Mai in gluma, mai in serios… ;)

Noiembrie 17, 2008

Un flash in oglinda – 1

copilarieNegurile pastoase ale diminetii, de consistenta laptelui batut, se intrevad prin geamuri aburite. In deplin acord, o ceata densa invaluie axonul singurului meu neuron functional la aceasta ora matinala (acum, sa nu va faceti iluzii ca, mai incolo, dupa ce beau o cafeluta mica inecata in lapte, vor functiona mai multi neuroni: de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!). Parca anume pentru a-mi face in ciuda, cele doua pacle tatoneaza distanta care le desparte, intr-o ispitire reciproca, cautand sa-si intrepatrunda consistentele, astfel incat tentativa mea (sortita esecului din start, dupa cum am o din ce in ce mai pregnanta senzatie) de a realiza oaresce contact cu realitatea sa fie condamnata, iremediabil, la ne-nastere…
Pentru ca tabloul sa fie complet, o acuta si enervanta (ca un tantar tiuitor de care nu poti scapa, nici cu creme, nici cu sprayuri ori pastile aromate) durere de “centrul controlului” ma tintuieste in pozitie orizontala, usor chircita si infrigurata: a venit toamna, dom’le!
Reumatisme, dureri de sale, intepeneli – ce mai, tot cortegiul de “distractii autumnale” – si-au inceput manifestarile, care mai de care mai hotarata sa-si faca simtita prezenta in mod cat mai de bagat in seama, de nu stii de care sa te feresti mai intai si incotro, caci, de orice ai incerca sa te dregi, strici alte doua (minim!)… Simt ca, in momentul asta, imi mai lipseste un singur lucru, pentru ca viata mea sa fie completa: o gripa rebela si feroce, cu febra peste 40, tuse magareasca si nas curgaret…
Genele lipicioase ale unui ochi se zbat tremurande, incercand sa se desbratiseze din stransoarea lenesa si somnoroasa. Geana de lumina cu care imi este intampinata privirea, neclara inca, ma alinta plina de dulceata, provocandu-mi adevarata explozii de bucurie si viata la nivel constient. Muschii fetei se destind multumiti: “Traiesc si soarele a rasarit si astazi!” (chiar daca, intre noi fie vorba, aceasta certitudine vine nu din faptul ca soarele s-a aratat privirii mele, ci mai mult din banuiala ca undeva, in spatele masei albicioaso-cenusie, sursa care o face vizibila nu poate fi un bec enorm). Intr-un avant pseudo-tineresc, cu scrasnet de incheieturi uzate de viata si sedentarism, decid sa trec la pozitia verticala si imi avant trupul in directia “compartimentului de o singura persoana”, unde ma infrupt cu o portie de apa proaspata si rece aruncata incredibil de grabit pe fata… de aud turturii facand tilinchi-tilinchi pe la urechile creierasului meu… Fiori insistenti ma strabat, din varfurile degetelor mari de la picioare, pana in varful celui mai lung fir de par dintre cele care-mi troneaza valvoi, firesc pentru ele, deasupra unui chip pe care pleoape plumbuite se straduiesc sa functioneze in pozitia “deschis”.
Incerc sa-mi deslusesc imaginea, oglindita; in loc de asta, aripile amintirilor ma calatoresc undeva, indaratul prezentului…

– va urma –

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: