Mai in gluma, mai in serios… ;)

Iunie 15, 2010

Cea mai bogata familie

Nu voi uita acea zi de duminica din 1946… Aveam 14 ani; Ocy, sora mea cea mica, avea 12; Darlene, sora cea mare, avea 16 ani. Locuiam cu mama noastra si stiam ce inseamna sa traiesti modest: tatal nostru murise cu vreo 5 ani in urma si mama a ramas sa ne creasca pe noi, cei sapte copii, fara sa aiba vreun ban pus deoparte sau vreo alta resursa.

Prin 1946, surorile mele mai mari erau deja casatorite si fratele mai mare era si el plecat. Intr-o duminica, pastorul a anuntat in biserica faptul, ca o sa avem o colecta speciala pentru o familie saraca. A cerut ca noi toti sa participam, fiecare dupa cum putea.

Cand am ajuns acasa, ne-am vorbit cu totii cum sa facem sa ajutam si noi. Asa ca ne-am decis sa cumparam 50 de kg de cartofi si sa traim din ei o luna intreaga. Ne-am gandit noi ca asta ne va ajuta sa economisim 20 de dolari din banii de mancare, pe care puteam  sa-i punem la acea colecta speciala. Apoi ne-am mai gandit sa nu folosim seara curentul electric pentru iluminat si sa nu ascultam radioul; astfel, mai economiseam ceva si de acolo. Darlene a gasit o slujba temporara (sa ajute la curatenie in cateva case si curti) si amandoua am avut grija de copiii vecinilor; asa s-au mai adunat niste bani. Pentru 15 centi, am cumparat ceva material si am facut manusi pentru bucatarie, din acelea de scos tavile din cuptor, pe care apoi le-am vandut cu un dolar bucata. Am obtinut 20 de dolari. Si in luna aceea am trait cea mai grozava perioada din viata noastra de familie.

In fiecare zi ne numaram banii ca sa vedem cat am mai economisit. Seara stateam pe intuneric ca sa nu consumam curentul si vorbeam intre noi despre cum se va bucura acea familie saraca de toti banii care vor fi adunati de biserica noastra pentru ei. Aveam in jur de 80 de membri in biserica asa ca, socotind cat adunaseram noi si inmultind cu (cel putin) 20, ne gandeam fericiti… cata bucurie va produce darnicia noastra acelei familii sarace.

Cu o zi inainte de duminica in care se facea acea colecta speciala, Ocy si cu mine ne-am dus la pravalia de langa noi si am cerut sa ne schimbe toti banii adunati in 3 bancnote noi de 20 de dolari si una de 10 dolari. Tot drumul pana acasa am alergat fericite sa ii aratam mamei si lui Darlene bancnotele cele noi-noute. In viata noastra nu vazuseram atatia bani! Noaptea aceea nici n-am putut dormi… Si nici nu ne-a pasat ca e ziua de Pasti si noi nu aveam haine noi… pentru ca aveam 70 de dolari noi care fusesera sacrificati pentru acea ocazie speciala. Abia asteptam sa mergem la biserica!

Duminica dimineata ploaua cu galeata. Noi nu aveam umbrela si biserica era la o departare de o mila de casa noastra, dar nici ca ne pasa ca suntem ude pana la piele. Darlene isi astupase gaurile din pantofi cu niste carton. Cartonul s-a udat si apa a intrat in pantofi. Dar noi stateam in biserica cu fruntile sus. Niste copii vorbeau in spate despre fetele din familia Smith, imbracate tot cu rochitele lor vechi, in ziua de Pasti; dar m-am intors catre ei, m-am uitat cum aratau in hainele lor noi si… m-am simtit bogata. Cand cosuletul pentru colecta a trecut prin fata noastra, mama a pus bancnota de 10 dolari si noi, fetele, fiecare cate 20 de dolari. In drum spre casa am cantat tot timpul. La pranz, mama a avut o surpriza pentru noi: cumparase,cu o zi inainte, o duzina de oua si le-a fiert… si am avut oua fierte cu cartofi prajiti, de Pasti.

Mai tarziu, in aceeasi zi, am zarit pe geam masina predicatorului. Mama s-a dus sa-i deschida, a vorbit cu el cateva momente, a inchis usa usurel si s-a intors tacuta, cu un plic in mana. Am intrebat-o ce s-a intimplat, dar n-a scos nici un cuvant… A deschis plicul si a lasat sa alunece afara continutul: 3 bancnote de 20 de dolari nou-noute, una de 10 dolari si 7 dolari de cite un dolar si ceva maruntis. Mama a pus banii inapoi in plic. N-am scos nici unul vreo vorba, doar am stat cu ochii pironiti pe podea. Starea noastra a trecut de la starea inalta de milionari la o stare umila de sarantoci. Noi, copiii, am avut o viata frumoasa si fericita; intotdeauna i-am compatimit pe copiii care nu aveau o mama ca a noastra, sau frati si surori, ori prieteni de joaca pe care ii gaseai in permanenta in casa noastra. Cand ne imparteam tacamurile la masa si calculam al cui rand este sa foloseasca furculita sau lingura, o faceam cu voiosie. Aveam numai doua cutite dar le treceam de la unul la altul cand era nevoie. Stiam noi ca ne lipsesc unele lucruri, dar niciodata nu ne-am simtit saraci din cauza asta.

In duminica aceea, insa, am aflat ce cred altii despre noi. Pastorul ne-a adus doar banii care s-au adunat pentru o familie saraca, asa ca probabil ca aparem ca saraci in ochii tuturor. M-am uitat la rochita mea ponosita si la pantofii pe care se vedea uzura avansata si mi s-a facut rusine. Am urat gindul ca sunt saraca. Si nici sa ma mai duc la biserica nu mai vroiam. Deja stia toata lumea ca suntem saraci. Apoi m-am gindit ca trebuie sa mai merg si la scoala…eram in clasa a noua si printre primii la invatatura intre cei 100 de elevi de varsta mea. M-am gindit cu groaza ca poate si copiii de la scoala stiu deja ca noi suntem aceea familie saraca… M-am hotarat sa nu ma mai duc nici la scoala (pe vremea aceea erau obligatorii doar 8 clase).

Asa ca, in seara aceea, cu totii am fost tacuti…in cele din urma, s-a intunecat si ne-am dus fiecare la culcare. A urmat o saptamana trista in care ne-am dus la scoala si am venit acasa, dar n-am comunicat prea mult intre noi. La sfarsitul saptamanii, sambata, mama ne-a intrebat in sfarsit: “Ce sa facem cu banii?” Nu am raspuns: nu aveam nici cea mai mica idee despre ce am fi putut face cu ei. Duminica n-am vrut sa mergem la biserica, dar mama nu ne-a dat voie sa stam acasa. Pe drum, desi era o zi frumoasa, am continuat sa pasim tacute. Mama a inceput sa cante… dar nimeni nu i s-a alaturat asa ca, dupa o strofa, s-a oprit si ea.

La biserica am avut un vizitator, un misionar. El ne-a spus cum, in Africa, credinciosii construiesc biserici din caramizi de pamant pe care le lasa se se usuce la soare; dar au nevoie de bani ca sa puna acoperis. El ne-a spus ca 100 de dolari ar fi costul unui acoperis pentru o biserica. Apoi a vorbit pastorul nostru si a intrebat intreaga biserica:
– Putem sa sacrificam si noi ceva si sa ajutam acesti credinciosi saraci?
Noi ne-am uitat una la alta si am zambit pentru prima data in aceea saptamana. Mama a deschis poseta si a scos plicul cu bani. A intins plicul lui Darlene. Darlene mi l-a dat mie iar eu i l-am intins lui Ocy. Ocy l-a pus in cosuletul pentru colecta. Cand s-au numarat banii din colecta, pastorul a anuntat ca suma depaseste cu putin 100 de dolari. Misionarul zambea fericit. El nu se asteptase la o suma atat de mare de la o biserica atat de mica … Si a zis: “Voi probabil ca sunteti o familie foarte bogata in biserica asta… “ Dintr-odata ne-am luminat la fata: noi daduseram 87 de dolari din suma totala de 100 de dolari. Noi eram familia aceea bogata din biserica…

(Eddie Organ)

2 comentarii »

  1. FRUMOASA POVESTE:)

    Comentariu de ebru — Ianuarie 8, 2011 @ 18:40 | Răspunde

  2. Frumoasa poveste intradevar !

    Comentariu de clearsucces — Aprilie 6, 2011 @ 13:38 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: