Mai in gluma, mai in serios… ;)

Octombrie 25, 2008

Sa nu ne uitam batranii…

Saptamana aceasta, s-a desfasurat inca un gest de omenie care mi-a bucurat enorm sufletul: „o mana de oameni”, crestini si in fapte (nu doar cu numele), au pus mana de la mana (fiecare, cat l-au lasat inima si baierile pungii) si au organizat o masa festiva pentru batranii asezamantului „Sf. Nicolae” din Braila. „Festinul” nu a constat in cine stie ce (Dupa buget, coane Fanica!), rezumandu-se la 2 mititei, o bucatica mica-mica de piept de pasare si o mana de cartofi natur; dar, pentru batranii care isi duc zilele in acel loc (au fost peste 60 de persoane, nu stiu exact numarul), a fost un adevarat ospat!
Pasii tarsaiti si-au crescut usurel ritmul atunci cand s-a anuntat inceperea mesei de seara; dupa ce aromele micilor „in chinuri” pe gratar le-au pus la grea incercare, intens si indelung, narile si stomacul, locatarii azilului si-au adunat ultimele puteri si s-au asezat (ordonat, in liniste, ca de obicei) in jurul masutelor de 4 si 8 persoane, din cele doua sali de mese; acestea fusesera dichisite din vreme cu fetele de masa de zile mari; in scurt timp, farfurioarele cu bunatati si-au inceput calatoria spre destinatia finala, aterizand cu gratie si un „Pofta buna sa aveti!” in fata fiecaruia, provocand zambete sincere, lacome si usor stinghere…

Fiecare dumicat a fost savurat pe indelete si mestecat indelung (nu toti respectau normele de sanatate: unii, pur si simplu, nu mai detineau „instrumentarul” necesar, molfaind cu hotarare cate o bucatica de carne care se indaratnicea sa nu se lase maruntita)… Ce placere sa le vezi fetele radiind de bucurie!
„Sa ii multumiti patronului dv. si sa mai puteti face si altadata astfel de gesturi!”, a spus o batranica, cu ochi usor aburiti de o lacrima care se chinuia sa se elibereze. „Multumiti-i lui Dumnezeu, dv.! De la El au venit toate acestea!” a fost raspunsul. „Si sa fiti sanatosi si sa mai aveti parte de astfel de momente!”…

Unii, mai timizi, si-au terminat mancarea si, cu punguta continand cate un mar si in ce o mai fi constat desertul, cu felicitarea care le-a fost inmanata, dupa ce si-au baut si paharul cu suc, s-au retras sa se odihneasca; altii (si, mai ales, altele :)  ), au inceput sa se intretina cu femeile care participasera voluntar la aceasta actiune, ajutand (printre altele) la servitul mesei; dupa o cina atat de placuta, insotita de o atmosfera muzicala extrem de potrivita, oamenii se simteau fericiti si ceva mai dornici de viata…

Ca orice lucru frumos, si acesta a avut un sfarsit… destul de rapid, dupa parerea tuturor… Imbratisari, binecuvantari, urari de ce e mai bun si frumos, fotografii… Despartirea a fost prelungita cat s-a putut dar… cu promisiuni de reintalnire, unii si-au vazut de drum, altii s-au indreptat spre saloanele cu paturi, rememorand momentele cele mai placute ori impresionante…

Tare frumos ar fi ca un numar din ce in ce mai mare de oameni sa poata oferi astfel de bucurii (nu foarte scumpe) cat mai multor oameni amarati (Slava Domnului, avem din belsug asa ceva, in orice tara!)… E atat de multa fericire in a darui un strop de bucurie, cuiva…

3 comentarii »

  1. Cind buna mea a fost in situatia ca n-am mai putut ingriji de ea acasa, a trebuit sa o punem intr-un nursing home…si am vazut atunci atitia oameni batrini uitati de familii si de copii. Cei de acolo poate sint mai saraci si familiile lor trec si ele prin nevoi, dar multi sint cei care nu din lipsa isi trimit batrinii de acasa, si daca-i pun acolo uita de ei.

    Am petrecut cu buna mea fiecare dupa amiaza si uneori si noptile…si fratii mei si parintii mei stateam linga ea cu rindul. Se zice ca copii fac ceea ce vad ca fac parintii lor, nu ceea ce li se spune. Trag nadejde ca n-am sa sfirsesc viata intr-un loc strain si uitata de cei pe care i-am iubit.

    La urma urmelor toti imbatrinim…povestea acestor oameni poate deveni povestea unora dintre cei ce citesc acest articol. Se zice si pe buna dreptate ca cine-si face lui isi face si cine da, lui isi da…uitati-va in jur si vedeti cit adevar este in acest gind.

    Dumnezeu sa ne dea bunatate la toti…ca si viata noastra va avea sens si vom face ca si altii sa aiba un strop de bucurie.
    Blessings!!!

    Comentariu de peginduri — Octombrie 26, 2008 @ 01:25 | Răspunde

  2. Frumos ceea ce ai descris tu aici, dar ce pacat ca aceste momente (care ar trebui sa fie „normale”) ajung sa fie „sarbatoare” pentru batranii nostri!!!
    O tara civilizata isi respecta batranii. Am vazut in tari din Europa ce inseamna „azil”. Nici nu indraznesc sa compar cu ce este la noi un azil. Si asta ma revolta. (ca asa sunt eu, am o latura de „revoltata” in mine🙂 )
    Am zambit cu nostalgie: Braila este orasul meu natal si orasul in care am copilarit. Imi place ideea ca mai sunt oameni faini acolo!!!

    Comentariu de zuzualbastru — Noiembrie 3, 2008 @ 18:46 | Răspunde

  3. Ehei, fiti fericite (si fericiti) ca v-am prezentat fetele lor cele bine-dispuse si nu ati avut ocazia sa le vedeti saloanele in care isi petrec cea mai mare parte a timpului… Altminteri, tare cred ca v-ar fi venit sa spuneti (si voi!): „Sa ma fereasca Dumnezeu sa ajung, vreodata, in asemenea loc!”…😦
    Zuzo, draga, ma bucur sa aflu ca am baut aceeasi apa tulbure (prost filtrata) de „fosta Dunare albastra”, cu imposibil de suportatul ei miros de clor!🙂

    Comentariu de Sorina — Noiembrie 4, 2008 @ 18:02 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: