Mai in gluma, mai in serios… ;)

Iulie 6, 2008

Aripioara sau picior?! – 4

Probabil ca va intrebati ce s-a mai intamplat cu puii de porumbel pe care, „daca-i musai, fie si de bunavoie” i-am adoptat in urma cu cateva saptamani. Din motive independente de mine, am reusit sa NU va mai tin la curent cu ultimele „aventuri” legate de acesti orfani…

Le-am fost „mama si tata” pentru perioada cuprinsa intre 17 – 22 iunie 2008…

Dupa ce am invatat sa ii hranesc cu paine cu seminte, inmuiata bine de tot in apa (ca am incercat sa le dau apa cu siringa dar nu stiam cata le era necesara si, in plus, imi era teama sa nu ii „ajut” sa se inece imping cu pistonul mai repede decat puteau ei inghiti), cu castraveti, cremvursti, mamaliga, chiar si zmeura🙂 – ca sa aiba un meniu cat mai diversificat si bogat in cat mai multe substante nutritive de care habar nu aveam daca sunt benefice sau nu unui pui de porumbel „neintarcat” (mi s-a inaintat propunerea sa le dau si niste rame dar mi-a fost prea greata sa le tai in bucatele si sa le „storcesc” intre degete in incercarile mele hotarate de a le impinge pe gatlejele flamande), spre marea mea minunare, puii nu doar ca nu au sucombat, ci – de la zi la zi – au prins puteri de ma tot minunam ca vitelul in fata portii… Incepusera sa se tina destul de vartos pe picioare (chiar imi era tot mai greu sa ii stapanesc atunci cand ii hraneam, pentru ca le indopam cioculetele pe rand), aripile erau mai puternice si se deschideau tot mai des, parca deja cereau sa se desfasoare in aer, gaturile se inaltau tot mai obraznic si mai sus (Dumnezeule, cat de lungi erau!) iar pliscurile moi si nevolnice devenisera tot mai rapace si mai cornoase…

Ma amuza teribil sa ii vad cum, in disperarea de a apuca mancarea, cel care era in asteptare incerca sa smulga „prada” din ciocul celui caruia ii era randul la „indopat”. Nu ca ar fi si reusit! Dar tentativa de „frauda” exista, iar eu (si nepotelele mele, alaturi de care m-am amuzat timp de cateva zile) ne-am tavalit pe jos de atat ras (ma rog, mai mult ele, eu multumindu-ma cu tavalelile la figurat, ca eram personaj principal in scenele cu pricina si direct implicata, in mod „mecanic”). Mai greu a fost cu spalatul cazii de „deseuri” – din care produceau cantitati industriale!!! – fiindca imi displacea in mod categoric sa fac asta; dar… intrasem in hora, trebuia sa joc: imi asumasem o responsabilitatea si era necesar sa o duc la bun sfarsit, indiferent daca imi era sau nu comod ori placut. Cu aceasta ocazie, ii multumesc mamei mele care, de cateva ori, m-a salvat de aceasa corvoada (avand in vedere ca operatiunea trebuia executata de cateva ori pe zi… va dati seama ca orice ajutor, cat de mic, era mai mult decat binevenit). Interesant este ca nu faceau caca in cosuletul in care erau „cazati”, ci… in afara lui (banuiesc ca „proiectilele” erau expulzate cu mare viteza, aterizand in afara zonei cu pricina – nu am reusit sa imi dau seama daca „viteza de livrare” era naturala sau provocata de „meniu”…😉 )

Singura solutie pe care am reusit sa o gasim (in urma convocarii Consiliului de Familie) a fost ca tata (saracul, pe el a picat „napasta”!) sa mearga la Piata de Pasari, unde sa caute un columbofil caruia sa i se faca mila de bietii puisori si sa ii adopte, la randu-i.

Duminica, 22.06.2008, dupa ce le-am servit micul dejun, le-am „schimbat scutecele” si le-am facut „freza” curatandu-le (cat am putut, ca se smulgeau cu tot cu puf) resturile alimentare de pe crestete, si-au ciugulit/infoiat penele (putine, cate aveau; dar deja erau vizibile: unul era de un gri mai inchis, ca mama lor, altul ceva mai albicios – probabil ca semana cu tatal) si s-au pregatit de „duca”…

Mi-au mai ramas de la ei doar fotografiile, cosuletul si… dorul… Ori de cate ori intru in baie (la mine ori la mama), imi vine sa ma uit in cada, sa ii vad si sa le aud piuiturile la auzirea glasului meu (Doamne, chiar ma considerau mama lor?!)… Si nu pot sa uit cum „trompetau” cand ii hraneam… nu stiu cum altfel sa numesc sunetul scurt, ca de trompeta veche si sparta, cu care isi insoteau „gogalturile”…

M-am tot gandit daca erau pui de porumbei ori de gugustiuci (desi, indiferent ce ar fi fost, pentru mine tot niste pui neajutorati au reprezentat); am aflat si raspunsul la aceasta intrebare: baiatul caruia i-a dat tata in grija spunea ca sunt porumbei voiajori… Un motiv in plus sa ma bucur ca m-a ajutat Dumnezeu sa ii salvez…

Acestea sunt ultimele fotografii pe care le-am facut cu „copiii mei” (cum i-am numit eu), precum si cu o porumbita care semana foarte bine cu mama lor cea adevarata:

4 comentarii »

  1. Felicitări pentru reuşită. Sincer atunci când i-am văzut atât de mici nu mi-aş fi imaginat că o să reuşeşti să-i salvezi.

    Comentariu de starsgates — Iulie 10, 2008 @ 19:20 | Răspunde

  2. Multumesc! Sa fiu sincera, si eu am avut mari indoieli! Dar, Slava Domnului!, am reusit, in cele din urma… se pare ca perseverenta mi-a fost rasplatita…😉

    Comentariu de Sorina — Iulie 12, 2008 @ 09:35 | Răspunde

  3. Porumbei 100%.

    Comentariu de Andrei Rinea — Iulie 16, 2008 @ 19:51 | Răspunde

  4. Porumbel sau guguştiuc,
    Îi revine foarte bine
    Când zborul nu îl mai ţine,
    Bucăţica de uluc!🙂

    Comentariu de ionatan — Iulie 17, 2008 @ 15:27 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: