Mai in gluma, mai in serios… ;)

Ianuarie 3, 2009

Antarctica poate fi casa unei stravechi civilizatii?

piri_reis_map-400-x-552Existenta unei civilizatii preistorice in Antarctica a inceput sa atraga atentia oamenilor de stiinta si istoricilor inca de la inceputul secolului XX, odata cu descoperirea hartii lui Piri Reis dar si cu revenirea la moda a legendarei cetati pomenite de Platon, Atlantida. Astazi, subiectul este la fel de disputat, iar teoriile oamenilor de stiinta par sa confirme o atare ipoteza.

Harta lui Piri Reis, cea care reprezinta partea nordica a Antarcticii neacoperita de gheata, nu este insa singurul document de acest gen. Harta lui Oronteus Finius, realizata la doar doua decenii dupa cea a amiralului turc arata o imagine asemanatoare. Academicianul Buache, 200 de ani mai tarziu, grava Antarctica neacoperita de gheata.

Cercetatorii de la Institutul Carnegie din Washington au reusit sa stabileasc data la care Antarctica a fost complet acoperita de gheata, acum circa 8000 – 10.000 de ani, moment in care ipotetica civilizatie ar fi disparut. Teoria emisa de acestia sustine ca o civilizatie aflata la un nivel de dezvoltare echivalent cu cel din secolul al XVIII-lea ar fi inflorit in urma cu aproape 10 milenii in ceea ce numim astazi Antarctica. Cel mai probabil, aceasta ar fi disparut in urma schimbarilor climatice majore, iar supravietuitorii ei ar fi dat nastere marilor civilizatii sumeriana si egipteana.

Nu toti oamenii de stiinta sustin, insa, aceasta afirmatie. In lipsa unor dovezi palpabile scose de sub sutele de metri de gheata de la Polul Sud, teoria cercetatorilor din Washington ramane o pura speculatie.

(http://www.descopera.ro/dnews/3666370-antarctica-poate-fi-casa-unei-stravechi-civilizatii)

Harta lui Piri Reis si originile sale enigmatice

Colectia marilor mistere ale lumii ascunde in pantecele sau controversat elemente dintre cele mai diverse. Unele au facut cariera, curgand in rauri de cerneala pe paginile volumelor, iar altele au ramas simple mentiuni ale unor enumerari evazive. Harta lui Piri Reis este unul dintre misterele putin promovate, dar intelegerea fenomenului pe care documentul il ilustreaza, este de natura sa propulseze chestiunea in randul celor mai nelinistitoare preocupari.

Se nasc intrebari tulburatoare atunci cand o harta veche de cinci secole ilustreaza, pe langa alte insemnari remarcabile, o bucata de uscat descoperita de om 300 de ani mai tarziu. Este inerent gandul ca informatiile care au stat la baza unei astfel de harti puteau scuti omenirea de secole de cautari zadarnice. Ce episoade istorice ne scapa si unde ne-am afla acum, daca am fi pastrat mostenirea unor civilizatii pe care astazi numai le banuim?

Piri Reis, autorul hartii care avea sa arunce lumea in consternare la secole dupa aparitie, se naste in anul 1465 in orasul Gallipoli, din Turcia, intr-o familie de marinari. Pe numele sau real Piri Ibn Haji Mehmet, fiul lui Haji Mehmet pastreaza traditia familiei si, sub aripa unchiului amiral Kemal Reis, imbratiseaza cariera de “om al marii”. Este inca tanar cand devine capitan de vas, in slujba sultanului.

In 1511, cand unchiul sau, Kemal, moare, Piri se retrage in orasul de bastina, Gallipoli, unde, pasionat de cartografie, se refugiaza in realizarea unei culegeri de harti, cunoscuta sub numele “Kitab-I Bahriye”. Datorita rangului inalt in marina imperiului, poate accesa impresionanta biblioteca a Constantinopolului, unde gaseste numeroase documente, din care se inspira pentru realizarea propriului manuscris de navigatie. Tot atunci se foloseste din harti antice, unele datand chiar din secolul IV i.Hr. – cum singur inseamneaza pe document – pentru a desena misterioasa harta care va starni mai tarziu curiozitatea unei lumi intregi si va ramane cunoscuta drept “Harta lui Piri Reis”.

In 1547, Piri este ridicat la rangul de Reis (amiral) si numit comandant al flotei otomane din Oceanul Indian. Isi gaseste sfarsitul 7 ani mai tarziu, in anul 1554, cand refuza sa-l sustina pe guvernatorul otoman Kuban Pasha, intr-o noua campanie militara. Este decapitat public, iar harta, oferita sultanului cu ani in urma, ramane in colectia acestuia si este data uitarii.

La lumina, dupa veacuri de intuneric
Dupa aproape patru secole, in anul 1929, un grup de istorici descopera, intamplator, in Palatul Topkapi, din Istanbul, o bucata de piele de gazela, care parea sa reprezinte o harta. Peticul ilustra coasta de vest a Africii, coasta estica a Americii de Sud si coasta nordica a Antarcticii, iar printre insemnarile facute, pe ea statea imprimat, in limba araba: “Aceasta harta a fost scrisa de Piri Ibn Haji Mehmet, nepotul lui Kemal Reis, din Gallipoli, in luna lui muhharem din anul 919”. Data corespundea perioadei 9 martie – 7 aprilie 1513. Era aceeasi harta pe care amiralul turc o realizase cu mai bine de 400 de ani in urma.

Punctele geografice de pe harta erau localizate cu ajutorul unei serii de cercuri cu linii radiale si nu cu ajutorul latitudinii si al longitudinii. Astfel de harti portulane, perfectionate de cartograful Dulcert Portolano, erau adesea folosite in Evul Mediu. Pe langa conturarea coastelor celor trei continente, harta comporta si numeroase reprezentari menite sa furnizeze informatii privitoare la caracteristicile regionale. Apar portrete ale suveranilor, animale, vase pe ocean, rauri, stanci, dar si note care indica particularitati si date despre starea demografica, faunistica, sau geografica a teritoriilor cuprinse pe harta.

Datand de la inceputul secolului XVI, cand parti de lume le erau inca straine chiar si celor mai ilustri cartografi si navigatori, harta este surprinzatoare prin exactitatea ei, desi nu unica de acest fel a epocii sale. Reproduce cu fidelitate nu doar liniile de coasta continentale, dar si dimensiunile acestora, precum si distantele dintre ele si relief. Exista unele inadvertente in zona Caraibelor si in sudul Americii de sud, dar harta ramane in ansamblu, foarte precisa.

Enigma hartii
Totusi, pana in anul 1953, cand facsimilul hartii este dat spre cercetare cartografului american Arlington H. Mallery, fost capitan de marina al SUA, harta este depozitata intr-un muzeu si nu se fac semnalari deosebite cu privire la continutul ei. Veteranul este primul care supune documentul unui studiu amanuntit.

Mallery proiecteaza harta pe un planiglob si constata cu surprindere ca documentul este atat de exact pe alocuri, incat poate aduce unele rectificari chiar hartilor contemporane. Ce il va intriga initial este ilustrarea in profunzime a coastei estice a Americii de Sud. Maniera in care harta prezinta aceasta regiune este mult prea detaliata pentru a se fi putut realiza, la numai 20 de ani de la descoperirea continentului, in 1492, de catre Columb. Documentul prezinta informatii precise referitoare la relief, la cursurile raurilor si la amplasarea muntilor acestei regiuni, cunostinte inaccesibile intr-o perioada atat de scurta.

Avansand cercetarile, lui Mallery nu ii ramane insa prea mult loc de indignare, pentru ca descopera ceva si mai naucitor, prezenta Continentului Alb in “peisaj”. Desi fusese realizata la inceputul secolului XVI, iar Antarctica era descoperita oficial in anul 1820, harta lui Piri Reis ilustreaza o bucata din Continentul Sudic, cu 300 de ani inainte ca cineva sa stie de existenta sa. Mai mult de atat, harta nu indica linia de coasta a Antarcticii descrisa de calota glaciara, ci marginea de sub gheata a acesteia, limita insulara. Descoperirea este consideata uluitoare, intrucat, continentul se afla sub gheturi de sute de milioane de ani, iar tehnologia penetrarii lor a devenit posibila cu numai cateva decade in urma.

Dovezile geologice confirma ca cea mai apropiata perioada cand “Pamantul Reginei Maud” – cum a fost numita coasta nordica a Antarcticii – putea fi partial descoperit de gheturi, ar fi fost acum 6.000 de ani. Unii cercetatori imping aceasta data chiar mai in urma, acum 9.000 sau 13.000 de ani. Nu numai ca istoria ne invata ca o tehnologie care sa permita asemenea performante nu era accesibila in acele vremuri, insa cea mai veche civilizatie cunoscuta nu dateaza decat din anul 6.000 i.Hr. Abia in secolul XX, omul a devenit capabil sa stabileasca forma de sub gheturi a Antarcticii, cu ajutorul satelitilor si al sondarilor seismice, niciodata disponibile pana atunci.

Malley isi da seama de proportiile descoperirii si decide sa ceara unele pareri. Harta este preluata spre cercetare de profesorii Charles H. Hapgood si Richard W. Strachan, de la colegiul Keene, din SUA. Acestia se concentreaza indeosebi pe problematica Antarcticii. Ei sunt de parere ca, daca se elimina posibilitatea folosirii unei tehnologii avansate, ramane loc pentru numai doua teorii, putin plauzibile, care sa explice prezenta Continetului Sudic pe harta. Fie calota glaciara a Antarcticii este de factura recenta, avand numai cateva mii de ani vechime, fie originalul hartii a fost facut acum milioane de ani, cand omul inca nu exista. Ambele prezumtii sunt respinse cu infrigurare de comunitatea stiintifica, intrucat, oricare din ele ar da peste cap tot ceea inseamna istoria umanitatii.

Cercetarile adancesc misterul
La solicitarea lui Charles Hapgood, in 1960, bucata de piele de gazela este supusa evaluarii si de catre Fortele Aeriene ale SUA, care concluzioneaza: “Deliberarea conform careia partea inferioara a hartii ilustreaza coasta “Pamantului Reginei Maud” este una rezonabila. Gasim ca aceasta este cea mai logica interpretare a hartii. Detaliile conturate in partea de jos a hartii se potrivesc remarcabil cu rezultatele sondarilor facute in zona in timpul expeditiei antarctice britanico-suedeze, din anul 1949. Aceasta indica faptul ca linia de coasta a fost cartografiata inainte sa fie acoperita de calota glaciara. Calota din regiune este astazi groasa de aproximativ o mila. Nu avem idee cum informatiile acestei harti pot fi impacate cu presupusul nivel de cunoastere geografica din 1513”.

Ca sa adanceasca enigma hartii, studiile profesorilor Charles Hapgood si Richard Strachan au aratat ca originalul dupa care s-a inspirat Piri Reis, a fost o fotografie aeriana, facuta de la o foarte mare inaltime. Atat reprezentarea exacta a reliefului Americii de Sud, cat si cunoasterea limitelor nordice ale Antarcticii de sub banchize indica acest lucru. Harta seamana perfect cu o fotografie a Pamantului, realizata din satelit. Datorita formei sferice a planetei, o astfel de fotografie ilustreaza continentele situate mai departe de centrul imaginii, „alunecand in jos”, la fel cum se intampla pe harta lui Piri Reis. Celebrul Erich von Daniken subscrie teoriei, aducandu-i insa completari indraznete. El crede ca, in problematica hartilor, se poate vorbi despre o interventie a extraterestrilor. Acestia ar fi daruit omenirii, ca baza cartografica, o fotografie luata din zborul lor prin spatiile cosmice, sursa la care Piri Reis ar fi ajuns in peregrinarile sale.

Misterul nu poate explicat, dar harta lui Piri Reis confirma existenta unor harti mult mai vechi. Iar aceste harti sustin teoria unei explorari globale riguroase de catre o civilizatie preclasica, nedescoperita. Se pare ca autorii lor stapaneau cu precizie coordonatele, latitudinea si longitudinea, notiuni pe care noi le posedam de aproximativ 200 de ani.

Istoria, si chiar decenii mai tarzii din secolul al XVI-lea, au oferit ilustrari cartografice mai surprinzatoare, prin precizia lor, decat harta lui Piri Reis. Niciuna nu a mai confruntat, insa, atat de insolit perioada aparitiei sale, cu reprezentarea avangardista a vreunei bucati de uscat. Desi bizara, harta lui Piri Reis, ramane cea mai veche atestare a Antarcticii, desenata cu 3 secole inainte de confirmarea oficiala a existentei Continentului Alb.

(http://www.descopera.ro/maratonul-misterelor/3382160-harta-lui-piri-reis-si-originile-sale-enigmatice)

2 comentarii »

  1. Foarte foarte interesant!Si inca sunt de parere ca exista multe lucruri nedescoperite inca.

    Comentariu de mihaela — Ianuarie 3, 2009 @ 21:46 | Răspunde

  2. Foarte, foarte interesante aceste descoperiri…se vede cit de putin cunoastem inca…si ca Solomon avea dreptate ca tot ce-a fost o sa mai fie…

    Sora mea spunea zilele trecute ca s-a descoperit ca egiptenii faceau operatii la creier tot la fel de dificile ca cele ce se fac astazi cu aparatele noastre si tehnologia ridicata…plus ca avind sculele lor facute din alte materiale s-a dovedit ca vindecarea se facea mai bine decit cu sculele inox ce sint folosite astazi de catre chirurgi…

    Thanks pentru informatii…

    Comentariu de peginduri — Ianuarie 4, 2009 @ 05:17 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: