Mai in gluma, mai in serios… ;)

Martie 4, 2008

Am invatat ca…

… viata e trista, de mult prea multe ori… Se spune ca „un necaz nu vine niciodata singur”; pai, cum sa vina singur?! Vine cu toate rudele, pana la a saptea spita, de parca atunci isi inventariaza si ultimele cracute ale arborelui genealogic! Ca, daca te doboara un necaz, celelalte dau navala peste tine cat inca nu ti-ai recapatat suflarea, adica „te iau gata-ncalzit”… Ne luptam cu temeri, cu probleme, cu dezamagiri, cu nevoi de bani, cu rautatea oamenilor, cu „stricaciuni” in sanatate, cu nesiguranta, cu… Doamne, cate mai sunt, inca!… Pai, cand sa mai ai timp sa si traiesti? Toate otravurile astea trebuie neutralizate, cumva, altfel ne patrund in suflet si corp si ni se strecoara cu perfidie in creier, facandu-ne sa credem ca viata nu are nici un rost sa fie traita, ca e numai raul de capul ei, ca suntem niste condamnati la suferinta si dureri, ca Dumnezeu ne-a dat ocazia sa traim pe acest Pamant numai ca sa isi rada de noi, ca e un sadic pentru care suntem niste marionete ale caror destine, ca niste santuri, sunt trasate inca dinainte sa ne nastem, santuri in care suntem condamnati la acoperire cu noroaie, fara a ni se da sansa de a vedea un petec de cer senin, macar…  Oare, asa sa fie?!

Am invatat ca in viata sunt si lucruri care merita traite, oricat de mult ne-ar costa: iubirea, duiosia, compasiunea, emotia, prietenia, daruirea, intelegerea, intrajutorarea, blandetea si atat de multe altele, fara de care sufletul omului ramane infirm… Acestea trebuie traite cu toata intensitatea, altfel le pierdem savoarea si efectele benefice, fara de care nu putem supravietui…

Pentru ca balanta mea vreau sa fie inclinata cat mai mult timp posibil inspre cele frumoase ale vietii , am scurtat bratul tasului in care isi duc veacul cele rele si l-am lungit pe cel al tasului in care se odihnesc cele frumoase; in plus, am mai „trisat” un pic: orice bucurie, o transform intr-o adevarata fericire, astfel incat sa imi umple sufletul pana in cele mai tainice ascunzisuri; si acolo imi pastrez ceea ce ramane dupa „savurarea” ei, randuind frumos – in raftulete anume amenajate – ceea ce prisoseste, sa imi fie de folos cand sufletul meu va cersi un pic de lumina…

Iar cea mai eficienta arma a mea, in lupta zilnica cu viata, este rasul: fac haz de necaz, ca un adevarat roman ce ma aflu; ironia si auto-ironia imi sunt „miscarile” cu care „intep” viata in cele mai sensibile puncte, aratandu-i ca nu o las sa ma doboare, sa ma ingenuncheze; ma iau cu ea la tranta si ii pun piciorul pe grumaz, fortand-o sa ma elibereze din stransoarea ghearelor ei necrutatoare… Ma ridic de pe jos, imi scutur hainele de praf, imi trec mainile prin parul ravasit, imi trag bocancii in picioare si plec spre mai departe, neprivind inapoi: viitorul e doar inainte… Si privesc Lumina in ochi si continui sa merg, pana ce voi fi ajuns la capatul drumului si Lumina ma va fi imbratisat, mandra si fericita de izbanda mea de a fi ajuns pana acolo…

4 comentarii »

  1. Important este sa nu uitam ca tot ceea ce facem…trebuie sa facem sub supunere fata de Hristos ca fara El…nimic nu are valoare bucuriile zambetele trairile frumoase toate trebuie sa i le inchinam Lui …EL trebuie sa fie Domn..in toate si cu EL sa le ducem pe toate…

    Comentariu de Lorelei — Martie 4, 2008 @ 22:08 | Răspunde

  2. Mă bucur pentru tine, Sorina. Îţi înţeleg ironia acum. Dar ea uneori loveşte pe alţii… Cu atatea cele frumuseti declarate, cum se impaca asta?

    Lumina are culorile ei, de-aia e lumina. Sa inteleg ca putem fi si altfel decât complementari, conteaza capatul drumului doar, in economia imbratisarii?

    E frumos ce spui si cum spui, dar e elixirul fericirii?

    Iar ti-am ouat un porumbel… Bine ca are aripile taiate. 😉

    Comentariu de ionatan — Martie 4, 2008 @ 22:08 | Răspunde

  3. @ionatan: Ironia este la adresa vietii, de cele mai multe ori; asa ca nu vad ce ar fi in neregula cu ea… Daca vreau sa lovesc pe cineva, o pot face suficient de tare ca sa nu mai simta o amarata de intepatura a unei ironii; dar eu nu cu oamenii vreau sa ma lupt… sau, poate, nu cu toti oamenii… 😉
    Oamenii pot fi asemanatori, complementari sau diametral opusi; statistica creeaza reguli, pentru oameni; dar oamenii pot fi conformi sau nu cu acestea…
    Nu cred in elixire, asa cum nu cred in „retete minune”. Totul, in Univers, este relativ… mai putin Doamne-Doamne… El e singurul punct de referinta, mereu la fel si mereu in acelasi loc.

    Comentariu de Sorina — Martie 4, 2008 @ 22:23 | Răspunde

  4. Mă refeream la complementaritate în raport cu Lumina şi culorole ei…

    Comentariu de ionatan — Martie 5, 2008 @ 04:45 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: