Era odata o fata oarba…. si s-a izolat de toti si toate… nu vroia sa stea cu ea decat prietenul ei.
– Tot ce-mi doresc mai mult este sa pot vedea lumea din jurul meu, spunea ea…
– Vrei sa te casatoresti cu mine? i-a propus, intr-o zi, baiatul…
– Nu ma voi casatori daca nu pot vedea…
…Dupa catva timp, pentru fata a aparut o pereche de ochi donati… a putut vedea si, in momentul in care l-a privit pe prietenul ei, a vazut ca si el este orb…
– Nu ma pot casatori cu un orb… a spus fata; si s-a intors sa plece…
Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit :
– Sa ai grija de ochii mei, te rog!
Mai in gluma, mai in serios... ;) 
Unde ai gasit asta? Daca ai gasit-o in tine sau nu, nu conteaza… ai grija de lacrima mea, te rog!
Comentariu de ionatan — februarie 27, 2008 @ 19:24 |
Nu imi apartine, am primit-o de la un prieten… dar mi-a parut atat de plina de „viata reala” incat aproape mi-au dat si mie lacrimile… de atat de mult ori, oamenii UITA binele care le-a fost facut, iubirea care le-a fost daruita, rugaciunile care s-au spus pentru ei, sacrificiile care le-au fost puse la picioare… uita chiar sa mai fie ei insisi, pierduti in aburii amagirilor zilnice care ne inconjoara, perfid… 😦
N-avea teama, lacrima ta va fi pastrata in loc tainic si protejat, alaturi de a mea! Si – cu siguranta! – li se vor alatura si alte lacrimi, stinghere in acest moment! Si vom plange impreuna iubirea care a nascut un asemenea sacrificiu (al baiatului) si ne-intelegerea si ne-iubirea fetei fata de un asemenea dar nepretuit…
Comentariu de Sorina — februarie 27, 2008 @ 20:23 |
Nu baiatul sau fata conteaza, suferinta nu face discriminari… dar si aia se face zambet, cand stii sa daruiesti.
Comentariu de ionatan — februarie 27, 2008 @ 21:14 |
Daca daruiesti cu tot sufletul, si daruitorul si daruitul pot fi fericiti… Doi soldani dintr-o lovitura… 😉
Comentariu de Sorina — februarie 27, 2008 @ 21:18 |
Sorina te rog sa urmaresti acest videoclip:
Iti multumesc ca mi l-ai „reamintit”. Sunt fericita ca am ochi cu care sa observ lacrimile si lumea. 😛
Comentariu de cristal — februarie 27, 2008 @ 21:37 |
Iti multumesc si eu pentru el: il vazusem mai demult si m-a impresionat si atunci la fel de mult, ca si acum…
Probabil ca sunt inspirate din aceeasi sursa (istorisirea mea si videoclipul).. .ori din povesti asemanatoare…
Ii multumesc si eu lui Dumnezeu pentru ochii care inca imi mai vad – in urma cu cativa ani am avut sanse sa imi pierd vederea… nu a fost usor deloc…
Comentariu de Sorina — februarie 27, 2008 @ 22:53 |
[…] de mărţişor poate fi o lacrimă? Desigur! Eu l-am găsit aici, zâmbetul […]
Pingback de Zâmbetul de mărţişor poate fi o lacrimă? « Jurnalul scrierii iubirii — februarie 27, 2008 @ 23:01 |
O nota sensibila ca o bucurie a ghimpelui din trandafir când admiri parfumul ce-l inconjoara, dar si alene dureroasa ca si el, mi-a prilejuit o introducere pe care nu o gandisem, aici: http://ionatan.wordpress.com/2008/02/28/zambetul-de-martisor-poate-fi-o-lacrima/
Iti multumesc.
Comentariu de ionatan — februarie 27, 2008 @ 23:22 |
….Cred ca cine iubeste sincer…nu se comporta asa!fata aceea nu iubea…Noi avem tendinta sa numim iubire orice dorinta care ne satisface pe noi…daruim celorlalti ceea ce defapt ne place noua…dar cuvantul iubire este dincolo de intelegerea noastra….si iubirea nici macar nu exista-iubirea este :”pentru mereu”…ati gasit voi asa ceva undeva este in starfe un om sa faca asta??-eu nu cred!
Comentariu de Lorelei — februarie 28, 2008 @ 19:00 |
Bine ai sosit printre noi, Lorelei!
Ai dreptate: fata aceea nu iubea; nici pe baiatul care i-a sacrificat „lumina ochilor” (la romani, cel putin, este expresia care arata cel mai bine ca nu exista lucru mai de pret), nici pe sine (faptul ca inima ei era atat de impietrita incat nu a putut aprecia un asemenea sacrificiu, mai ales ca el venea de la prietenul ei, mi se pare de-a dreptul tragic)!
IUBIREA exista, totusi; si se prezinta sub diferite infatisari: poti iubi un om, o planta, un animal, oamenii, lumea, pe Dumnezeu ori… insasi ideea de iubire… „Pentru totdeauna”? Da, am cunoscut si astfel de oameni, Slava Domnului! Chiar exista! Extrem de rar si, mai ales, din mai-vechile generatii – cei „mai proaspeti” nu prea inteleg sensul acestui cuvant, precum nici profunzimea si puritatea lui; prefera sexul, iubirii 😦 … Mare pacat, nici nu banuiesc de ce se priveaza!…
Comentariu de Sorina — februarie 28, 2008 @ 19:13 |
Multumesc Sorina pentru primire!…Iubirea nu exista intre oameni!…sau nu pentru mine…doar Dumnezeu o are…iar eu doar incerc sa-L iubesc asa cum ar trebui…nu poti iubi o floare mie imi plac trandafirii galbeni mai mult decat orice pe lumea asta …asta nu inseamna ca-i iubesc -imi plac–iubirea….nici nu are rost sa o cauti nu-i decat o definitie din marea de cuvinte.
Comentariu de Lorelei — februarie 28, 2008 @ 19:21 |
Lorelei, iubirea pentru Dumnezeu si cea pentru oameni sunt lucruri complet diferite! Exista ambele forme, crede-ma!
Si exista si iubirea pentru plante (ca sa ma rezum la exemplu tau): nu stiu daca ai ghivece cu flori in casa; ei, bine, florile mele imi simt iubirea si se bucura de ea; daca se intampla sa nu le-o mai pot oferi, in scurt timp reactioneaza, incepand sa se usuce… E o realitate! (Colegii mei de serviciu au inceput deja sa se convinga de asta – cred! 😉 )
Daca tu vei nega existenta iubirii intre oameni, ea te va ocoli; ori, iti va rasari in cale dar nu o vei putea-o recunoaste…
Comentariu de Sorina — februarie 28, 2008 @ 19:55 |
Sorina…poate ai dreptate…cand va rasari iubire va fi asa de faina ca va fi imposibil sa nu o simt cu sufletul pana tunci ma rezum daoar la a fi „mama”…si sa incerc sa iubesc desi e greu sa definesti iubirea pe care vrei sa o daruiesti altora…ceea ce EL a facut pentru mine este iubire divina…eu vorbesc de acel „te iubesc”…oare cum mai suna?? poate tie iti spue des sotul tau te iubesc si nu te intrebi cum este dar eu stiu multe persoane care nici nu-simai amintesc cum este sa te simti cand primesti un „te iubesc”…ma intelegi….deaceea spun ca nu exista…poate vad prea multe,poate vad si simt prost
Comentariu de Lorelei — februarie 28, 2008 @ 20:49 |
@lorelei: „pana atunci ma rezum doar la a fi “mama”” Excelent! Iata o iubire minunata care iti poate umple sufletul!
„eu vorbesc de acel “te iubesc”… oare cum mai suna??” Ia uite legatura cu titlul subiectului meu!? 😉 Indiferent cata vreme va trece intre doua „te iubesc”, nu uita niciodata cat de frumos este totul cand cineva iti spune asta… (chiar daca este posibil ca, la un moment dat, sa afli ca te mintea privindu-te in ochi 😉 🙂 )…
„poate tie iti spune des sotul tau te iubesc si nu te intrebi cum este” Poate ca da, poate ca nu… are vreo importanta?! Important este sa nu uiti cum e atunci cand ti se spune…
„de aceea spun ca nu exista… poate vad prea multe,poate vad si simt prost” Nu vezi si nici nu simti prost (din pacate!); dar gandeste-te la TOATE formele de iubire din jurul tau: parinti, copil, rude, prieteni, vecini sau colegi de munca de al caror suflet te-ai lipit… Chiar daca EL nu exista (pentru moment) in viata ta, nu ai dreptul sa neglijezi iubirea celorlalti… NU UITA NICIODATA!
Comentariu de Sorina — februarie 28, 2008 @ 21:00 |
Multumesc Sorina…tu esti o femeie care crede…am mai vorbit cu oameni ca tine eu sunt pe partea cealalta malul celalalt…stii ce trist si dureos este sa fi singur in doi?-da daruiesc iubire(sau ce cred eu ca e iubire ) celor din jurul meu dar una este sa te simti iubita si alta este sa daruiesti…scuze !!promit sa ma opresc dar cand aud de iubiri nu ma pot abtine degeaba mi se tot spune despre ea inafara de iubirea lui Dumnezeu restul…e doar o mare de cuvinte (pt mine)-…si mai spuneam cuiva din nefericire inainte de a fi mama am fost creata femeie ..ce vina am eu ca imi doresc sa fiu femeie iubita?-si tot imi spun poate ca-i mai bine sa nu inteleg –poate EL stie mai bine ce ce asa- accept desi…nu ma pot abtine sa nu ma intreb o fi fain?…cat despre speranta….nici nu poate fi vorba sa mai sper in contextul in care sunt acum,nici nu as indrazni sa ma gandesc la ea acum sau la cineva….nu doar ca mi-e dor de ceva ce nu stiu ce gust are!(ma refer la sentimente umane …)Am uitat sa-ti spun da am ghivece cu flori…dar interesant sunt verzi dar nu cresc…sunt tot la aceeasi inaltime de ani de zile…ciudat nu?
Comentariu de Lorelei — februarie 28, 2008 @ 21:19 |
Lorelei, fiecare femeie este cand pe un mal, cand pe celalalt; fiecare femeie poate fi singura de una singura ori in doi (ceea ce e si mai rau, dupa parerea mea!). In general, iubirea naste iubire; poate ca nu la aceeasi intensitate, e drept… Orice om (nu doar orice femeie) isi doreste sa fie iubit (desi multi nu o recunosc, ca si cum ar fi o boala rusinoasa! 😉 🙂 ), nu e nimic nelalocul lui in asta. E bine sa iti doresti sa primesti si sa daruiesti iubire, inseamna ca sufletul tau nu e uscat, ci viu. Da, e fain sa fii iubita; da, e dureros sa iubesti; da, stie Dumnezeu de ce INCA esti singura (are motive intemeiate, fii sigura!). Daca atunci cand spui „context” te referi la faptul ca ai un copil… da-mi voie sa iti amintesc ca nu esti singura in situatia asta si, in ciuda acestei „piedici”, nu ai voie sa iti pierzi speranta! Lasa lucrurile sa se intample atunci cand le vine timpul! Si atunci vei afla si DE CE…
Chiar si florile=plantele verzi cresc si au nevoie de iubire… 😉 Poate ar fi bine sa iti faci „incalzirea sufletului” incepand prin a le iubi, a le vorbi… Ce zici? Eu cred ca vei reusi… 😉
Comentariu de Sorina — februarie 28, 2008 @ 21:30 |
o.nuuuuuuu ai inteles gresit!!!.sunt maritata in toata regula!!!!!si cu doi copii!!doar ca sunt sngura!!!!!!atata tot singura in doi!!!
Comentariu de Lorelei — februarie 28, 2008 @ 21:33 |
sper ca m-ai inteles…of….uneori mai bine as tace!!scuze scuze scuze…!!incercam doar sa mai staude vorba uneori orbind plang plangand imi eliberez …mintea…scuze!!iti multumesc frums oricum!!
Comentariu de Lorelei — februarie 28, 2008 @ 21:37 |
In cazul asta… nu iti pot spune decat ca tu decizi daca alegi sa fii singura in doi ori de una singura… E o decizie grea dar doar tu o poti lua. Daca vei opta pentru a doua varianta, poate iti vei oferi o sansa sa nu mai fii singura. Dar nimeni nu iti poate garanta asta… Viata intreaga e un fel de joc de noroc, din pacate…
Daca te pot ajuta cu ceva… voi incerca…
Comentariu de Sorina — februarie 28, 2008 @ 21:40 |
Nu Sorina din pacate nu pot alege eu…eu am ales si a iesit un iad…iar despre iubire…doar vorbesc …nu pot sa sper-nu ar fi just…nu pot sa cred fiindca nu o cunosc atat de bine incat sa zic „o voi astepta”…nu stiu sa o daruiesc deplin fiindca nu-i cunosc gustul deplin…iar aia platonica e doar o poveste pentru copii…o fi frumoasa?-poate… o exista?-poate…nu am eu ani cat sa o gasesc…timpul meu este doar o intrebare…un lucru imi place -cand o vad in altii care se iubesc(F RAR)…atunci plang si ma bucur ca am zarit-o!!
Comentariu de Lorelei — februarie 28, 2008 @ 21:53 |
Oferta mea ramane valabila… daca te-as putea ajuta cu ceva, vreodata… 😉
Comentariu de Sorina — februarie 28, 2008 @ 21:57 |
multumesc….cand nu ai multe de lucru…te astept pe la mine (Pe privat-nu am blog…si imi mai dai din exuberanta ta si mie… ca vad ca tu ai multa…hai sa-i zic speranta.
Comentariu de Lorelei — februarie 28, 2008 @ 22:02 |
Ai vazut cat de rapida sunt? 😉
Comentariu de Sorina — februarie 28, 2008 @ 22:12 |
Foarte frumos si foarte inspirat titlul. Uitam intr-adevar atat de repede…
Comentariu de Carina — martie 1, 2008 @ 12:20 |
Bun sosit, Carina! Din pacate, avem tendinta sa uitam lucrurile frumoase pe care ni le daruiesc Dumnezeu si oamenii; probabil ca lucrurile urate sunt mai „grele” si raman depuse pe fundul sufletului nostru, pietrificandu-se acolo si facandu-ne imposibila indepartatea lor, la un moment dat…
Comentariu de Sorina — martie 1, 2008 @ 12:24 |
Cred ca oamenii tind sa-si atribuie lucrurile bune care li se intampla. Tot ce e bun li se datoareaza, ce e rau vine de la ceilalti. Poate de-asta uitam lucrurile bune si le retinem doar pe cele rele.
Comentariu de Carina — martie 1, 2008 @ 13:15 |
Este foarte posibil sa ai dreptate, Carina!
Dar ar trebui sa incercam sa acceptam ideea (si sa nu o uitam!) ca fiecare dintre noi are si parti bune si parti rele (in proportii diferite, e adevarat!). Daca nu incercam sa fim obiectivi (fata de noi insine si fata de cei din jurul nostru), vom reusi doar sa ne amagim, vazand realitatea cu totul altfel fata de cum este cu adevarat. Si cei care vor avea cel mai mult de suferit din asta vom fi noi insine… pentru ca, la un moment dat, chiar impotriva vointei noastre, vom fi siliti sa privim adevarul in fata… si sa il lasam sa ne doara, pentru a putea merge mai departe…
Comentariu de Sorina — martie 1, 2008 @ 13:20 |