Mai in gluma, mai in serios… ;)

Februarie 19, 2008

Bucurie

Iata cateva ganduri minunate pe care Petru Cretia ni le-a daruit, cu nesfarsite simplitate si generozitate! Este de-a dreptul impresionant sa descoperi cate motive ai, in fiece zi, sa ii multumesti lui Dumnezeu! Sper ca, dupa lecturarea acestui text, multora dintre voi viata le va parea mult mai usoara, mai frumoasa, mai implinita! Eu va doresc sa simtiti aceste lucruri, pentru ca e minunat sa iti poti trai putinele clipe de ragaz – pe care viata le ingaduie – constientizand ca, oricat de putine ar fi, franturile de fericire exista – totusi! – in viata noastra!

„Despre care bucurie?” va veti intreba, ca multa pricina de bucurie nu ne-a fost data in anii acestia tulburi si amari. Si, totusi, ma voi incumeta sa vorbesc despre bucurie si sa arat cate temeiuri are ea in vietile noastre, in orice vreme si aproape orice-ar fi. Bucuria nu depinde nemijlocit si supus de imprejurari, ea este o putere vie a sufletului si isi trage puterea din propria ei esenta. Ea stie sa aleaga chiar si putinul bine cat se afla intr-o stare de lucruri si sa-l aseze mai presus de tristete, facandu-si din floare gradina. O vorba buna, o inseninare a cerului, un ras de copil, un gest de prietenie, un act de indemanare sau de istetime, o delicatete a cuiva, mirosul zapezii, o amintire fugara ii ajung. Sufletul capabil de bucurie este bogat, cuprinzator si cald, deschis catre ale lumii si catre semeni. Omul care stie sa aleaga bucuria nu cauta raul cu lumanarea, nu se vaicareste cat e ziua de lunga, nu cauta la fleacuri, priveste lucrurile cu ingaduinta si cu zambet, nu face din tantar armasar si nu este niciodata mohorat sau posac. Pentru ca viata lui este partasa la lumina, nu la umbra. Cine-ar citi Paradisul lui Dante, ar vedea ca e alcatuit numai din vesnica bucurie, nu ca acela facut din munti de pilaf si din rauri de lapte, si ca toata bucuria aceea e pura lumina.
Ceva din ea poate fi simtita in atatea clipe ale trecatoarei noastre vieti sublunare.
Cei apti pentru bucurie, si – totodata – vrednici de ea, stiu sa se bucure si de ceea ce, bun fiind dar firesc, trece nebagat in seama, cum ar fi sa fii sanatos sau liber, sau la casa ta. Sau ca necazurile iti ingaduie si un mic ragaz, ca ai constiinta impacata si curata sau, de ce nu, ca nu este chiar atat de rau cat ar putea sa fie. Am auzit in privinta aceasta sfada unora, ca – adica – a spune „bine ca nu-i mai rau” este o slabiciune, ca face jocul stapanirii, care ne vrea multumiti cu putinul pe care ni-l da, ca este o demitere de la datoria de a-ti reclama drepturile tale legitime. Numai ca acestia incurca doua planuri distincte: poti, foarte bine, sa ai darzenia si curajul de a lupta pentru indreptarea lucrurilor si, in acelasi timp, sa te bucuri de ceea ce ai, gandindu-te ca barem nu te afli la vreme de razboi sau de molima, ca nu ai a te teme de zbiri, ca nu esti supus la cazne, ca ii poti – cat de cat – ocroti pe ai tai, ca traiti in iubire si in buna pace, ca ti-s copiii zdraveni si voiosi, poate chiar destepti si poate chiar frumosi sau toate la un loc.
Si mai este o bucurie, proprie oricarui suflet bine nascut: aceea a priceperii si a puterii de a face bine si cu drag ceea ce faci, bucuria lucrului bine facut, de la un scaun pana la un poem. Ba, chiar, un mare ganditor din prima jumatate a acestui veac spune ca bucuria este mai ales aceasta: semnul de la fire al unei izbanzi si al unei impliniri, al unui spor adus lumii prin faptuirea ta.
Dar pentru asta trebuie sa traiesti pe masura puterilor tale, sa-ti gasesti locul tau adevarat, sa te multumesti cu a fi ceea ce ai fost menit sa fii. Multi se instraineaza de bucurie, tocmai pentru ca se instraineaza de ei insisi.
Si, dincolo de orice bucurie anume, mai este simpla bucurie de a fi, de a te afla in lume si nu in nefiinta, de a trai, faptuind si indurand, de a simti cum se perinda, schimbatoare, anotimpurile si anii, de a fi partas la vremea ta si a vedea ce se mai intampla, cand mai bine, cand mai rau, de a trai in asa fel, incat moartea ta sa fie ca desprinderea si caderea la soroc a unui fruct copt si plin de buna samanta in viata lumii.
Bucuria nu este, asadar, o oarecare disponibilitate contingenta, ci o virtute care, cum am spus, deriva dintr-un principiu interior, activ si dinamic, putand functiona independent de ce ti-a fost dat. Fara aceasta virtute, orice si oricat ai avea, oricine ai fi, chiar si Cressus, te mananca tristetea, pustiul si uratul.
Iar oamenii, care stiu si au puterea sa se bucure, fac lucruri mai frumoase, raspandind in jurul lor, ca un har, bucuria.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: