ar putea adopta astfel de manifestari, spre cresterea bogata si armonioasa a sufletelor credinciosilor… Sa nu uitam ca un suflet sensibil se apropie mult mai usor de Dumnezeu…

Spre pranzul inceputului de saptamana, am avut bucuria sa petrec cateva ore cu Buni (care mi-a oferit din nou o portie gustoasa de fasole cu afumatura – ah, nici nu stiti ce pierdeti, neavand ocazia sa gustati din ea!🙂 )… Atatea ne-am povestit si am rememorat momente cruciale din vietile noastre, inventariind motivele de multumire catre Dumnezeu, ca – la un moment dat – am fost coplesite amandoua si ne-am apucat sa plangem de bucurie si emotie… Bune si lacrimile, daca sunt de fericire…😉

Luni seara, iarasi program. Ca un facut, era cat pe ce sa nu reusesc sa merg: ma podidise o stare de somnolenta de nu stiam ce sa mai fac; dar, pe de alta parte, nici nu puteam sa renunt la intalnirea cu grupul de rugaciune (dintre ai carui membri ii cunosteam doar pe cei care imi erau si gazde); cu chiu, cu vai am reusit sa ajungem pe la 20:30. Ehehe, dar, cand am ajuns acolo, mi-a disparut somnul ca prin farmec: atat de entuziasti erau cu totii, si atat de dornici sa ma intrebe cine si cum sunt, sa le citesc din poeziile lui Ionatan, sa afle cat mai multe despre mine si despre relatia mea cu el, despre viata mea cu Dumnezeu etc., incat nu am mai avut timp sa imi amintesc ca, in urma cu doar cateva minute, credeam ca nu o sa fac fata acestei incercari… Si am tot facut, pana la miezul noptii cand unora (nu spun cui!🙂 ) le tot tragea nasul spre pamant, de povara oboselii acumulate peste zi; asa ca, dupa citirea unor texte scrise de Ionatan (a fost modalitatea noastra de a comemora implinirea a 1 an de cand si-a inceput calatoria prin alt univers), rugaciuni si urari si programari pentru ziua urmatoare (la masa si taclale prietenesti si de folos), dupa ce am schimbat numere de telefon si adrese de mail, cu mare strangere de inima (dar cu speranta pentru ziua ce urma sa vina) ne-am despartit spre a ne desfata cu binemeritata odihna…

Ziua urmatoare, am fost in vizita la doua familii: la una – pentru pranz; la cealalta, pentru cina; discutii – care mai de care mai interesanta si mai placuta; mancarea – delicioasa (dom’le, se gateste cumplit de bine pe acolo!😉 ); evolutia spirituala – in urcare libera…🙂 Idem pentru ziua de miercuri, cand am participat – dupa-amiaza – si la intalnirea de rugaciune saptamanala de la biserica, unde s-au purtat cateva discutii foarte interesante.

Desi planificasem sa plec marti seara, lucrurile au decurs de asa natura incat abia joi, la pranz, am parasit Pecica, bucuroasa de intoarcerea acasa (nici nu banuiam ca imi va fi atat de dor de ACASA! ) dar si cu tristete in suflet, deoarece o particica din mine va ramane acolo, pentru totdeauna, printre acei oameni minunati pe care mi-a ingaduit Dumnezeu sa ii numar printre prietenii mei…😦

Sa va spun ca m-am carat pana acasa cu flori (un ghiveci, niste plantute de prins si un bujor – care a rezistat eroic drumului, fara apa, pana acasa – in aceste moment si-a gasit obstescul sfarsit la gunoi, dupa ce s-a infoiat tot inflorind plin de curaj si imprastiindu-si – apoi – petalele-eroine pe toata masuta din sufragerie)?… Sa va mai spun ca nu am reusit sa onorez toate invitatiile care mi-au fost adresate si cu care am ramas datoare pentru CAND (nu DACA – exact asa s-au exprimat cu totii) ma voi re-intoarce?… Sa va mai spun ca, in aceasta vara, fiul cel mai mic al gazdelor mele se casatoreste si atat el, cat si logodnica lui, si-au exprimat dorinta si speranta ca le voi putea fi alaturi cu aceasta ocazie?… Sa va mai spun ca toti cei trei copii ai gazdelor mele (impreuna cu sotiile lor – prezente sau viitoare) formeaza o familie minunata de la care am invatat nenumarate lucruri frumoase si de folos?… Nu va mai spun… cred ca va ajunge, deja, cat v-am povestit (chiar daca totul a fost destul de telegrafic, stiu ca ati inteles ca m-am intors cu sufletul atat de plin, incat dadea pe dinafara)…

Fie binecuvantati toti cei din familia Petrisor, cei din grupul lor de rugaciune, din biserica lor si din grupul ecumenic! Ca mai rar gasesti asemenea oameni…

1 comentariu »

  1. Ioooi Sorina, ce frumos povestesti. Calatoare si pofticioasa, spirituala si glumeata, ma bucur ca te-ai intors in lumea asta rece, pe care o impartim toti aicea de fata. te cred ca a fost bine pe ecolo pe unde ai fost si ma bucur ptr tine, si ptr cei ce te-au acompaniat. da’ mi-a fost dor de tine🙂

    Comentariu de sakura — Mai 17, 2011 @ 17:09 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: