Mai in gluma, mai in serios… ;)

Aprilie 2, 2009

“Miroase a Dumnezeu” !

Un vant rece de martie aduse miros de moarte in acea noapte in Dallas, Texas, cand doctorul aparu.
Intra in rezerva Dianei Blessing, care inca se afla sub efectul anesteziei, dupa operatie. Sotul ei, David, ii lua mana in asteptarea ultimelor vesti.
In acea dupa-amiaza, de 10 martie 1991, complicatiile au facut ca Diana sa se supuna unei operatii de cezariana la numai 24 de saptamani de sarcina, pentru a da nastere fiicei sale, Dana Lu Blessing.
dana_bebe1Masurand numai 12 inch (30 cm) lungime si  cantarind doar 714 grame, cu totii stiau ca era periculos de prematura. Cu toate acestea, cuvintele medicului au cazut ca o bomba:
– Nu cred ca va supravietui, rosti pe un ton bland. Sunt doar 10% sanse sa reziste pana dimineata; si, chiar daca traieste, viitorul sau ar putea fi crud…
Paralizati, David si Diana l-au ascultat pe doctor descriind problemele devastatoare pe care Dana va trebui sa le infrunte daca va supravietui: nu va putea merge, vorbi, probabil va fi oarba si – cu siguranta – ar putea avea alte complicatii, de la paralizie cerebrala la un complet retard mental etc.
– Nu! Nu!…
Era tot ceea ce Diana reusea sa rosteasca.
Ea si David, impreuna cu fiul lor de 5 ani, visasera intens la ziua cand vor avea si o fetita, alaturi de care sa formeze o familie de patru persoane. Acum, intr-un rastimp atat de scurt, visul se destrama…
dana_bebe2Dupa citeva zile, o noua agonie pentru David si Diana: intrucat sistemul nervos al Danei era “crud”, cel mai suav sarut sau o banala mangiiere ii accentuau disconfortul, asa ca nici macar nu puteau  sa o tina la piept pentru a-i oferi dragoste. Tot ce puteau sa faca, in timp ce Dana lupta singura sub lumina ultravioleta, conectata la tuburi si cabluri, era sa se roage la Dumnezeu sa fie alaturi de iubita lor fiica.
Dana nu a avut momente de crestere spectaculoasa. Insa, dupa cateva saptamani, castigase cateva grame.
Cand Dana a implinit doua luni, parintii ei au putut sa o imbratiseze pentru prima data.
Si, alte doua luni mai tarziu, desi doctorii au continuat sa avertizeze ca sansele de supravietuire sau de a trai o viata normala erau aproape nule,
Dana iesi din spital, asa cum mama ei prezisese.
dana_5aniCinci ani mai tarziu, Dana era o fetita micuta dar vesela, cu ochisori gri stralucitori si o incontestabila pofta de viata. Nu arata nici un simptom de vreun retard mental sau fizic. Era, pur si simplu, tot ce o fetita de varsta ei poate fi; si, poate, mai mult de-atat.
Dar acest final fericit nu este sfarsitul povestirii. Intr-o dupa-amiaza de vara, in 1996, in vecinatatea casei din Irving, Texas, Dana statea in poala mamei sale, la marginea terenului unde fratele sau Dustin se antrena la baseball. Ca de obicei, Dana nu contenea sa vorbeasca cu mama sa si cativa adulti asezati in apropiere  cand, dintr-odata, deveni tacuta. Isi incrucisa bratele la piept si intreba :
– Simti mirosul?
Adulmecand aerul si simtind apropierea unei furtuni, Diana raspunse:
– Da, miroase a ploaie.
Dana inchise ochii si intreba din nou:
– Simti mirosul?
Mama sa ii raspunse:
– Da, miroase a ploaie, cred ca o sa ne ude bine.
Dana dadu din cap, isi imbratisa umerii cu manutele ei mici si spuse cu hotarare:
– Nu. Miroase a El… Miroase a Dumnezeu, cand iti pui capul pe pieptul Lui…
Ochii Dianei se umplura de lacrimi, in timp ce Dana se duse sa  se joace cu ceilalti copii.
Inainte ca ploaia sa inceapa, cuvintele fiicei sale confirmara ceea ce Diana si toti membrii familiei Blessing au stiut tot timpul: in timpul acelor lungi zile si nopti din primele luni de viata, cand micuta era prea sensibila pentru a fi atinsa, Dumnezeu a tinut-o pe Dana la piept; si ceea ce ea isi aminteste atat de bine e mirosul dragostei Lui…

5 comentarii »

  1. oare de ce ne trebuie noua, adultilor, atat de mult sa ne dam seama cum este, cum miroase Dumnezeu?!

    Comentariu de elena reinerth — Aprilie 7, 2009 @ 14:43 | Răspunde

  2. wow…prima intrebare ce imi vine in minte este….,,povestea e reala?,,:D:))
    se mai intampla si minuni…
    foarte frumos text:D
    succes in continuare:D

    Comentariu de Romina — Aprilie 8, 2009 @ 19:28 | Răspunde

  3. asta imi aminteste ca : Dumnezeau a ales lucrurile slabe ale lumi acesteia sa le faca de rusine pe cele tari…Minunat..Multumesc

    Comentariu de carmen — Aprilie 12, 2009 @ 15:03 | Răspunde

  4. Nu stiu daca povestea e reala (desi e foarte posibil sa fie!); dar, chiar daca nu ar fi… e atat de frumoasa, nu-i asa?

    Comentariu de Sorina — Aprilie 21, 2009 @ 12:04 | Răspunde

  5. Dumnezeu face minuni la tot pasul…numai ca ni nu avem ochi sa le vedem

    Comentariu de alina — Noiembrie 22, 2009 @ 00:03 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: