(continuarea o puteti gasi aici)
Anahoretus mi-a dat „curaj” sa deschid un subiect la care ma gandeam de ceva vreme: ce stim despre viata de dupa viata? Exista? Daca DA, ce stim pana in acest moment despre ceea ce ne asteapta dupa Judecata de Apoi?
Imi dau seama ca este un subiect „sensibil”. Dar este foarte drag sufletului meu, drept pentru care imi voi asuma riscul… 😉
Sper ca, impreuna, sa punem cap la cap informatiile detinute de fiecare (citite, auzite, traite), sa ne prezentam opiniile personale (cu mentionarea acestui lucru) ori ale altora (cu mentionarea sursei)… As dori ca aceste discutii sa nu se constituie intr-o intrecere de genul „cine are dreptatea cea mai tare”, ci – pur si simplu – intr-un schimb de pareri…
Va astept cu nerabdare, placere si interes!…
Mai in gluma, mai in serios... ;) 
Consider ca un punct important in aceasta privinta („ce stim despre viata de dupa viata”) este a defini ce intelegem prin „stim”. Am o presimtire ca multe pareri vor fi la modul ca „eu cred ca…” fara a avea un fundament care sa poata fi folosit si de altii, adica se bazeaza pe „feelinguri” personale.Chiar daca se bazeaza pe o experienta reala personala iar altcineva nu o poate impartasi sau experimenta, nu prea are valoare pentru acel altcineva.
Una dintre sursele din care putem „sti” (in general) este stiinta. Dupa intelegerea mea, stiinta se bazeaza pe observarea fenomenelor din jur, emiterea unor modele de interpretare (aceasta debine o „teorie”), apoi verificarea lor prin repetarea fenomenului. Daca trece testul, devine o „lege”. Aceasta lege are „putere” de autoritate intrucit poate fi verificata oricind (reproducind conditiile in care s-a desfasurat fenomenul initial). Atunci poti spune ca „stii”. Restul sunt presupuneri.
O alta sursa din care putem sti lucruri (unele irepetabile, care tin de trecut) sunt din marturiile unor surse de incredere. Istoricii relateaza lucruri despre trecut. Nu putem reproduce intru totul trecutul, deci nu putem repeta fenomenul in aceleasi conditii. Unele relatari vin in contradictie flagranta unele cu celelalte (se exclud) si aici apare problema: care este cea adevarata? Pe de o parte sunt asa-zisele „dovezi” ale unei teorii sau alta. Arheologii descopera lucruri care sunt „dovezi” ale unei teorii, dar in realitate sunt doar probe. O proba trebuie interpretata printr-un model de interpretare si, daca sta in picioare, atunci va „sustine” acea teorie, ea nefiind o „dovada” in sine. Pe de alta parte, foarte important este cit de credibila este sursa de informatie. Stiu ca exista Parisul, desi nu l-am vazut niciodata. Dar ma bazez pe marturia prietenilor mei care l-au vizitat, apoi pe marturia celor de la stiri care imi trimit filmari si poze de acolo (trebuie sa am incredere in ei, caci de altfel in ziua de azi orice film poate fi trucat), etc. Viata noastra marunta in aspectele ei se bazeaza pe increderea pe care o avem in alte persoane / institutii etc. Omul a fost creat de insusi Dumnezeu cu capacitatea de a crede, ba mai mult, cu nevoia de a crede.
Conteaza enorm unde caut raspunsul la o intrebare. Daca merg intr-o gradinita si intreb pe copii cit face 5 x 4, cu toata sinceritatea si bunavointa lor nu vor fi in stare sa imi dea un raspuns satisfacator. Daca sunt interesat sa aflu despre Paris, voi cauta raspunsul la prietenii mei care au fost acolo. Daca la intrebarea „ce stim despre viata de dupa viata” consider ca este cel mai bine sa-l intrebam pe cel care a creat viata. Ba mai mult: Sa intrebam ce se intimpla dupa moarte pe cineva care a murit! Dar cum sa-l intrebi daca a murit, nu? Oricit ar parea de bizar, da, este Unul care ne poate vorbi si astazi, care a murit (si a fost inmormintat, ca dovata a mortii lui) si a inviat (ca dovada ca a fost gasit perfect, neprihanit de catre Dumnezeu). Am doua variante: sa-L intreb personal pe El, pe Isus cel inviat, sau sa spun eh… astea sunt vorbe goale… si sa trec pe linga aceasta posibilitate extraordinara… Fiecare alege. Faptul ca pare de necrezut sa existe cineva care a fost mort si a inviat si cu care sa pot sa vorbesc nu face sa fie si mai putin adevarat. Daca sunt pe cale sa ma inec si strig tare ca cineva sa imi arunce un colac sau o fringhie si cind colo vine o sirena sa ma salveze (desi nu cred in sirene), nu voi face nazuri: eh… fugi de aici ca e prea mult pentru mine sa fie asta adevarat. Daca voi face asa, poate am trecut pe linga singura mea sansa de salvare.
Deci raspunsul trebuie adresat persoanei potrivite (Isus, Cuvintul viu al lui Dumnezeu) si cautat in locul potrivit, Biblia (Cuvintul scris al lui Dumnezeu).
Inchei acest „prolog” prin a afirma ca o relatie de incredere intr-o sursa se cladeste in timp. Dumnezeu nu ne cheama sa credem in Fiul sau pentru ca asa vrea El (desi ar avea tot dreptul sa o faca, caci suntem creaturile Sale), ci ne invita sa il cunoastem si sa ne dovedeasca ca e vrednic de incredere. Domnul merge pina acolo incit spune in Maleahi: „Puneti-ma la incercare” si in Psalmul 34: „Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El!”. Asa ca pina sa ajungi sa manince pe saturate, fiecare este invitat mai intii sa guste.
Daca voi fi ingaduit de dumneavoastra, voi continua in curind… Daca nu, Dumnezeu sa va binecuvinteze
Comentariu de Catalin — februarie 18, 2008 @ 20:25 |
eu cred că ştiu ce ne aşteaptă. poate mă înşel, dar altceva nu pot să cred, deocamdată.
Comentariu de olga — februarie 19, 2008 @ 02:07 |
Cu mare placere te mai astept, Cataline! Si ma bucur ca ai indicat sursa ta de informatii, lucru pe care va si rugasem sa il faceti!
Ai dreptate, avem deja o marturie de necontestat (cel putin, din punctul de vedere al crestinilor), privind existenta unei alte… existente dupa aceasta in care ne aflam acum.
Dar exista multi oameni obisnuiti care au avut ocazia nu sa moara si sa fie ingropati – reinviind dupa un nr. de zile – ci sa… guste un pic din moarte, ca sa ma exprim asa. Poate ca unii vor ajunge pe acest blog (dintre cei care isi amintesc, pentru ca nu toti care au trait o asemenea experienta au constientizat-o); poate ca altii au citit despre cercetarile stiintifice facute pe aceasta tema; ori, poate ca altii au prieteni/cunostinte care au trecut prin asa ceva…
Aceasta tema se vrea un schimb de opinii, atat. Nu vreau sa dam verdicte, ci doar sa ne exprimam propriile puncte de vedere (mai mult sau mai putin apropiate de Adevar – aceasta o vom afla la vremea potrivita). Se pare ca este un subiect care prezinta interes pentru multi, chiar daca nu toti recunosc acest lucru!
Punctele de vedere nu este obligatoriu sa fie identice, ci dimpotriva: daca vor fi diferite, cu atat mai mult vom putea aduce argumente, fiecare in sprijinul alei noastre. Iar parerile de genul „eu cred ca” sau „asa simt eu” nu inseamna din start ca sunt gresite; „feeling-urile” ne pot fi – uneori – de mare ajutor! Totul este sa invatam sa le intelegem si sa le folosim!
Verificarea existentei a „ceva” dupa moarte (care este, de fapt, o poarta de trecere in alt univers) a fost dovedita, se pare, si prin repetarea experientelor de tip NDE (Near Death Experience = experiente in preajma mortii), mult mai raspandite decat s-ar putea crede! Acum, sa le cer cititorilor mei sa treaca prin asa ceva ca sa se convinga daca exista sau nu… cred ca nu ar fi cea mai indicata metoda de prospectare a acestui subiect, nu? 😉
Ca si in cazul altor cercetari, va trebui sa ne bazam pe marturii, mai mult sau mai putin credibile. De fapt, vom incerca o dezbatere, atat… Nimeni nu va castiga un premiu, ci – in cel mai bun caz – informatii. Si, poate, noi prieteni (sper!)…
Comentariu de Sorina — februarie 19, 2008 @ 02:27 |
Olga, chiar te rog sa ne spui parerea ta! Poate fi buna, poate fi gresita… hai sa incercam sa aflam impreuna care ar putea fi sansele ei, vrei? Asta este si ideea acestui topic…
Vreau sa precizez (pentru absolut toata lumea) ca nu voi accepta comentarii nelalocul lor, care pot dovedi lipsa de respect atat fata de ceilalti cititori, in calitate de oaspeti, cat si fata de mine, in calitate de gazda! Apelez la bunul simt al fiecaruia dintre voi in ceea ce priveste postarile, astfel incat sa nu fiu nevoita sa nu accept aparitia, pe acest blog, a unor comentarii neconforme cu aceasta rugaminte!
Va multumesc pentru intelegerea voastra!
Comentariu de Sorina — februarie 19, 2008 @ 02:38 |
traite? ai scris acolo traite! adica te astepti ca cineva sa se intoarca dintr-o viata care e dupa moarte si sa scrie ce si cum?
Comentariu de Cine vorbeste? — februarie 19, 2008 @ 03:12 |
Hai sa nu zicem ca a murit chiar de tot, numai „a tras cu ochiul prin gard”, un pic… 😉 Asta iti pare o formulare mai usor acceptabila? Pentru mine e OK…
Comentariu de Sorina — februarie 19, 2008 @ 03:21 |
Nu mi se pare acceptabila totusi. Nu contest anumite experiente extrasenzoriale sau de neinteles pentru marea majoritate a oamenilor, insa nu cred ca acele experiente ne pot releva cum ar fi dupa moarte. Ar fi mult mai simplu sa citesti ultima carte a Bibliei, Apocalipsa. Iti va raspunde la toate intrebarile.
Comentariu de Cine vorbeste? — februarie 19, 2008 @ 09:06 |
Draga Cine vorbeste,
Atitudinea ta – chiar ne-pro subiect – arata ca iti pasa (o atitudine demna de admiratie!). Ideea este urmatoarea: daca doresti sa comentezi (ori nu), sa postezi (ori nu), este doar alegerea ta. Fiecare dintre noi are dreptul sa faca aceasta alegere!…
Eu, una, ma declar sincer interesata de subiect, de schimb de pareri pe aceasta tema. Poate vor mai fi fiind si altii, in aceasta situatie. Nu vom inventa roata, nu vom deveni zei… pur si simplu, vom fi oameni care incearca sa gaseasca raspunsuri la intrebari care ii framanta…
Esti binevenit pe acest blog, la acest subiect (sau la un altul) atata timp cat nu te vei manifesta ostil; in cazul in care doresti sa iti exprimi pareri pertinente, vei fi considerat unul dintre oaspetii mei si tratat ca atare… (Sa nu consideri ca te acuz ca ai fost ostil pana acum! Incerc doar sa evit posibile neplaceri…)
„nu cred ca acele experiente ne pot releva cum ar fi dupa moarte” Asta este parerea ta; dar nu este obligatoriu ca toti ceilalti sa fie de aceeasi parere. Mai bine, am incerca sa ne sustinem (atat cat putem) parerile. Pentru inceput, te-as intreba de ce crezi afirmatia de mai sus, care sunt sursele parerii tale… Repet: nu esti obligat sa raspunzi, fa-o doar daca doresti!
Referitor la Apocalipsa: daca tu crezi ca ai inteles suficient de mult, chiar te rog sa ne impartasesti din cele descifrate de tine! Imi doresc sa inteleg din ea mult mai mult decat am reusit pana acum! Sincer! Poate ca imi (ne) poti fi de folos, cu adevarat, in sensul asta! Si nu numai in asta… Timpul va raspunde…
Multumesc! Si chiar m-ar interesa parerile tale, chiar daca sunt diferite de ale mele… 😉
Comentariu de Sorina — februarie 19, 2008 @ 09:18 |
Sorina, pot spune cu certitudine că o carte îţi poate schimba realmente felul în care priveşti lucrurile, ca să nu spun că-ţi poate schimba toate teoriile despre viaţă sau moarte pe care le-ai avut până atunci.
Am citit-o de două ori: Drumul sufletului după moarte, scrisă de Serafim Rose. Merită toată atenţia! 😉
Comentariu de anaAyana — februarie 19, 2008 @ 12:04 |
In ideea ca poate nu oricine va avea posibilitatea sa o citeasca (in cazul in care nu a facut-o, deja), ai putea sa detaliezi, un pic? De exemplu, cum gandeai inainte despre aceste lucruri, cum gandesti acum, CE anume ti-a modificat perceptia… orice crezi ca ar fi interesant si – poate! – util…
O carte poate schimba multe; o clipa, la fel; o persoana, idem… permanent suntem supusi schimbarii, sub influenta factorilor interni (care, la randu-le, ii declanseaza pe cei interni)… Deci, pana aici, suntem de acord… 😉
Comentariu de Sorina — februarie 19, 2008 @ 14:59 |
Prima oară am citit-o pe net şi a doua oară după ce mi-am cumpărat-o. Hai să-ţi las un link unde o poţi citi ORICÂND ;)iar dacă vrei şi ai o imprimantă prietenoasă, o poţilua cu tine în format clasic.
Înainte aveam întrebări, dubii, (nu spun că acum au dispărzt de tot) dar după ce am citit cartea m-am lămurit cu multe. Sunt fff multe de zis…
Comentariu de anaAyana — februarie 19, 2008 @ 15:45 |
Şi ca să nu se sperie lumea, Serafim Rose a fost în tinereţe un rebel care făcea toate prostiile şi nebuniile, a trecut prin experienţe yoga şi alte ciudăţenii. Poţi citi despre viaţa lui atât în carte cât şi pe net.
Ce încerc să subliniez este faptul că orice om se poate schimba, un ateu poate să înceapă să creadă în Dumnezeu, un preot poate să cadă, orice este posibil şi nu în cele din urmă, toate pentru o cauză ce stă în viitor, nicidecum în trecut.
În viitor stă soarta omului la fel şi moartea care poate fi privită în multe feluri, Serafim Rose o spune mai bine ca mine de o mie de ori.
Comentariu de anaAyana — februarie 19, 2008 @ 15:52 |
există viaţă după moarte.
eu sunt sigură.
Comentariu de dilEMA — februarie 19, 2008 @ 16:55 |
Anaayana, iti multumesc (in nume propriu si in al tuturor care vor avea de castigat citind cartea recomandata de tine) pentru indicarea sursei la care se pot afla multe raspunsuri. Exemplul tau este unul concret, din cate am inteles… Asta nu poate decat sa ma bucure! 🙂
Probabil ca va mai dura ceva timp pana voi fi reusit sa o citesc; dar promit ca voi incerca „sa fac rost de niste timp” in acest scop pentru ca presupun ca este foarte interesanta!
Deoarece sunt convinsa ca si altii sufera la acest capitol, te-as ruga sa ne impartasesti, totusi, din opiniile tale, privind cele scrise de Serafim Rose! Am putea inchega o discutie care, pe masura ce cartea va fi citita (de mine, de altii) poate deveni chiar o dezbatere interesanta (pentru ca fiecare o va percepe in alt mod, cu siguranta!).
Ce zici, ne ajuti sa intram in atmosfera? 😉
Comentariu de Sorina — februarie 19, 2008 @ 18:39 |
Bun venit in cercul nostru de prieteni, Dilema! (Superba fotografia de pe prima pagina! Imi plac nespus „peisajele” astea! 😉 )
Ma bucur ca si tu esti de parere ca exista viata dupa moarte, asta inseamna ca „suntem de aceeasi parte a baricadei”! 🙂 Ar fi interesant sa stim cam cum vezi tu aceasta viata „de dupa”: ce ai citit despre ea, ce ai auzit, cum iti inchipui ca ar putea fi… La randul tau, poti afla parerile altora asupra acestui subiect si… – cine stie? – poate reusim sa ne ajutam reciproc in a intelege mai bine aceste misterioase lucruri…
Comentariu de Sorina — februarie 19, 2008 @ 18:43 |
Sorina, practic Serafim Rose vorbeşte despre toate concepţiile pe care le au oamenii despre asta. Spune ce statistici au făcut oamenii de ştiinţă, ce cred medicii, dacă este sau nu un fenomen paranormal, spune despre moartea clinică şi despre multe altele.
Toate demonstrează încă o dată preocuparea omului pentru ceea ce-l aşteaptă dincolo de viaţă.
Comentariu de anaAyana — februarie 20, 2008 @ 00:02 |
Viaţa de după moarte este atestată de mai mulţi factori. Cel istoric (faptul că această credinţă este prezentă din cele mai vechi timpuri), cel psihologic (faptul că undeva toţi avem ideea că vom merge undeva, după ce murim) şi, de ce nu, cel al experienţelor ultime (cei care intrând în moarte clinică au povestit faptul că au ajuns la un moment dat undeva unde s-au întâlnit cu diferite persoane cunoscute deja decedate. Cred că toţi aceşti factori dau mărturie suficientă despre existenţa vieţii de după moarte. Deci… eu cred că această convingere rămâne una personală, chiar şi atunci când nu este asociată cu credinţa într-o divinitate.
Comentariu de anahoretus — februarie 20, 2008 @ 00:04 |
@anaayana: mi-am dat seama ca despre asta este vorba,aruncand o simpla privire asupra textului (chiar daca inca nu am reusit sa il citesc); totusi, daca nu te superi, as insista un pic: spuneai ca aceasta carte a produs modificari fundamentale in conceptiile tale; tocmai asta era interesant: CE anume si PRIN CE a produs aceste schimbari (deosebit de importante, inteleg)? Ce te-a impresionat atat de mult? De la ce ai plecat si unde ai ajuns? Cam asta as fi dorit sa aflu… Iti rezerv acelasi drept de a raspunde sau nu, dupa cum ti-e voia!
Comentariu de Sorina — februarie 20, 2008 @ 06:54 |
@anahoretus: „eu cred că această convingere rămâne una personală, chiar şi atunci când nu este asociată cu credinţa într-o divinitate.” Inteleg ca esti de acord cu ceea ce atat religia, cat si oamenii marturisesc, in aceasta privinta. Mi-ar fi placut sa stiu daca ai avut ocazia sa cunosti oameni care au avut o experienta de tip NDE; daca DA, aveau ceva diferit fata de ceilalti? Cum fusese viata lor INAINTE si DUPA? Cum priveau viata, oamenii, pe Dumnezeu? Si altele de acest gen…
Intrebarea este adresata oricui altcuiva, de asemenea…
Comentariu de Sorina — februarie 20, 2008 @ 06:58 |
Buna Anaayana,
Si eu, sincer, as fi curios care ar fi intelegerea ta din toata cartea aceea. Am citit unele capitole si remarc urmatoarele: limbajul este arhaic, ingreunind intelegerea; cele mai multe afirmatii se bazeaza pe Scrierile Sfintilor Parinti, si prea putin pe Sfintele Scripturi. De ex, daca citesc Cap 10, care efectiv este in direct in tema subiectului de aici (si reprezinta – dupa cum spune titlul capitolului – esenta invataturii ortodoxe despre acest subiect), vei regasi un singur citat din Evrei, la inceput, care nu se comenteaza, dar dupa care se trece imediat la scrierile parintilor. Ma intreb daca este un punct de vedere citusi de putin crestin, intrucit tot ce scrie acolo e greu sa sustii cu Biblia… De aceea nici nu vei gasi referinte din ea.
Tocmai de aceea m-as bucura sa vad „ce intelegi” tu de acolo, nu „ce citesti”, si daca consideri ca autoritatea Scrierilor Sfintilor Parinti poate fi pusa deasupra Sfintelor Scripturi.
De ex, as dori sa stiu ca intelegi in privinta „destinului” dupa moarte. Toata suita aceea de vami si de rugaciuni ale mortilor imi ofera un puternic sentiment de nesiguranta. Nu stiu daca voi merge in rai sau in iad… Nu e deloc incurajant… Eu nu mi-as pune copilul sa traiasca o viata intr-un asemenea stress. Si daca eu nu as face asa, atunci Dumnezeu… Domnul Isus spune: „Daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu atit mai mult Tatal vostru care este in ceruri va da Duhul Sfint celor ce I-l cer!” (Luc 11:13). Parca suna mult mai incurajator… Si n-o spune un preot oarecare, ci Marele preot in veac… Si mai apoi to El spune: „Cine asculta cuvintele Mele si cine crede in Cel ce M-a trimis ARE viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata!” (Ioan 5:24). Foarte clar si concis: nu „ar putea avea”, nu „va avea”, ci are deja de acum, si nu are ce cauta la judecata, ca sa nu mai vorbim de „vami ale dracilor”…
Astept parerea ta si iti multumesc anticipat
Comentariu de Catalin — februarie 20, 2008 @ 07:17 |
Voi posta (in mai multe etape, pentru ca va fi o postare foarte lunga) o istorisire despre o experienta NDE. Este un eveniment incredibil de frumos, numit „a-ti trai moartea”… Un eveniment care chiar iti schimba viata, mult mai mult decat citirea unei carti: o carte iti poate starni curiozitati, iti poate da raspunsuri pana la un anumit nivel, iti poate da chiar unele certitudini (daca informatiile provin dintr-o sursa demna de incredere, din punctul tau de vedere, ca cititor); dar trairea unor lucruri de acest gen nu se poate compara cu nici o alta sursa de informare, este – pur si simplu – un moment de cotitura in viata celui care are extraordinara sansa de a trai asa ceva…
Se spune ca viata celui care a trecut prin asta (NDE = moarte clinica) se modifica radical: el, ca om, este schimbat profund si iremediabil; felul in care percepe oamenii, viata, pe Dumnezeu, se modifica atat de mult, incat – privind in urma, la cel care a fost INAINTE – este socat, de-a dreptul!
Interesant este ca toti cei care istorisesc despre asemenea intamplari din viata lor au in comun cam aceleasi etape de desfasurare ale evenimentului si aceleasi efecte care nu pot fi ascunse ori negate, sub nici o forma. Credinta le devine atat de puternica, incat nimic nu ii mai poate intoarce din drum; Viata si Moartea dobandesc noi valente, mult mai clare si mai luminoase; viata lor capata manifestari de neinteles pentru ceilalti; gandirea lor pare ciudata; felul in care simt si manifestarea sentimentelor par a nu apartine acestei lumi (adevarul e ca, intr-o oarecare masura, nici nu apartin!); nu accepta, sub nici o forma, ideea de sinucidere pentru ca ei STIU ca aceasta ar fi un fel de tentativa de a se substitui lui Dumnezeu (El este singurul care da viata si care are dreptul de a o lua)…
Incepand de maine, voi incepe aceasta postare; daca veti dori sa o comentati, veti fi bineveniti! Puteti sa o credeti sau nu, puteti sa o contestati sau nu… cert este ca ESTE REALA (iar in privinta asta nu exista dubii! 😉 )
Comentariu de Sorina — februarie 20, 2008 @ 23:03 |
Sorina,
înainte credeam în viaţa de după moarte doar din simplele cunoştinţe pe care le aveam despre asta dar şi din faptul că văd un adevăr în această teorie. Atunci când cauţi extraordinar de multe argumente sunt şanse să nu mai vezi pădurea dincolo de copaci.
Cartea mi-a plăcut pentru că te pune cu picioarele pe pământ, dacă citeşti numai un capitol sau pe la jumătatea ei nu vei putea extrage esenţa.
Catalin,
nu mă deranjeajă dacă un text este scris înlimbaj arhaic, îmi place să extrag esenţa din el, nu ştiu dacă ai observat dar unii autori conving prin însăşi simplitatea şi adevărul care iese din rânduri şi nu din argumente.
Sunt ffffff multe de zis şi o să mă opresc aici. Cert este că nimeni nu are de unde să ştie ce se află dincolo pentru că nu a trăit această experienţă. Asta spune în final şi Serafim Rose, după toate acele teorii.
Mie mi-a mai plăcut f.mult o carte a lui care se numeşte Ortodoxia şi religia viitorului. Cred că merge ănceput cu ea şi apoi cu cealkaltă, aşa veţi face legătura mai uşor şi veţi apuca să cunoşteţi stilul autorului.
Comentariu de anaAyana — februarie 21, 2008 @ 20:47 |
Cred ca intrebarea este pusa gresit,mai corect ar fi VIATA INAINTE DE MOARTE!,toata lumea se intreaba daca exista viata dupa moarte,dar nu se intreba de „viata de dinaintea mortii”
Din pacate in acest inceput de an am descoperit ca nu exista viata inainte de moarte,este doar o rutina,in fiecare zi facem cam aceleasi lucruri si ne amagim in fiecare zi ce viata frumoasa avem.Eu cred ca este doar o rutina!
Comentariu de boris — februarie 21, 2008 @ 21:54 |
@anaayana: „Cert este că nimeni nu are de unde să ştie ce se află dincolo pentru că nu a trăit această experienţă.” Cred ca te inseli, AA… pe langa cei care „au gustat” moartea si isi amintesc cele prin care au trecut atunci, sa nu uitam yoghinii care au tot felul de practici de „calatorire a sufletului”, in timp, spatiu… Prin exercitiu combinat cu rugaciune, multe sunt posibile… 😉
Comentariu de Sorina — februarie 21, 2008 @ 22:33 |
@boris: Bun venit, Boris! 😉 Ma bucur nespus ca te-ai hotarat sa ni te alaturi! 🙂
„Cred ca intrebarea este pusa gresit,mai corect ar fi VIATA INAINTE DE MOARTE!,toata lumea se intreaba daca exista viata dupa moarte,dar nu se intreba de “viata de dinaintea mortii”.” Nu, intrebarea nu a fost pusa gresit: se refera exact la viata de dupa… Dar ideea ta imi place, probabil ca voi deschide un subiect de discutie numit asa cum ai sugerat tu… Ce zici, sa te chem la „botez”? In definitiv, tu i-ai gasit numele noii teme… 😉
„Din pacate in acest inceput de an am descoperit ca nu exista viata inainte de moarte,este doar o rutina,in fiecare zi facem cam aceleasi lucruri si ne amagim in fiecare zi ce viata frumoasa avem.Eu cred ca este doar o rutina!” Da, de cele mai multe ori asa se intampla: ajungem sa facem aceleasi si aceleasi lucruri, zilnic… Dar, daca asta te face nefericit, ce anume te opreste sa incerci sa schimbi ceva?! Poti incerca sa inveti lucruri noi, poti cunoaste oameni noi, poti… intra pe un blog sa citesti despre subiecte care (poate) te intereseaza, poti face schimb de impresii cu oameni care au aceleasi puncte de interes ca si tine ori care au pareri complet opuse tie… Nici nu iti dai seama cat iti pot schimba toate acestea viata! Nu mai sta, ia masuri si invata sa vezi partile frumoase ale vietii (cele urate oricum au „prostul obicei” sa iasa mereu in fata)! 😉
Daca lasi rutina sa te copleseasca, viata ta va deveni din ce in ce mai afectata de aceasta plaga… Doreste-ti sa schimbi ceva si vei reusi! Dar, vorba bancului: „Joaca si tu macar o data!”… (daca nu il stii, o sa ti-l spun) 🙂 Daca nu incerci, SIGUR nu se va schimba nimic… trust me! Sorina stie!!! 😉
Comentariu de Sorina — februarie 21, 2008 @ 22:44 |
Va promiteam aseara ca voi incepe postarea unei relatari adevarate… O voi face in pasi mici, astfel incat sa nu ocupe mult prea mult spatiu, ca postare. Voi numerota „episoadele”, astfel incat sa le puteti urmari, in cazul in care motive obiective v-au impiedicat sa o faceti, pentru o bucata de vreme…
Totul incepe cu un vis…
Partea I-a
Aveam 22 de ani si jumatate; era intr-o zi de 9 mai… In acea zi de neuitat, am avut extraordinara sansa de a-mi trai moartea. Cred ca este formularea care exprima cel mai bine ce s-a intamplat cu mine cand am trecut prin moartea clinica. A fost grozav, a fost cel mai frumos eveniment din viata mea, a fost o sansa unica in viata, a fost un lucru pe care mi l-am dorit din tot sufletul de ani de zile: sa am ocazia sa trec prin moarte si sa-mi amintesc, dupa aceea, totul. Si dorinta mi s-a implinit…
Ma aflu pe o corabie, pe o mare linistita. Vad panzele umflandu-se in bataia usoara a vantului. Deodata, o mare agitatie se produce printre cei din jurul meu. Nu pricep ce se intampla, de ce oamenii alearga bezmetic, cuprinsi de frica. Un cuvant rostit cu groaza de un anonim ma lamureste: “Piratii!” si il vad ridicand mana, cu aratatorul intins, catre stanga mea. Ma uit in acea directie si le vad corabia cu macabrul drapel cu cap de mort fluturand victorios pe catarg. Abordarea se face foarte repede si, in jurul meu, oamenii incep sa cada secerati de otelul ucigas al sabiilor. Imi dau seama ca singura mea sansa sa scap cu viata este sa ma prefac a fi moarta: imi las capul sa cada pe spate, inchizand ochii, ca si cum as fi fost si eu secerata. Dar continui sa respir, pieptul imi tresalta in ritmul batailor inimii. Am ochii inchisi; si – totusi – vad ce se petrece in jurul meu: in apropiere, cativa pirati ii casapesc pe ultimii supravietuitori… E sange mult in jur, si gemete, si corpuri sfartecate, si bestialitate atroce… Ma infior si ma simt ingretosata: nu pot fi oameni acestia, oamenii nu pot face atat de mult rau semenilor lor si aceasta nu le poate aduce o satisfactie atat de mare cum este cea zugravita pe aceste chipuri desfigurate de cruzime, de dorinta de a ucide…
Comentariu de Sorina — februarie 21, 2008 @ 22:59 |
@anaayana: “Cert este că nimeni nu are de unde să ştie ce se află dincolo pentru că nu a trăit această experienţă.”
Hmmm… bizara certitudinea ta, mai ales ca inteleg ca este si concluzia lui Serafim Rose… Eu ti-as aminti (pentru ca stii deja, cu siguranta) ca este cineva care a trecut pe acolo cu brio. E drept ca este unul singur care a facut-o. Dar este ciudat ca oamenii (sper sa nu fie si cazul tau) sunt gata sa creada marturia unui mare guru sau yogin sau preot tibetan, asternuta pe citeva pagini intr-o carte oarecare sau pe un site web pe undeva; altii o poveste spusa de un cunoscut care se pune el garant ca tot ce spune e adevarat sau din surse sigure; altii vehiculeaza niste teorii care sunt niste povesti frumoase, motivante, dar care exista doar in inchipuirea unor minti care s-au departat de la adevar. Si tot mai putin cred intr-o marturie care este prinsa intr-o scrisoare de dragoste adresata de Dumnezeu omului si care se cheama Biblia. Ba si cei mai multi care spun ei ca cred considera ca nu trebuie chiar luat chiar totul… Si se pica in idolatria secolului 21: „religia a la carte”: se pune un pic de crestinism amestecat cu putin hinduism, se toarna ceva din musulmanism, cu o aroma de budism, citeva concepte de iudaism, se lasa la dospit (si nu dureaza mult sa dospeasca…) si gata salata. Numai ca Dumnezeu spune foarte clar in epistola catre Galateni: „Nu va inselati singuri: Dumnezeu nu se lasa sa fie batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera”.
Deci este Unul care a depus marturie in scris si care ne spune ce ne asteapta dupa aceea. Ca nu ne da toate detaliile cum se vor petrece lucrurile e adevarat, dar cred ca ceea ce nu ne spune inseamna ca nu este important pentru noi sa stim sau nu putem intelege cu priceperea noastra limitata. Ba mai mult, El nu numai ca a depus marturie in scris, ci avem parte de un rascumparator care este viu (Aleluia!) si pe deasupra este gata, ba chiar vrea din toata inima sa ne calauzeasca sa cunoastem tot adevarul despre viata aceasta si cea viitoare. Asta le spune Domnul Isus ucenicilor: „Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca In tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, si va va descoperi lucrurile viitoare.” Cind ai Duhul lui Dumnezeu ti se descopera lucrurile viitoare. Nu cele pe care le afli de la ghicitoarele in ghioc sau cafea, ci cele care te implinesc ca adevarat copil al lui Dumnezeu.
Deci sa citim mai pe indelete marturia vietii, mortii si invierii Celui ce spune despre El in apocalipsa: „Am fost mort si iata ca sunt viu in vecii vecilor” – iata-L pe Cel ce infirma afirmatia ta… Numai ca unii nu vor sa citeasca si sa ia in considerare aceasta marturie pentru ca ii condamna (pe ei si faptele lor)… Dar ceea ce este si mai important este ca se uita ca Cristos este o persoana reala, care deci nu numai ca a murit, dar a si inviat. Deci nu e vorba doar despre niste pagini moarte asezata intr-o carte, ci de cineva cu care putem intra acum in relatia si sa ii cerem marturia „pe viu”. Si asta diferentiaza crestinismul de religiile acestei lumi. In alt topic se spunea „Religia crestina este o religie, si atat… Corect!” dar cred ca ar fi o mare saracire e crestinismului daca ar fi doar o religie… Da, el determina in crestin o viata religioasa, dar aceasta este efectul, rezultatul unei relatii cu o persoana vie! Crestinismul este o relatie concreta intre 2 persoane: Mintuitorul (Cristos) si cel mintuit (crestin, unul care il crede si il urmeaza pe Cristos, calca pe urmele lui). De aceea invitatia lui Cristos ramine valabila si astazi si va ramine pina usa harului se va inchide, si o gasim in cartea apocalipsei: „Iata, eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine”. O cina, o relatie intima, apropiata, cu Cel ce ne-a creat, cu Cel ce s-a jertfit pentru ca noi sa putem avea parte sa domnim o eternitate…
Asa inteleg eu realtia dintre Dumnezeu si om, dar si aceasta intelegere poate fi defectuoasa, recunosc. Biblia este infailibila, dar intelegerea noastra poate lasa de dorit. Daca ne-am putea sprijini unul pe altul in intelegerea ei, si apoi in aplicarea ei in vietile noastre, cred ca nu ar fi decit spre binele nostru. Asa ca iti doresc, anaayana, sa continui in lecturile tale si sa ne impartasesti si noua din concluzii, chiar daca ar fi ffffff multe de spus… Voi incerca (cel putin eu) sa imi fac tim sa citesc :o)
Comentariu de Catalin — februarie 22, 2008 @ 08:34 |
@catalin: Frumoase multe dintre lucrurile pe care le-ai scris! DAR… am sa te rog sa nu incerci sa faci prozelitism! Expune-ti parerile dar nu incerca sa le impui si altora! Sunt categoric impotriva acestui lucru! Acest topic se doreste a fi o sursa de informare, nu o chestie agasanta care incearca sa iti infiga in creier parerea unuia ori a altuia!
Sunt convinsa ca intelegi la ce ma refer si iti multumesc (deja!) pentru postarile ulterioare!
Altminteri, iti apreciez dorinta de a-i ajuta pe ceilalti (asa, dupa cum intelegi tu acest lucru)! Dar respecta-le libertatea de a accepta sau nu ajutorul tau!
PS: nu contest marturia lui Iisus!!! Dimpotriva! Dar sa negi toate celelalte marturii doar pentru ca tu nu le poti crede… e altceva…
Comentariu de Sorina — februarie 22, 2008 @ 09:49 |
Partea a II-a
Deodata, capetenia lor ma fixeaza cu privirea; se repede spre mine strigand: “Asta nu e moarta, se preface!”. Se ingramadesc toti in jurul meu, calcand pe trupurile – calde inca, unele mai zvacnind, chiar – ale victimelor nevinovate care nici nu avusesera cum sa se apere, macar…
Fata dezgustatoare, plina de murdarie, cicatrice si sete de sange, se apleaca asupra mea; gura stramba, cu dinti stricati sau lipsa, imi suiera amenintator: “Credeai ca ai sa ne pacalesti, sa scapi de noi?! Ai sa ne spui unde e comoara, daca vrei sa-ti scapi pielea!”. Il aud si incerc sa-mi dau seama despre ce vorbeste; s-o fi referind la vreo lada cu bani de aur sau bijuterii, ca in filmele cu pirati, pe care le-am vazut? Da, parca imi amintesc acum ca plecaseram cu corabia sa descoperim o comoara… dar nu stiu absolut nimic despre ea; la drept vorbind, nici nu reusesc sa-mi amintesc cum am ajuns eu pe aceasta corabie, ce legatura am cu tot ceea ce se intampla… Sunt complet dezorientata, in timp si spatiu… Si, totusi… parca as sti ceva despre comoara… parca nu… Totul este invalmasit in mintea mea, nu reusesc sa-mi dau seama cu exactitate de ceea ce stiu… Dar iau o hotarare: chiar daca stiu ceva, nu vor afla nimic de la mine! Ii voi pacali cum nici nu se asteapta: voi muri cu adevarat.
Odata luata aceasta hotarare, inspir pentru ultima oara; si-mi retin respiratia: toracele nu-mi mai salta; isi dau seama de ceea ce vreau sa fac si intra in panica; incep, disperati, sa strige: “Ce vrei sa faci?! Ai sa mori! Trebuie sa traiesti! RESPIRA!”…
Dar eu nu vreau sa-i ascult: nu mai expir… Si simt cum, incetul cu incetul, o senzatie de ceata imi cuprinde creierul… si ceata se indeseste rapid…
Inca de la inceput, a avut loc o dedublare a personalitatii mele: una dintre ele a visat cele de mai sus; in paralel, cea de a doua personalitate trece printr-o experienta destul de rara (si spun „destul de rara” gandindu-ma la faptul ca prea putini isi amintesc de aceste momente; iar unii, daca isi amintesc, iau totul drept fictiune). Aceasta personalitate este constienta ca povestea cu piratii este un vis, si atat. Si, cum un vis ramane – totusi – doar un vis, il las sa se desfasoare dupa cum il programeaza imaginatia mea, constienta fiind de faptul ca el nu-mi poate afecta viata prin desfasurarea lui.
Comentariu de Sorina — februarie 22, 2008 @ 17:33 |
Imi cer scuze daca asa impresie am lasat… Nu imi doresc „sa le impun” altora, ci sunt un om in cautarea adevarului. Si pentru ca este un adevar despre viata si moarte, caut ca intelegerea mea sa fie cit mai corecta si ca informatiile prin prisma carora iau o decizie care-mi poate afecta viata sa fie de cea mai mare calitate si incredere. Acelasi lucru doresc tuturor, fara sa le impun. Si de aceea caut sa prezint ce ma face sa cred ceea ce cred, ca sa pot transmite si altora baza incredintarilor mele ca si altul sa poate ajunge la acestea. La rindu-mi, pot sa-mi schimb incredintarile in urma cintaririi argumentelor altora. Dar in momentul in care incredintarile mele se bazeaza doar pe o experienta irepetabila pentru celalalt, nu cred ca va avea mare valoare (devine subiectiva, doar eu pot sa ma bucur de efectul ei). De aceea caut adevaruri obiective care pot fi impartasite de toata lumea.
Pe de alta parte nu am afirmat ca nu cred marturiile celorlalti. Dar nu toate lucrurile care sunt reale sunt si spre binele sau folosul nostru! Suntem chemati sa le intelegem, dupa cum Dumnezeu ne cere: „cercetati totul si pastrati ce este bun”. Tarimul emotional (in care includ si cel experientelor extrasenzoriale) este unul foarte exploatat de Satan. Si cind ne va amagi, nu va apare in acea inchipuire pagina cu coarne si coada, ci intr-un inger de lumina, dupa cum spune Biblia. Si atunci cum putem sti care este adevarul? Cum il vom distinge? Aici intervine inarmarea cu Cuvintul lui Dumnezeu, Biblia (a se vedea cum a rezistat Domnul Isus cind a fost ispitit de Satan: de fiecare data cu „…Caci este scris…”). Asa ca consider ca singura modalitate este sa cunoastem cit mai bine Scripturile si prin prisma lor sa incercam sa interpretam / intelegem tot ceea ce este in jurul nostru sau ni se intimpla, si nu sa interpretam Scripturile prin prisma experientelor noastre!!! Daca pornesc cu prejudecati datorate unei anumite experiente si ma apuc apoi sa scotocesc prin Biblie ceva pasaje care sa-mi sustina punctul de vedere, nu o fac decit spre pierzarea mea. Deci cred multe alte marturii, dar nu ma incred in ele (e o diferenta, sper sa o sesizezi).
Si nu doresc sa ajut pe nimeni cu forta, ci incerc sa aduc inaintea celorlalti argumente care mi s-au parut solide, din dorinta de a ajunge impreuna la niste concluzii benefice pentru toti. Pot sa iau cuiva cu forta, dar nu ii pot da cu forta.
Comentariu de Catalin — februarie 22, 2008 @ 20:08 |
Buna Sorina,
Cand am spus „rutina” nu m-am referit la explicatia cuvantului din dex,ci la faptul ca viata este atat de scurta incat oricat de multe ai face,intotdeauna vei considera ca nu ai facut indeajuns de mult.
In ceea ce priveste faptul ca „las rutina sa ma copleseasaca”cred ca te inseli,pt ca sti destul de bine ce job am si ca rutina nu-si are rostul in acest domeniu,fiecare zi este o noua provocare pe toate planurile(personal,spiritual,job)!
De exemplu si la tine este o rutina-te trezesti de dimi,bei o cafea,mergi la birou unde iti ocupi timpul cu diferite probleme,vi acasa intri pe blog conversezi,scrii,citesti o carte,adormi……vezi este o „rutina”
Comentariu de boris — februarie 23, 2008 @ 00:11 |
Catalin,
de acord insa ceea ce incercam sa spun este faptul ca nimeni nu s-a intors de acolo sa descrie cu lux de amanunte.
Cum subiectul este controversat si da mari dureri de cap ma retrag aici.
Comentariu de anaAyana — februarie 23, 2008 @ 01:18 |
Partea a III-a
Viata… Traiesc, respir… Nu stiu unde sunt, nu am nici cea mai vaga idee… Dar asta nu ma preocupa deloc; stiu doar (de fapt, simt asta, deoarece nu vad si nu aud nimic si pe nimeni, in jurul meu) ca sunt in pozitie orizontala. Din organismul meu, tot ceea ce simt ca traind sunt gandurile, constiinta, creierul… in rest, nimic… Dar nu ma preocupa nici ceea ce se intampla cu corpul meu. In timp ce expir, imi trece – deodata – prin gand ca acesta este un moment crucial pentru mine: momentul alegerii intre viata si moarte… Nu-mi pare nefiresc gandul acesta, dimpotriva. Imi dau seama ca mai am timp pana la inspiratia viitoare pentru a pune in balanta bunele si relele pe care mi le-a oferit viata, pana acum; este un fel de bilant pe care il am de facut: in caz ca va atarna mai greu binele, voi alege viata; daca nu, voi alege moartea…
In aceste clipe deosebit de importante pentru mine, ca fiinta muritoare, ma stapaneste o stare de calm, de liniste sufleteasca de nedescris. Ma bucur, asta inseamna ca voi putea judeca “la rece” si voi putea lua cea mai buna hotarare. Imi dau seama ca, pentru aceasta, trebuie sa-mi derulez intreg filmul vietii mele de cand am inceput sa am amintiri (de cand am devenit constienta) pana la momentul de fata, fara a uita absolut nimic, nici unul dintre evenimentele importante care ar putea influenta inclinarea balantei. Dar acest lucru trebuie facut cu mare graba caci timpul trece si urmatoarea inspiratie se apropie…
Ca la o comanda, prin fata ochilor incepe sa mi se deruleze o banda luminoasa, colorata, verticala… Ma uimeste repeziciunea cu care se deruleaza… Imi dau seama ca este ceea ce s-ar numi “filmul vietii mele” si constat, cu stupoare, ca recunosc situatii, locuri, oameni, ca stiu fiecare cuvant rostit in orice imprejurare, ca nu am uitat absolut nimic… Ma gandesc ca, daca as vrea, as putea opri filmul la o secventa oarecare pe care as putea-o retrai pana in cele mai mici detalii… Traiesc o senzatie stranie de firesc si iesit din comun, in acelasi timp…
Comentariu de Sorina — februarie 24, 2008 @ 22:19 |
@boris: „Cand am spus “rutina” nu m-am referit la explicatia cuvantului din dex,ci la faptul ca viata este atat de scurta incat oricat de multe ai face,intotdeauna vei considera ca nu ai facut indeajuns de mult.”
Asta nu este rutina, este chiar viata! 😉 Si e bine sa consideri mereu ca ai mai vrea sa faci ceva; altfel, te-ai plafona, nu ai mai avea ce sa iti doresti… si sa te fereasca Dumnezeu de asemenea stare!
„In ceea ce priveste faptul ca “las rutina sa ma copleseasaca”cred ca te inseli,pt ca sti destul de bine ce job am si ca rutina nu-si are rostul in acest domeniu,fiecare zi este o noua provocare pe toate planurile(personal,spiritual,job)!”
Cu atat mai mult nu inteleg unde este rutina, dupa tine… In mare, „operatiunile” sunt aceleasi; dar fiecare zi aduce noi provocari, noi experiente… La care poti sa adaugi tu si alte lucruri care te intereseaza, macar in „doze” mici, cat sa „condimentezi” fiecare zi…
„De exemplu si la tine este o rutina-te trezesti de dimi,bei o cafea,mergi la birou unde iti ocupi timpul cu diferite probleme,vi acasa intri pe blog conversezi,scrii,citesti o carte,adormi……vezi este o “rutina”” Poate ca, din punctul tau de vedere, este; dar din al meu nu este pentru ca apare ceva „altfel” mereu… In plus, uneori ies la plimbare, ori vad un film interesant, ori citesc o carte/un articol din care mai invat ceva… Daca lasi sentimentul de „rutina” sa te „prinda”, nu vei mai reusi sa vezi ce e placut in ceea ce faci…
Bucura-te de viata, atunci cand poti! Bucura-te (si multumeste-i lui Dumnezeu) ca esti sanatos, tanar, in putere, ai o viata intreaga inainte in care sa iti implinesti visuri, ai prieteni si parinti care se gandesc la tine cu drag, undeva exista cineva care te iubeste etc… Invata sa acorzi mai mare importanta ACESTOR lucruri si vei incepe sa te simti mai fericit, mai multumit… 😉 Iti tin pumnii, sa reusesti! 😉
Comentariu de Sorina — februarie 24, 2008 @ 22:30 |
Sorina am găsit ceva care cred că o să-ţi placă şi vine cu completări pe subiectul deschis de tine!
Comentariu de anaAyana — februarie 25, 2008 @ 11:50 |
Multumesc pentru link, o sa intru sa citesc… 🙂
Comentariu de Sorina — februarie 25, 2008 @ 11:53 |
Partea a IV-a
Dar nu am timp sa ma amuz acum; asa ca las filmul sa “curga” pana la sfarsit. In acest timp, “calculatorul” creierului meu insumeaza continuu “plusuri” si “minusuri”: un plus inseamna un eveniment pozitiv, un minus – unul negativ. Imi dau seama ca nu pot urmari aceasta operatiune, viteza cu care se desfasoara este prea mare pentru a putea fi constientizata; si, totusi – intr-un fel – eu sunt cea care o realizeaza… Ma voi multumi sa aflu rezultatul final: viata sau moarte…
Si, iata ca filmul ajunge la momentul de fata al vietii mele: “talerul minusurilor” se prabuseste; balanta si-a spus cuvantul, a facut ceea ce avea de facut. Acum, am toate datele necesare; nu mi-a mai ramas altceva de facut decat sa hotarasc: viata sau moarte… Ce sa aleg?! Oare, moartea ce este?! Cum sa aleg intre o cunoscuta si o necunoscuta? De unde sa stiu care este, totusi, mai putin rea?! Nu stiu, ma simt cam dezorientata…
Si iata ca termenul a expirat: a sosit momentul inspiratiei…
In timp ce respir, descopar ca imi simt forma trupului: aerul patrunde in el ca si cum l-ar umple. Dar nu este numai aer… este… altceva, nici nu stiu cum i-as putea spune… ceva ca o stare de fericire, dar o fericire fluida care ma strabate pana in varful degetelor mari de la picioare… E grozav, e neinchipuit de bine… Si starea aceasta se amplifica vertiginos… Nu pot sa cred ca am sansa de a trai asa ceva… Si, totusi, o traiesc!…
Timpul destinat inspiratiei este epuizat. Acum, sunt in apnee. Trebuie sa hotarasc, timpul ma preseaza…
Gandesc: “Oare, asta inseamna moartea?! De asta se tem oamenii? Se tem pentru ca nu stiu cum este, ce se intampla cu ei; daca ar sti, ar astepta-o fara a se teme o clipa, macar – ar astepta-o cu bucurie. Trebuie sa tin minte tot, sa retin toate amanuntele, sa le spun (daca ma voi mai intoarce printre ei)… Daca ma vor crede, va fi mai usor pentru ei; daca nu, eu imi voi fi facut datoria fata de ei (pentru ca o consider o obligatie morala) si atat, restul nu mai depinde de mine.”. Aceasta, in cazul in care voi mai trai; dar voi mai trai, oare?! Am de ales intre rezultatul ales de Balanta Vietii si starea aceasta, de nedescris, de neinchipuit, impropriu numita “fericire” (acest cuvant este mult prea mic, nu poate cuprinde in el ceea ce simt, de fapt; dar sunt om si nu am la dispozitie decat limbajul omenesc).
Comentariu de Sorina — februarie 26, 2008 @ 23:09 |
Partea a V-a
Asadar, am de ales. Tentatia senzatiei de liniste si pace, de fericire ne-umana este mare, prea mare…
Si, deodata, ceva extraordinar se intampla: corpul imi devine greu, tot mai greu, ca si cum ar avea tendinta sa devina una cu suportul material pe care se afla (nu am idee ce poate fi dar asta nu prezinta nici o importanta) si, in acelasi timp, simt cum devin tot mai usoara… incep sa plutesc… E ca si cum m-as desprinde de trupul meu… E ca si cum eu, cea care traieste toate aceste evenimente, as fi doua entitati distincte, cu acelasi contur, ca si cum as fi doua desene identice pe care cineva le separa prin translatie pe verticala… Trupul imi devine tot mai greu iar eu ma inalt tot mai mult, indepartandu-ma de invelisul meu material, indreptandu-ma spre nicaieri dar neprivind – nici o clipa, macar – inapoi; parca as pluti intr-un vid absolut, de un negru absolut si am senzatia ca ma atrage ceva ca un magnet deosebit de puternic; nu numai ca nu mi-e teama, dar senzatia de fericire si plutire si pace sufleteasca se accentueaza pe masura ce inaintez… La un moment dat, mi se pare ca zaresc un punct luminos, de o concentratie nefireasca. Nu, nu mi se pare, e chiar acolo! Acum stiu: el ma atrage. Sunt fericita, tot mai fericita, din ce in ce mai fericita…
Acum, sunt in stare sa aleg. Acum, cunosc ambele variante. Imi spun ca, daca trupul meu va expira, voi continua sa traiesc, voi pierde aceasta minunatie care mi se intampla…
Comentariu de Sorina — februarie 27, 2008 @ 20:48 |
Partea a VI-a
Si gandul meu rosteste cu recunostinta: “Iti multumesc, Lumina, ca mi-ai oferit darul acesta! Am ales: MOARTEA!”.
Simt cum chipul meu, uitat pe trupul material, se destinde si incepe sa straluceasca iar gura mea schiteaza un zambet pe care doar eu il pot cunoaste vrand, parca, sa exprime toata fericirea si multumirea pe care le traiesc acum…
Si, deodata, punctul stralucitor explodeaza in fata mea, trimitandu-mi un suflu luminos care da sa ma invaluie… si… nu mai stiu…
Ma trezesc, simt in gura ceva strain, nu stiu ce este; pipai cu limba: este ceva dur, neted, gura mi-e deschisa nefiresc… nu-mi dau seama ce este… Nu-mi dau seama unde sunt, ce se intampla cu mine… Ochii imi sunt inchisi, vreau sa-i deschid pentru a afla ce mi se intampla dar pleoapele nu ma asculta. Aud o voce exterioara strigandu-mi, implorandu-ma: “Respira!”. Nu stiu daca este voce de barbat sau de femeie, nici macar de atat nu pot sa-mi dau seama… Dar nu respir, nu vreau sau nu pot, nu stiu, nu-mi dau seama de ce dar nu o fac. Si, dintr-odata, ma prabusesc din nou in intuneric si liniste…
Toate acestea s-au petrecut intr-un rastimp foarte scurt: “Creierul nu rezista prea mult neoxigenat.”, spun medicii.
Mi s-a spus ca am avut mare noroc ca medicii au ajuns imediat langa mine… Sa le multumesc pentru ca au facut tot ceea ce era necesar si mi-au salvat viata? Sa ma supar pentru ca nu au respectat alegerea pe care o facusem si m-au fortat sa traiesc? Nu pot sa fac asta, ei nu aveau de unde sa stie ce se intampla, ca eu alesesem altceva, ceva incomparabil mai frumos si mai bun decat mi-ar putea oferi viata, vreodata…
Comentariu de Sorina — februarie 29, 2008 @ 22:29 |
Impresionant, aş spune. Şi cu adevărat de natură să-ţi determine întreaga viaţă ulterioară. Iar stilul scriiturii m-a ţinut cu inima pe loc. Sau cu respiraţia…
Mă gândeam, citind: oare numai având experinţa bruscă şi cu totul personală pe care ai avut-o tu, poţi fi marcat? Când ştii iminenţa morţii şi nu la modul ipotetic, ci foarte concret, murind zilnic câte puţin, in doze aproape exacte, ca scrise de un terapeut, dar porţi în tine viziunea vieţii de dincolo aşa cum ţi-o dă o credinţă de neclintit, ca orice realitate la fel de bruscă şi personală ca o moarte clinică, nu e la fel?
„Căci credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”
Asta e definiţia credinţei dată de unul dintre cei care au experimentat, în viaţă fiind, trecerea spre realitatea vieţii veşnice a credinţei: apostolul Pavel. Realitate pe care o poate experimenta fiecare om care se lasă de viu şi benevol transportat în realitatea lui Hristos. Care experimentează „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”
Comentariu de ionatan — martie 2, 2008 @ 19:20 |
@anaayana: Am mers la link-ul dat de tine, unde am gasit o scurta prezentare a unei carti, CUM TRĂIESC MORŢII, de Will Self; ca sa fiu sincera, mi se pare mai mult o parodie, nicidecum o carte serioasa, in care sa gasesc raspunsuri la aceasta tema… Poate ca este o lectura placuta (nu am citit cartea) dar, ca legatura cu intrebarea mea… nu mi se pare deloc relevant… cum ar fi, de exemplu, LIFE AFTER LIFE, de Raymond Moody… se pare ca ramane o carte de referinta inacest domeniu. Daca ai ocazia sa o citesti, ti-o recomand!
Comentariu de Sorina — martie 2, 2008 @ 22:57 |
@ionatan: „Impresionant, aş spune. Şi cu adevărat de natură să-ţi determine întreaga viaţă ulterioară.” Intr-adevar, este ceva care iti schimba definitiv si irevocabil perceptia asupra vietii, mortii si a lui Dumnezeu… In plus, toti cei care au trecut prin asa ceva „reclama” capacitati paranormale (aflate in stare de latenta in fiecare dintre noi, in stare normala) care sunt activate – un motiv in plus ca vietile sa le fie afectate serios, de aceste experiente…
Inca un punct comun in aceste istorisiri, privind NDE (Experiente in Apropierea Mortii): desi STIU ce inseamna moartea si ce urmeaza dupa ea, STIU – de asemenea – ca nu au voie sa se sinucida in speranta trecerii mai repede DINCOLO – pentru ca asta ar insemna sa se substituie, cumva, lui Dumnezeu, care este singurul care ne da viata si, implicit, singurul care poate dispune ca ea sa ajunga la capat.
„Mă gândeam, citind: oare numai având experinţa bruscă şi cu totul personală pe care ai avut-o tu, poţi fi marcat? Când ştii iminenţa morţii şi nu la modul ipotetic, ci foarte concret, murind zilnic câte puţin, in doze aproape exacte, ca scrise de un terapeut, dar porţi în tine viziunea vieţii de dincolo aşa cum ţi-o dă o credinţă de neclintit, ca orice realitate la fel de bruscă şi personală ca o moarte clinică, nu e la fel?” Sincera sa fiu, nu pot face aceasta comparatie pentru simplul motiv ca viata mea spirituala a inceput cu acest eveniment; asa ca nu am idee cum ar fi fost sa imi „experimentez” credinta in absenta acestei trairi. Dar banuiesc ca este posibil; atata doar, ca mie (ca si altora) mi-a fost facuta o mare favoare, oferindu-mi-se posibilitatea sa trec prin asa ceva si sa imi amintesc… Si, ca orice lucru de valoare, are un pret pe masura… 😉 Pe care il platesc zilnic… 😉 Dar nu regret nici o clipa… 🙂
Comentariu de Sorina — martie 2, 2008 @ 23:08 |
Partea a VII-a – si ultima
Aceasta experienta mi-am amintit-o intamplator si am refacut-o “de la coada la cap”, pe parcursul a cateva luni, timp in care nici mie nu imi venea a crede ca fusese real ceea ce imi revenea in memorie… Dar intensitatea trairilor mi-a amintit ca totul fusese adevarat si minunat… Am ajuns la concluzia ca acest eveniment mi-a fost oferit spre a-l trai ca raspuns la o intrebare de mare importanta care ma chinuia in acea perioada: “Exista Dumnezeu sau nu?”. Desi nu eram convinsa de existenta Lui, ma rugam ca – daca exista – sa mi-o dovedeasca (desi numele meu nu era Toma Necredinciosul) ca sa pot crede in El cu tot sufletul meu, pentru totdeauna… Chiar daca a fost mare indrazneala din partea mea, in marinimia Lui, Dumnezeu mi-a iertat impertinenta si mi-a oferit dovada ceruta; in schimb, de multe ori mi-a pus credinta la incercare spre a verifica daca imi tin promisiunea pe care I-o facusem – sa cred in El cu tot sufletul, pentru totdeauna… Si numai El si eu stim cat de grele au fost aceste incercari…
PS: acces la informatii privind astfel de experiente am avut la oarecare vreme dupa ce imi amintisem, deja, cele descrise mai sus…
Comentariu de Sorina — martie 2, 2008 @ 23:12 |
Medicii spun ca aceste „trairi” sunt efectul anestezicelor, de obicei, care creeaza stari euforice in care ne este deformata realitatea… Curios: toti cei care au trecut prin asa ceva, descriu trairi similare, din multe puncte de vedere… Curioasa „halucinatie”, nu-i asa?! 😉
Comentariu de Sorina — martie 4, 2008 @ 21:48 |
CINE CREDE, CREDE CA EXISTA SI VIATA DUPA MOARTE; CINE NU CREDE, NU ARE PUTEREA SA CREADA; DAR NU ESTE EXCLUS S-O POATA AVEA IN VIITOR.
DUMNEZEU ISI FACE PREZENTA DACA ESTE CAUTAT; DACA ESTE EVITAT, TE LASA IN BANII TAI… MARTURII AR FI CA EXISTA VIATA DUPA MOARTE: LAZAR, ISUS CRISTOS SI MULTI ALTI CARE AU FOST IN MOARTE CLINICA… CREDINTA ESTE EXPERIMENTATA DE CEI CU ADEVARAT CREDINCIOSI; RESTUL SUNT IN CEATA DATORITA FAPTULUI CA NU VOR SA CREADA, CONFORM CERINTELOR CA LA CARTE… CINE FACE, DE FAPT, REGULILE: OMUL LUI DUMNEZEU, SAU INVERS? PTR. UNII, DUPA MOARTE VA FI ODIHNA; PTR. ALTII, VA FI VI CHIN; DEPINDE DE CUM NE-AM INCHEIAT STADIUL DE PREGATIRE… DAR, ATATA TIMP CAT MAI TRAIM, INCA AVEM SANSA SA RESTABILIM RELATIILE CU DUMNEZEU, CONFORM REGULAMENTULUI STABILIT DEJA IN BIBLIE!!! SUNTEM LIBERI SA ALEGEM IN CE STARE O SA NE PREZENTAM IN VIATA DE DUPA MOARTEA, CE ESTE DOAR O GRANITA. ORICINE AI FI, POTI SA ALEGI CE DRUM VREI; INSA E POSIBIL SA TE TREZESTI PREA TARZIU, UNDEVA, CANDVA, JUDECAT PTR. DRUMUL CARE L-AI ALES!!!
Comentariu de dase — martie 29, 2008 @ 12:08 |
Ma bucur ca ni te-ai alaturat, Dase!
Sunt de acord cu afirmatiile tale: cum ne asternem, asa vom „dormi”… Fiecare are libertatea de a-si alege drumul si cum va merge pe el…
Comentariu de Sorina — martie 29, 2008 @ 14:59 |
dap exista si sunt sigur de asta:)o simtim in noi…rusine ateilor si celor care iau in ras cuvantul lui d-zeu k aceia vor fi chinuiti…
Comentariu de ciprian — aprilie 14, 2008 @ 10:34 |
Bine ai venit, ciprian!
Cred ca nu e chiar cea mai potrivita atitudine, aceea de a „striga”: „Rusine ateilor!”… Fiecare om are dreptul sa aiba o convingere religioasa, la fel de bine cum are dreptul sa nu creada in Dumnezeu… este o alegere personala si nu se cuvine sa le reprosam (noi, ceilalti) faptul ca au alte convingeri decat noi. Care dintre alegeri este cea buna, se va dovedi la momentul potrivit… Pana atunci, trebuie sa le respectam oamenilor liberul arbitru, manifestat prin a lua decizii cu care poate ca noi nu suntem de acord… Eu asa cred…
Comentariu de Sorina — aprilie 14, 2008 @ 21:12 |
Am incercat sa ma abtin in a intra in astfel de discutii dar nu prea pot !
Cataline in NT sunt cel putin 2 persoane care au murit si apoi inviat, niciuna nu povesteste nimic de dincolo ! Isus a fost omorat si a inviat pentru noi, ceea ce e o mare diferenta. si sa-ti mai spun ceva, am vazut o emisiune despre acest lucru la italieni, la emisiune au participat preoti si diversi care au studiat problema, istorici, scriitori, etc. concluzia a fost ca in sec. 21 ar fi infantil sa crezi ca o persoana a murit si a inviat dupa 3 zile, este vorba despre o inviere spirituala. zici ca esti un om in cautarea adevarului dar in afara de biblie nu ai mentionat nici o sursa cu privire la subiectul in cauza, plus ca Sorina a cerut alte cazuri de acest gen si voi v-ati apucat, tipic, sa dati citate din biblie despre ce ne asteapta, etc si sunteti atat de siguri, dar in afara de ce scrie acolo nu stiti absolut nimic !
Ciprian vad ca esti destul de sigur pe o problema pe care nu o cunosti. e uimitor cata ura si dorinta de razbunare am intalnit in general la persoanele cu convingeri profund religioase. asta nu contravine cumva invataturilor cunoscute ?
O poveste destul de interesanta: o prietena de-a mea mai in varsta decat mine, m-a vazut intr-o zi ca citeam o lucrare a lui Paul Stefanescu- In slujba vietii si a adevarului-pagini din istoria criminalisticii si a medicinei leale-.Atunci mi-a povestit cum s-a trezit intr-o noapte ca se simtea foarte rau. cand a intrat in baie, a simtit dintr-o data o durere puternica si un „cutit” in cap si altceva, dar din pacate au trecut ani buni si nu mai imi amintesc, nu mai stie ce s-a intamplat, se vedea de sus, stia ca jos e ea, nu intelegea cum se vede de sus unde e tot ea, nu isi mai aduce aminte decat ca s-a trezit peste cateva ore cazuta langa toaleta. ceea ce a descris, durere, etc. am gasit cu stupoare ani mai tarziu, intr-un curs de medicina legala, la capitolul „instalarea mortii”. dragilor, a muri nu e ceva usor, nu e ca si cum ai adormi cum toti au tendinta sa creada, pentru ca altfel nu ne-am mai teme atat de moarte ! si mama mea si un prieten de familie foarte drag si alte persoane au murit in acelasi mod, simtindu-se rau! niste oameni care cu o zi inainte nu aveau nici o problema, sau macar una aparenta. si va rog ganditi mai logic si mai serios aceste lucruri, stiu ca e mai simplu sa priviti lucurile din starea de confort pe care v-o ofera biblia. s-a interesat vreunul dintre voi ce se intampla cu corpul fizic dupa moarte, ca sa stiti cum si in ce conditii au loc aceste „morti clinice” ? da, o sa-mi spuneti ca nu va mai intereseaza etc. dar in cazul asta poate va puneti intrebarea sau poate voi nu, cum a inviat Isus in 3 zile si de ce 3 ? poate imi spune cineva, ca tot vorbeati mai sus de vami, care nu sunt mentionate nicaieri in biblie (sau poate mi-a scapat mie amanuntul) de ce se leaga o moneda de degetul persoanei decedate tot pentru o astfel de vama ?
Sorina ce ai scris este experienta ta ?
Comentariu de padme — aprilie 16, 2008 @ 12:35 |
Draga padme, nu te voi contrazice. De ce au fost numai 3 zilele morţii Domnului, ca si alte amanunte de felul acesta ti le poti explica simplu daca citesti Biblia mai cu atentie. Caci El nu a facut altceva decat sa inplineasca ceea ce scriu Legea si Profetii. Daca profetii au spus ca „va invia a treia zi, dupa Scripturi”, nu vad de ce ti-as da eu tie o alta explicatie. Si daca asta nu te multumeste, intreaba-L pe El personal. Ca peste doar cateva zile vei striga „Hristos a inviat!” „Adevarat ca a inviat!”, deci e clar ca El este viu si pentru tine. Sau pentru tine nu-i…?
Daca stii doar doua persoane care au murit si au inviat, atunci stii foarte putine. Biblia imi vorbeste despre mult mai multe, adica mult mai multe + 1, care era Lazar, inviat de Domnul… La nivel spiritual, eu cunosc o multime, incluzandu-ma si pe mine. M-A INVIAT HRISTOS PENTRU VESNICIE! Slavit sa fie Numele Lui! Poti spune la fel?
Daca tie Biblia iti ofera confort, te inseli: ofera mult mai mult! Ofera inviere! Ofera mantuire! Orice moarte clinica este, ontologic vorbind, o experienta a vietii, nu a mortii. Ea nu releva realitatea mortii, ci altceva, care nu are legatura cu moartea. Nu ai murit daca nu ai ajuns la judecata Lui!
De vami si alte superstitii n-am sa-ti vorbesc, nu cred in asa ceva. Doar o parere: in loc sa te cramponezi de tot felul de amanunte nesemnificative si intrucat este foarte nesigura o repetitie a mortii, incearca sa te pregatesti mai responsabil pentru moartea autentica. E mai sigur… Cu atat mai mult cu cat, indiferent cate vami vei avea de trecut, vei comparea inaintea dreptului Judecator.
Comentariu de ionatan — aprilie 16, 2008 @ 14:44 |
@padme: „Am incercat sa ma abtin in a intra in astfel de discutii dar nu prea pot!” Tare rau imi pare ca te-ai putut abtine atat de mult sa faci comentarii pe tema asta! 😉
„Ciprian vad ca esti destul de sigur pe o problema pe care nu o cunosti. e uimitor cata ura si dorinta de razbunare am intalnit in general la persoanele cu convingeri profund religioase. asta nu contravine cumva invataturilor cunoscute?” Cu mare parere de rau, ma leg de aceasta afirmatie a ta ca sa mentionez acelasi lucru: sunt in permanenta socata intalnind oameni religiosi care manifesta o lipsa de toleranta, intelegere si iubire fata de semeni pe care eu, una – in calitate de „prea-putin credincioasa”, cum m-ar considera unii – nu le pot intelege, cu nici un chip… Nu vreau sa fac referire la cineva anume (as dori sa nu se simta vizati cei care au avut curajul sa isi asume parerile, postandu-le pe acest blog), spun asta vorbind la general, pentru ca randurile lui padme mi-au amintit de acest lucru…
„…am gasit cu stupoare, ani mai tarziu, intr-un curs de medicina legala, la capitolul “instalarea mortii”. dragilor, a muri nu e ceva usor, nu e ca si cum ai adormi cum toti au tendinta sa creada, pentru ca altfel nu ne-am mai teme atat de moarte!” Aici, te-as contrazice putin, in sensul ca – uneori – moartea poate veni sub o forma foarte usoara: am „mirosit” de doua ori moartea (acum, ca sa fiu mai precisa, ocaziile in care puteam sa mor au fost atat de multe incat le-am pierdut numarul), prima data in urma unei anestezii generale iar a doua oara in urma intoxicarii cu monoxid de carbon; de ambele dati, „trecerea” mea s-ar fi petrecut in somn… Asadar, mai exista si „norocosi”… 😉 Cat despre teama de moarte… eu as cam avea alte pareri… poate le vom dezbate, la un moment dat…
„s-a interesat vreunul dintre voi ce se intampla cu corpul fizic dupa moarte, ca sa stiti cum si in ce conditii au loc aceste “morti clinice” ? da, o sa-mi spuneti ca nu va mai intereseaza etc. dar in cazul asta poate va puneti intrebarea sau poate voi nu, cum a inviat Isus in 3 zile si de ce 3 ? poate imi spune cineva, ca tot vorbeati mai sus de vami, care nu sunt mentionate nicaieri in biblie (sau poate mi-a scapat mie amanuntul) de ce se leaga o moneda de degetul persoanei decedate tot pentru o astfel de vama ?” Ei, bine, nu stiu cat de mult i-ar interesa pe ceilalti, dar eu sigur as vrea sa stiu mai multe despre raspunsurile la intrebarile ridicate de tine…
„Sorina, ce ai scris este experienta ta?” Am precizat ca „ESTE REALA (iar in privinta asta nu exista dubii! 😉 )” – ce alta sursa mai demna de incredere (din punctul meu de vedere) decat mine insami as putea cita?! 😉 Da, este real ceea ce am relatat; numai ca nu sunt de acord cu folosirea expresiei EXPERIENTA: pentru mine, a fost cel mai real si impresionant si important eveniment al vietii mele; cuvantul EXPERIENTA il banalizeaza, il transforma in ceva de care oricine, oricand poate avea parte… iar lucrurile nu stau nici pe departe asa… Numai cine a trecut prin asta, si isi aminteste de acele momente, cunoaste intensitatea coplesitoare a trairilor din timpul si de dupa petrecerea acestui eveniment… iar efectele sunt minunate dar tare greu de dus, continuand sa traiesti in aceasta lume…
Comentariu de Sorina — aprilie 16, 2008 @ 21:08 |
Iata ce articol am gasit, dupa ce am facut postarea de mai sus:
„Toată lumea a auzit expresia „lumina de la capătul tunelului“. Ea îşi are originea în experienţele unor oameni care declară că au murit, dar au revenit în lumea celor vii. Descrierile lumii „de dincolo“, făcute de cei care s-au aflat în moarte clinică uimesc, sperie sau dau naştere unor critici vehemente.
Moartea clinică survine în momentul în care bătăile inimii şi respiraţia se opresc. Persoana poate fi resuscitată timp de maxim 45 de minute, după această perioadă de timp fiind constatat decesul. După aproximativ 10 minute creierul începe să se deterioreze din cauza lipsei de oxigen. Foarte multe persoane care s-au aflat în moare clinică povestesc experienţ ele prin care au trecut cât timp inima lor a încetat să mai bată. Aceste descrieri au primit numele de „near death experience“ (experienţe aproape de moarte sau NDE) şi au apărut într-un număr foarte mare de la invenţia tehnicilor de resuscitare. Se aproximează că opt milioane de americani au avut astfel de experienţe, cât timp se aflau în moarte clinică. Decrierile au, în majoritatea cazurilor, un numitor comun: trecerea printr-un tunel la capătul căruia se află o lumină. Alte persoane povestesc felul în care şi-au văzut propriul corp, de la înălţime, ca şi cum ar fi stat deasupra lui, şi au dat descrieri detaliate ale felului în care medicii au efectuat resuscitarea. Multe persoane văd în povestirile celor care s-au aflat în moarte clinică drept o dovadă incontestabilă a existenţei spiritului uman şi ale vieţii de după moarte. Faptul că unii povestesc întâlniri cu fiinţe luminoase care li s-au adresat şi le-au ordonat să se întoarcă, oferă argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu, pentru credincioşi. Scepticii consideră că declaraţiile celor aflaţi la un pas de moarte sunt doar halucinaţii cauzate de distrugerea treptată a celulelor creierului. Alţii susţin că cei care povestesc despre tunel sau lumini sunt pur şi simplu influenţaţi de faptul că există milioane de astfel de descrieri şi doresc să obţină atenţie şi compasiune. S-a stabilit că persoanele care au trecut prin moartea clinică sunt profund afectate şi vorbesc despre felul în care doresc să-şi trăiască viaţa mai bine, să se bucure de fiecare moment sau să facă toate lucrurile pe care nu le-au putut face până în acel moment. Mulţi atribuie schimbările la nivelul percepţiei asupra vieţii faptului că oamenii devin mai conştienţi că vor muri la un moment dat, iar acest lucru îi sperie. Caracteristicile NDE sunt de domeniul psihologiei, fiziologiei şi transcedentalului. Aceste trăsături se succed într-o ordine precisă, după cum declară cei care s-au aflat în moarte clinică. Persoana realizează că a murit, simte că pluteşte, vede clar spaţiul în care se află, apoi se simte calmă şi relaxată. Apoi, ceea ce mulţi numesc „spirit“ este cuprins de o stare de iubire şi pace, iar persoana simte că se mişcă în sus, printr-un tunel strâmt. Unii povestesc că la capătul tunelului şi-au întâlnit rudele moarte sau că acestea au venit să le ghideze pe parcursul călătoriei. Alţii spun că s-au întâlnit cu o fiinţă „din lumină“, posibil o zeitate sau o entitate spirituală superioară. Unii povestesc că au ajuns la un hotar de unde au simţit că se întorc în propriul corp sau chiar li s-a ordonat să facă acest lucru. Mulţi cercetători şi-au dedicat cariera stabilirii unei scale pentru măsurarea intensităţ ii experienţelor sau pentru a decide citerii luate în considerare pentru a diferenţia descrierile adevărate de cele inventate. Printre aceştia se numără Michael Sabom, Melvin Morse, Peter Fenwick şi Yvonne Kason. Doctorul Rick Strassman a studiat fenomenele legate de moartea clinică şi a stabilit că descrierile sunt cauzate de eliberarea în corp a unor substanţe imediat după oprirea bătăilor inimii. Acestei teorii i se opun mii de oameni care se declară convinşi că au văzut „viaţa de după moarte“. Harry B. povesteşte o astfel de experienţă pe unul dintre multele site-uri unde oamenii aflaţi în moarte clinică discută: „Cât timp nu am fost conştient, m-am trezit, departe de corpul meu într-un întuneric deplin. Acel întuneric era infinit, dar avea o culoare pe care nu o pot descrie, avea densitate, dar era foarte clar. Puteam să văd în toate direcţiile şi să mă mişc unde doream la orie viteză vroiam. Deşi nu aveam corp, puteam vedea ca şi cum aş fi avut ochi, dar nu trebuia să respir. Am simţit o pace deplină, dragoste şi fericire. În depărtare am văzut o lumină, ca o uşă. Nu m-am dus către lumină, căci nu am simţit nevoia“. Benny M., un alt bărbat care a fost în moarte clinică povesteşte în detaliu cum arăta tunelul. „Nu o să încerc să descriu culorile superbe şi vii, sentimentul de pace, de împăcare, de comfort. Tunelul era larg şi era rotund şi moale. Avea o culoare albastră, era cald, liniştitor. Am început să mă mişc înainte şi am început să văd întâmplări proiectate pe laturi, care mă învăluiau. Am început să simt o legătură cu aceste întâmplări şi mi-am dat seama că erau din viaţa mea, amintirile mele şi evenimente pe care aveam să le înţeleg şi să le trăiesc pe viitor“. Argumentele legate de aceste experienţe sunt numeroase din ambele părţi. Scepticii pot aduce explicaţii medicale, dar nu pot argumenta motivul pentru care unii au descris tot ce li s-a întâmplat în spital din clipa în care inima li s-a oprit. Pe de altă parte, cei care au „trecut pe partea cealaltă“ nu pot demonstra veridicitatea afirmaţ iilor lor, dar au ca dovadă numărul mare de astfel de descrieri. Fenomenul rămâne încă un mister, dar cel mai important aspect este faptul că oamenii care au trecut prin moarte clinică o înţeleg altfel şi se bucură de ea mai mult decât ceilalţi.”
Pentru conformitate: http://www.atac-online.ro/05-02-2007/Moartea-clinica.html (Stanca Chelbea)
Comentariu de Sorina — aprilie 16, 2008 @ 21:21 |
scuza-ma ca nu am fost atenta la inceputul povestirii cand ai mentionat ca e reala, chestia cu piratii m-a cam derutat putin, plus ca atunci cand spui ca tu ai ales altceva iar medicii te-au adus la viata, as putea sa jur ca am mai citit ceva asemanator intr-o alta relatare, dar nu mai imi amintesc unde si in ce context, probabil tot legat de aceste NDE.articole ca cel postat am mai citit si stiu ca se fac cercetari in acest sens, o profesoara din liceu ne povestea ca descoperisera (o echipa de cercetatori) ca atunci cand omul moare din corp iese un fel de abur, iar alt cercetator sustinea ca sufletul are 23 gr.
despre contactul tau cu moartea este si normal sa fi simtit ca un somn dupa modul in care s-au produs evenimentele, mai ales ca in cazul intoxicatiei cu monoxid de carbon nu stiu daca ti s-a explicat ce se intampla: starea de somnolenta si imposibilitatea de miscare datorita carboxidhemoglobinei, in alte detalii nu mai intru, iar anestezia generala este un somn provocat. dar eu ma refeream la oameni constienti care au simtit efectiv, cel mai relevant mi se pare cel al prietenei pentru ca ea a fost singura care s-a si „intors” si a povestit, nu multor persoane, pentru ca oamenii sunt asa cum sunt si de multe ori daca iesi din normalitatea cotidiana sa zic asa, poti fi considerat si putin nebun. dupa cum vezi a povestit oarecum acelasi lucru, senzatia de plutire si cum se vedea cazuta jos si nu intelegea ce se intampla, plus ca nu-si mai amintea alte lucruri. citeam cazul unei femei care a avut o asemenea…, mi-ai zis sa nu-i zic experienta, in momentul in care a nascut intalnidu-se cu mama ei decedata care i-a spus ca nu e vremea ei si fetita are nevoie de ea, evenimentul avusese loc inainte sa stie sexul copilului, si exemple ar fi nenumarate. dar, adevarul e ca sunt multe semne de intrebare legat de anumite trairi pe care le are omul. am auzit de exemplu despre decorporalizare, persoana constientizand ce i se intampla. ceea ce mi s-a parut interesant a fost contactul cu un om, bioenergetician, nu stiu daca am folosit termenul cum trebuie intrucat e corelat in general cu o persoana care face o asemenea „meserie” ori el nu se ocupa cu asa ceva. pur si simplu avea mai multa energie si se mai „descarca” uneori chiar pe strada daca trecea pe langa persoane care aveau probleme. mi-a povestit un lucru foarte interesant, mi-a aratat zona unde se afla sufletul, undeva in capul pieptului si expresia „suflet de ghiata” cum ca ar fi adevarata. sunt persoane incapabile de anumite sentimente cum ar fi iubirea, apropierea de ceilalti, eventual egoiste, sunt reci si mi-a spus ca se vede ca si cum ar avea „turturi” de ghiata pe suflet. mi-a zis despre un lucru pe care l-am facut si nu avea de unde sa stie nimeni despre el, iar datorita neconvigerii mele cu privire la ceea ce-mi spune m-a imbratisat. atunci am simtit cum ii radia din zona pieptului o caldura.. fierbinte… daca pot sa spun asa, ca nu am reusit sa o descriu oricat m-am gandit la ea. insa intrebarea care mi-o pun de atunci este: cine e de fapt normal ? plus ca am mai citit niste cazuri ale unor persoane (dintre care pe una o si cunosc si stiu ca era perfect normala) care in urma unor suferinte fizice foarte mari, implicand si temperatura ridicata si-au „deblocat” niste canale, sau parca au fost numite unde electromagnetice si au inceput sa aiba astfel de capacitati. acum facand o legatura intre aceste NDE si aceste persoane cu capacitati extrasenzoriale intrebarea fireasca ar fi cine suntem noi ? (cel putin a mea :D) si legat de fenomenul mortii mie mi s-au parut interesante si fenomenele poltergeist ??!!
Comentariu de padme — aprilie 16, 2008 @ 22:54 |
Am primit de la un prieten un link de pe youtube care mi s-a parut foarte interesant… De fapt, pentru mine a fost mult mai mult decat atat: ascultandu-l, am retrait cateva dintre momentele care mi-au fost daruite si mie, cu aproape 20 de ani in urma… Nu va pot descrie cum mi-a fost rascolit sufletul; din nou, cuvintele se dovedesc a fi mult prea sarace…
Dar, un lucru pot face: sa va ofer posibilitatea de a-l asculta si voi pe acest om…
Sa va fie de folos!
Omul care a vazut moartea…
Comentariu de Sorina — octombrie 6, 2008 @ 06:35 |
Si daca multe dintre relatarile despre morti clinice sunt doar rodul imaginatiei prea bogate a unora dintre oameni? Si oricum cartile despre paranormal cu morti clinice si fenomene deosebite se vand bine tocmai prin misterul lor? Nu pun la indoiala anumite relatari de aici, dar cand sunt citati diversi autori si site-uri – asa cum am vazut mai sus – tind sa ma intreb urmatorul lucru: de ce se intampla numai unora? Si ce se intampla cu cineva care are Alzheimer si nu mai stie cum il cheama cu buletinul in mana? Nu mai e constient de nimic. Ala ce simte cand va muri? Daca totul pare asa de frumos in moartea clinica… Si de ce pana si copii mici (fetii)- cand se incearca avortarea lor (declara multi medici care au filmat cum se comporta fatul in caz de avort)se feresc de bistriul care vrea sa le ia viata. Daca e asa de minunat dupa moarte de ce le e frica? Copiii mici nu au pacat, de ce le e frica? De ce mor in cele mai groaznice chinuri oameni care oricum sunt mult mai cumsecade decat mii de excroci si nemernici care, culmea, uneori mor relativ usor in somn?
Haideti, fiti seriosi, cred ca toti vom avea o mare surpriza cand vom muri cu adevarat. Si nu va semana cu ceea ce ne place sau am vrea sa fie potrivit imaginatiei noastre.
M-am bagat ca musca in lapte,stiu, dar descoperind din greseala blog-ul mi s-a parut ca e cazul sa va spun: reveniti cu picioarele pe pamant doamnelor, domnisoarelor si domnilor! In rest promit sa nu ma mai bag.
Comentariu de Laika — ianuarie 5, 2010 @ 19:35 |
Draga Laika,
Voi incerca sa iti raspund cat se poate de „la obiect” (desi mult mai scurt decat mi-ar placea):
– Si daca multe dintre relatarile despre morti clinice sunt doar rodul imaginatiei prea bogate a unora dintre oameni? ESTE POSIBIL SI ACEST LUCRU; DAR ASTA NU INSEAMNA CA ABSOLUT TOATE ACELE RELATARI SE DATOREAZA IMAGINATIEI…
– Si oricum cartile despre paranormal cu morti clinice si fenomene deosebite se vand bine tocmai prin misterul lor? – SI AICI AI DREPTATE, IN OARECARE MASURA: OMUL ESTE ATRAS (ASTA, IN CAZUL IN CARE NU ESTE SPERIAT) DE MISTERE. DAR, DACA AR FI SA NE GANDIM PUTIN, CAM ORICE LUCRU CARE SE INTAMPLA IN JURUL NOSTRU ARE O DOZA MAI MARE SAU MAI MICA DE MISTER, NU? NUMAI CA NU TUTUROR LE ACORDAM IMPORTANTA.
– Nu pun la indoiala anumite relatari de aici (NU STIU ALE ALTORA CUM SUNT, DAR A MEA E CHIAR REALA), dar cand sunt citati diversi autori si site-uri – asa cum am vazut mai sus – tind sa ma intreb urmatorul lucru: de ce se intampla numai unora? – CINE NU A AVUT O ASTFEL DE EXPERIENTA IN MOD PERSONAL SI, IN ACELASI TIMP, GASESTE O SURSA PE CARE O CONSIDERA DE INCREDERE, POATE SA O FOLOSEASCA DREPT REFERINTA; CEEA CE S-A SI INTAMPLAT. DE CE SE INTAMPLA NUMAI UNORA… TREBUIE SA IL INTREBI PE INSUSI DUMNEZEU, EL IA DECIZIILE ASTEA… 😉
– Si ce se intampla cu cineva care are Alzheimer si nu mai stie cum il cheama cu buletinul in mana? – CRED CA TREBUIE SA TII SEAMA DE FAPTUL CA NU TOTI CEI CARE TREC PRIN ASEMENEA EXPERIENTA ISI SI AMINTESC DE EA…
– Nu mai e constient de nimic. Ala ce simte cand va muri? – POATE AI SA RAZI: IN ACELE MOMENTE, NU CRED CA ARE PREA MARE IMPORTANTA LUCRUL ASTA… 😉
– Daca totul pare asa de frumos in moartea clinica… – SA NU CREZI CA TOTI TREC PRIN EXPERIENTE FRUMOASE! AM CUNOSCUT PE CINEVA CARE SPUNEA CA A VAZUT IADUL… DIN PACATE, NU AM MAI REUSIT SA NE INTALNIM, SA IL ROG SA IMI POVESTEASCA.. . CERT E CA, DUPA UN ASEMENEA EVENIMENT, TE SCHIMBI… CU ATAT MAI MULT, CAND ITI SI AMINTESTI… DEVII, DIN MULTE PUNCTE DE VEDERE, UN ALT OM.
– Si de ce pana si copiii mici (fetii)- cand se incearca avortarea lor (declara multi medici care au filmat cum se comporta fatul in caz de avort)se feresc de bistriul care vrea sa le ia viata. – AM VAZUT SI EU UN ASEMENEA DOCUMENTAR… TERIFIANT!!! PARCA AU UN FEL DE INSTINCT CARE II AVERTIZEAZA ASUPRA PERICOLULUI… MA INTREB DACA NU SCOT, CUMVA, SI SUNETE, CA O DURERE STRIGATA… ORICUM, IMAGINILE MI-AU FOST MAI MULT DECAT SUFICIENTE…
– Daca e asa de minunat dupa moarte de ce le e frica? Copiii mici nu au pacat, de ce le e frica? – ACEI COPII INCA NU SUNT CONSTIENTI; IAR CREDINTA ESTE NECESAR SA ITI FIE CONSTIENTA, ALEGERILE TREBUIE FACUTE CU ASUMAREA LOR.
– De ce mor in cele mai groaznice chinuri oameni care oricum sunt mult mai cumsecade decat mii de excroci si nemernici care, culmea, uneori mor relativ usor in somn? – EEEEI, AICI AR FI MULTE DE SPUS, S-AU SCRIS CARTI PE TEMA ASTA… TI-AS PROPUNE SA INCEPI SA CAUTI RASPUNSUL IN BIBLIE; DACA NU REUSESTI SINGURA, CERE AJUTOR… DUPA ACEEA, DACA VREI SA CITESTI SI MAI MULT, SA INTELEGI SI MAI BINE, VOI INCERCA SA ITI RECOMAND CATEVA CARTI (UNELE SUNT CHIAR IN FORMAT AUDIO)…
– Haideti, fiti seriosi, cred ca toti vom avea o mare surpriza cand vom muri cu adevarat. Si nu va semana cu ceea ce ne place sau am vrea sa fie potrivit imaginatiei noastre. – ITI POT SPUNE DOAR ATAT: UNII VOR FI IN CULMEA FERICIRII, ALTII – IN CULMEA DEZNADEJDII… SI ABIA ATUNCI VOR INTELEGE CU ADEVARAT…
– M-am bagat ca musca in lapte, stiu, dar descoperind din greseala blog-ul mi s-a parut ca e cazul sa va spun: reveniti cu picioarele pe pamant doamnelor, domnisoarelor si domnilor! In rest promit sa nu ma mai bag. – MACAR, A FOST BUN LAPTELE? 🙂 MAI BAGA-TE, DACA SIMTI NEVOIA SI ITI FACE PLACERE: ATATA TIMP CAT NU FOLOSESTI CUVINTE NEPERMISE SI NU ATACI PE NIMENI, PARERILE TALE VOR FI BINEVENITE! CAT DESPRE PICIOARE PE PAMANT… POT SA TE INTREB CEVA PERSONAL? (VOI CONSIDERA, IMPLICIT, CA POT 😉 ) TU, CREZI CA ESTI IN POZITIA ASTA?! CHIAR CREZI ASTA CU ADEVARAT?…
Comentariu de Sorina — ianuarie 7, 2010 @ 22:56 |
copii,imi place ca ginditi profund;am obosit sa vad tinerii uitindu-se numai la filme sexy si cu violenta; viata este mult mai frumoasa si mai serioasa ; si sa nu ne inselam:cum ne asternem asa vom „dormi”!
Am tot respectul pt persoana care a propus discutia ,
Lucia tUDOSA
Comentariu de Lucia Tudosa — mai 16, 2012 @ 17:07 |