Mai in gluma, mai in serios… ;)

Iunie 15, 2008

Aripioara sau picior?! ;)

Stai… te uiti… inclini capul, schimband unghiul… si continui sa te intrebi: „Aripioara sau picior?!”… scarpinandu-ti acoperisul capului cu inversunare, ca si cum raspunsul s-ar fi intepenit pe acolo, pe undeva, printre firele rebele pe care (inca!) le mai ai in dotare…

Daca ai ochi buni si imaginatie, mai ai o sansa in gasirea raspunsului… Daca nu… cea mai sigura solutie e sa apelezi la sursa: adica la mine… 😉 . De ce?! Pentru ca… SORINA STIE! (va amintiti concursul, nu? 😉 )

Haideti sa nu va mai tin in „suspensie” si sa va decodez ghicitoarea…

In urma cu vreo luna si jumatate, timp de cateva zile (in fiecare dimineata!) imi tot topaiau veseli doi porumbei, determinandu-mi trezirea in ritmuri de sarbe infocate desfasurate pe tablia de la geam. „Iaca, na! mi-am zis. Am eu mare trecere la porumbei, se vede treaba!” Ca am mai avut niste perioade in viata cand le-am infiintat „cantine de ajutor social” pe la geam ori pe la balcon. Acum, chiar daca ma trezeau inainte sa imi porneasca radioul sa cante… i-am iertat, ca tare imi erau dragi, asa indragostiti cum erau…

Nu dupa multa vreme, ma trezesc ca – in rostul ramas de la inchiderea balconului – se vad niste cracute. „Haida, ha! Astia doi se hotarara sa isi ridice o casuta aici, chiar langa mine! Daca tot sunt ei simbolul pacii, poate or aduce multa, multa pace si pentru mine odata cu ei, ca nu strica niciodata!”.

Peste inca vreo cateva zile, vad in pseudo-cuibusorul-de-nebunii (in realitate, un manunchi micut de ramurici – probabil ca nu au avut „resurse” de un confort sporit) doua ousoare de toata frumusetea! Ei, asa ceva inca nu am avut ocazia sa vad pana acum: doua guguloaie, pregatindu-se sa devina viata, chiar sub ochii mei…

Ce s-o mai lungesc atat: m-am straduit cat am putut sa nu deranjez viitoarea mamica pe toata perioada „gestatiei” (e drept ca nu mi-a reusit intotdeauna, ca mai aveam si eu treaba in balcon, din cand in cand; dar sper ca m-a iertat pentru faptul ca, de vreo cateva ori, a zburat speriata din cauza cotrobairilor mele „de nevoie” prin acea zona!). Si, in sfarsit, in urma cu o saptamana… s-a intamplat minunea: uitandu-ma peste balustrada, ghiciti ce am vazut?! Doua ghemusoare zvacninde, cu cateva firisoare galbuie si umede impodobind ici-colo pielicica aproape transparenta de fina ce era, doua „galbenusuri miscatoare” si complet dezorientate, care nu prea reuseau sa se dumireasca unde e sus ori jos, unde sa isi tina capsoarele cu ciocuri flamande, mari cat diametrul craniului, doua chestii ilare si neajutorate care mi-au luminat intreaga zi, prin prezenta lor… hai sa zic asa, „in casa mea”…

Pentru ca singurul dispozitiv pe care il am la dispozitie (ca sa imortalizez ceva) este telefonul, am dat fuga dupa el, mi-am strecurat bratul cat am putut in stramtorarea rostului si… click, i-am prins in poza… Iata ce a iesit (imi pare rau, calitatea e slaba… dar astea au fost conditiile „de lucru”): Porumbei - ziua intaia

Astazi, dupa o saptamana intreaga in care am pandit un moment in care sa mai plece mamica lor la masa, am reusit o noua „sedinta foto” (sper ca e un pic mai reusita decat prima); daca va uitati cu atentie, veti vedea cum au inceput sa le apara tuleie de fulgisori cenusii (ca ai parintilor)… Porumbei - ziua a 7-a

Daca voi reusi sa ii mai imortalizez de cateva ori, pot sa le fac un album de familie, chiar (am o fotografie si cu mama lor dar, fiind inchisa la culoare si spatiul unde „locuieste” nefiind prea luminat… nu cred ca veti reusi sa distingeti prea multe…).

Ma tot gandesc: sa le fac un tortulet de graunte, ornat cu niscaiva viermisori/musculite, cand vor implini o luna? 🙂 Ca, pana acum, le-a dat numai niste firimituri… 😉

Anunțuri

2 comentarii »

  1. mi-a placut articolul. numai ca ideea cu tortul nu e tocmai grozava… am auzit ca unele pasari isi resping puii daca simt ca un om i-a atins…

    Comentariu de violeta shalom — Iunie 15, 2008 @ 21:08 | Răspunde

  2. Era o simpla gluma… 😉 Chiar daca as vrea, nu stiu cum as putea ajunge la ei… azi chiar m-am gandit la asta pentru ca mama lor a lipsit toata ziua; o sa verific dimineata daca s-a intors (sper din suflet sa nu i se fi intamplat nimic rau!); daca nu, va trebui sa gasesc o solutie sa ii „pescuiesc”, nu ii pot lasa asa, ai nimanui… chiar daca habar nu am cum se creste un pui de porumbel… Dar sper sa nu fie cazul!…

    Comentariu de Sorina — Iunie 15, 2008 @ 21:23 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: