Mai in gluma, mai in serios… ;)

Octombrie 1, 2008

Cat costa o ora din munca ta?

Draga cititorule,

Daca inca nu ai copii, sper ca intr-o buna zi te vei numara (la randu-ti) printre cei care lasa o urma a existentei lor pe acest pamant! In continuare, iata o situatie in care oricare dintre noi s-ar putea afla, intr-o buna zi…

Va doresc sa intelegeti si sa invatati ceva din aceasta povestioara!

Un om sosi acasa tarziu spre seara, flamand, obosit si iritat. La usa il astepta fiul sau de 5 ani.
– Tata, pot sa te intreb ceva?
– Desigur, te ascult!
– Tata, cat primesti tu pentru o ora de munca?

– Asta nu este treaba ta! De ce te intereseazi un asemenea lucru? spuse tatal si mai iritat.
– Pur si simplu vreau sa stiu! Spune-mi, te rog, cat castigi pe ora?
– Daca chiar vrei sa stii, castig $50.
– Inteleg, spuse copilul, cu privirea plecata… Tata, poti sa-mi imprumuti $25?
Tatal s-a infuriat de-a binelea:
– Doar pentru asta ai intrebat, ca sa imprumuti $25 si sa-ti cumperi cine stie ce jucarie stupida sau alt nimic? Treci imediat in camera ta si baga-te in pat! Esti egoist, fiule, iar eu nu am chef sa muncesc zilnic atat de greu ca sa-ti satisfac toate poftele!
Copilul a plecat tacut in camera lui si a inchis usa.
Dupa o ora, calmat dupa supararea produsa de intrebarea fiului, tatal s-a gandit: ”Poate ca am fost prea aspru, poate chiar are nevoie de ceva important si a trebuit sa-si calce pe inima ca sa imi puna o asemenea intrebare…” si a mers in camera copilului.
– Dormi, fiule?
– Nu tata, sunt treaz!
– Stii, m-am mai gandit… poate eram doar prea iritat, de la munca, atunci cand ai intrebat. Iata cei $25 pe care voiai sa-i imprumuti.
Fata copilului s-a luminat si a spus:
– Multumesc, tata!
Apoi, a scos de sub perna o punga plina cu bancnote de un dolar, adaugand la ei noua comoara. Vazand copilul cum isi numara atent mica avere, tatal s-a infuriat din nou:
– Cum ai indraznit sa mai ceri alti bani, daca mai aveai?
– Pentru ca nu aveam destui, dar acum am! Tata, acum am $50. Pot sa cumpar o ora de munca a ta? Te rog, vino maine cu o ora mai devreme acasa, ca sa luam cina impreuna!
Tatal a ramas interzis. Si-a luat fiul in brate spunand ”Iarta-ma!”. Apoi au ramas asa, tacuti, pentru o vreme…

10 comentarii »

  1. Mi-au dat lacrimile.
    Uităm de multe ori ce important e timpul petrecut langă cei dragi.

    Comentariu de starsgates — Octombrie 1, 2008 @ 16:16 | Răspunde

  2. …m-ai lovit…in inima… Eu mi-am crescut copii singura. Probabil nu este mister de ce…ca in zilele de astazi este aproape un lucru obisnuit. Asa ca a trebuit sa muncesc mult. Unul din regretele mele cele mai mari in viata , pe linga greselile pe care le-am facut de alta natura , este faptul ca n-am petrecut suficient timp cu fetele mele. Cit timp e suficient sau bine? Un pic mai mult daca se poate…atunci n-ai regreta atit. Acum au casele lor, fiecare, si desi cautam sa petrecem timp impreuna si acum, intre noi este o alta dinamica decit cea pe care o aveam cind erau ale mele…acasa, sub influenta si dadaceala mea zilnica.
    Uneori anumite lectii in viata le intelegem cind deja e prea tirziu sa schimbam ceva…

    Buna, foarte buna ilustratie…nu stiu cum ai face sa o citeasca toti parintii…Thanks…

    Comentariu de Rodica Botan — Octombrie 1, 2008 @ 18:31 | Răspunde

  3. Super frumos.
    Vezi? avantajul somerilor! 🙂

    Comentariu de cllod — Octombrie 2, 2008 @ 09:26 | Răspunde

  4. Copii dau dovada de un inalt grad de inteligenta in fata adultilor!Nu este important doar sa alergi dupa bani ci sa acorzi atentia cuvenita copilului!O pilda foarte buna!O zi buna!

    Comentariu de Sorin — Octombrie 2, 2008 @ 10:13 | Răspunde

  5. Ma bucur ca v-a impresionat aceasta povestioara, la fel de mult ca si pe mine! Intr-adevar, de multe ori uitam de lucrurile si persoanele cu adevarat importante, in goana de zi cu zi!… 😦 Si, nu de putine ori, ne amintim de ei/ele cand e tarziu… uneori, chiar prea tarziu… 😦
    Cllod-ule, pari a fi un pragmatic! 🙂 Sau un optimist (vezi partea buna chiar si in lucrurile rele). 😉

    Comentariu de Sorina — Octombrie 2, 2008 @ 18:22 | Răspunde

  6. ce mai poti sa spui dupa ce citesti asa ceva? desi am intuit repede cum se va sfarsi povestioara ta, tot m-a cuprins o intristare ciudata si foarte intensa la sfarsit.

    Comentariu de miciu — Octombrie 3, 2008 @ 00:55 | Răspunde

  7. Chestia cu sa lasi o urma pe pamant… V-ati gandit vreodata ca de cate ori faceti un copil, de fapt ii lasati in dar moartea? Suferinta, defectele? Credeti ca niste nenorocita de avere, un cod genetic cel mai adesea plin de defecte (daca suntem sinceri cu noi insine, nu daca nu constientizam defectele!)si cateva bucurii – daca le are si pe acelea – ii sunt destule!? Ati auzit vreodata un canceros urland de durere? V-ati gandit vreodata cate crime se fac (ucideri, violuri, jafuri care lasa fara mancare si locuinta milioane de oameni, cati oameni sunt torturati in inchisori pe nedrept – nu ma refer la cei intemnitati pe bune)pe aceasta planeta? Sa fim realisti, nu pesimisti, dar chestia cu a lasa o urma e defapt un egoism cras. Sa nu cumva sa ne piara samanta! Nu aveti grija sunt destui inconstienti care isi lasa o urma…

    Comentariu de Anonimus — Februarie 24, 2009 @ 17:05 | Răspunde

  8. Anonimous, as putea incepe prin a-ti plange de mila: din insiruirea de mai sus, inteleg ca nu ai avut parte de prea multe bucurii… sau, poate, ele au existat dar nu ai reusit sa devii constient(a) de prezenta lor in viata ta… Dar prefer sa nu iti plang de mila, ci sa incerc sa te ajut sa vezi ceva mai mult…
    La intrebarile tale, raspunsurile ar fi foarte simple: ai vazut vreodata un om plangand de fericire? Ai tinut in brate propriul copil? Ti s-a umplut vreodata sufletul de fericire si multumire fata de Dumnezeu? Ai facut vreodata vreo fapta buna, ajutand pe cineva ori daruind un strop de bucurie? Daca nu ai facut MACAR aceste cateva lucruri la indemana oricui, incearca sa o faci… iar pe urma, vezi daca ai mai putea scrie cuvinte atat de pline de disperare si amaraciune, cum ai scris mai sus…
    Si o ultima intrebare: daca parintii tai nu s-ar fi numarat (la randu-le) printre acesti INCONSTIENTI (cum ii numesti tu), crezi ca ai mai fi avut ocazia sa ne transmiti aceste ganduri sumbre?!
    Poate ca doar durerea, singuratatea si nemultumirea te-au facut sa fii (sau sa pari) atat de disperat(a); dar am invatat, in viata, ca – atunci cand nu mai exista nici o speranta – se pot intampla minunile; ele sunt exact iesirile acestea incredibile din situatii in care nici o raza de speranta nu mai poate supravietui… Dar, pentru ca ele sa se poata manifesta si in viata ta, trebuie sa le ingadui asta… si inteleg ca tu inca nu esti pregatit(a) pentru asa ceva… 😦
    Incearca sa afli care sunt lucrurile cu adevarat importante in aceasta viata; afla in ce consta frumusetea ei (inteleg ca uraciunea i-ai descoperit-o, deja); restabileste-ti „tabela de valori” si vezi ce se va intampla…
    Uimirea ta nu va avea margini… Si iti spune aceste lucruri cineva care traieste astfel de lucruri zi de zi (si nu sunt singura!). Nu pot spune ca in viata mea nu mai exista probleme; o, ba da, si unele chiar foarte greu de dus… Dar spun – de asemenea – ca lucrurile care ti se pot intampla atunci cand CREZI depasesc orice inchipuire…
    Iti doresc din suflet sa iti gasesti linistea si raspunsuri la intrebarile vitale ale sufletului tau… Asa sa te ajute Dumnezeu!

    Comentariu de Sorina — Februarie 24, 2009 @ 20:24 | Răspunde

  9. Faptele bune nu se pun pe blog. Punct, nici nu se discuta, o stii pe aia cu: sa nu stie dreapta ce face stanga? Dar asta nu e destul. Da, as fi preferat sa nu exist. Nu m-a intrebat nimeni. Believe me! Asta nu inseamna ca nu ii iubesc,sau ca nu i-as ajuta daca au nevoie. Nu, ideea eca pentru cateva clipe de fericire le platim cu varf si indesat. De ajungi sa spui: daca nu eram nu derajam si nici nu eram deranjat de nimeni. Trebuie sa treci prin asta si dupa aia sa vorbesti. Chestia insa cu minunile e mai rara.

    Comentariu de Anonimus — Februarie 26, 2009 @ 13:32 | Răspunde

  10. Anonimus, esti destul de ambiguu… nu inteleg la ce fapte bune te referi…
    Sa stii ca au existat momente in viata cand si eu mi-as fi dorit sa nu exist; dar, de asemenea, au fost momente in care nu am reusit sa gasesc cuvinte suficient de multumitoare fata de Dumnezeu, pentru ceea ce traiam… Viata are si dintr-unele, si din altele… Dar asta nu inseamna ca nu vad nici un sens al existentei mele…
    Cat despre „pentru cateva clipe de fericire le platim cu varf si indesat” – cand iti vei tine in brate propriul copil, nu vei mai gandi asa… Abia atunci ii vei intelege pe parintii tai si pe alti „inconstienti”… Pe masura ce anii vor trece si tu vei capata din ce in ce mai multa experienta (in toate domeniile existentei tale), vei incepe sa vezi lucrurile cu totul altfel… si te vei minuna tu insuti de concluziile pripite pe care le trageai la un moment dat… Eu cred ca parintii tai te iubesc si incearca sa faca tot ce cred ei ca e bine pentru tine, chiar daca parerile voastre nu coincid totdeauna, ori chiar daca uneori mai gresesc si ei (sunt tot oameni, nu?). Atunci cand iei decizia de a avea un copil, iti asumi atat „plata” (care uneori e tare greu de dus), cat si bucuriile… Nimic, in lumea asta, nu implica numai placere… totul are un pret…
    Nu esti singurul om care a avut perioade de deprimare in care singura cale de a „evada” ar fi non-existenta. Dar iti dau un sfat (daca imi ingadui): incearca, in fiecare situatie grea, sa vezi ce bine ar putea sa contina. Iti va fi mult mai usor sa o depasesti si, in plus, vei invata lucruri care ti-ar putea fi de mare folos in alte situatii…
    Daca te ajuta cumva aceste lucruri, ma bucur mult! Daca nu… nu dispera: poate ca, totusi, vei reusi sa afli – totusi – raspunsuri care sa iti fie de mai mult folos…
    Cat despre minuni, iti pot spune doar atat: personal, am primit atat de multe, incat ma intreb de multe ori de ce o fi Dumnezeu atat de darnic cu mine… Dar, in acelasi timp, iti mai atrag atentia asupra unui lucru: minunile pot aparea numai in situatii disperate! Doar atunci se pot manifesta, cand nici o alta iesire din situatia respectiva nu mai este posibila… Asadar… ai grija, daca iti doresti sa ai parte de minuni! Gandeste-te bine inainte de a-ti dori asta! 😉

    Comentariu de Sorina — Februarie 26, 2009 @ 21:09 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: