Toata viata am fost indragostita de gimnastica: am crescut “cu Nadia”si, pe cat posibil, am incercat s-o imit, in jocurile copilariei cand, in fata blocului, eu si prietenele mele ne distribuiam numele celor care – pe atunci – ne tineau cu ochii lipiti de televizor, parca picate in transa… Eram, in inchipuirea noastra, ”echipa olimpicelor” despre care vorbea o lume intreaga.
Vreau sa spun ca stiu cat efort necesita sa te tii de asemenea chestii… Dar asta… depaseste orice imaginatie. Ma intreb daca nu a facut, cumva, Dumnezeu, o “eroare de programare” in cazul fatucii asteia si, in loc de calciu, o fi pus niscaiva caucioace… ca altfel nu-mi explic. Mi-e si groaza sa ma gandesc la cartilajele ei care presupun ca “sunt dar lipsesc cu desavarsire”… Cine stie ce suferinte o asteapta spre batranete, din cauza exceselor de mobilitate la care s-a supus pentru a reusi asemenea performante…
Anyway… ce-i al ei, se poate spune ca ii apartine: contorsionism la nivelul asta, mai rar, ce e drept!…
Craciunul de anul trecut a fost unul dintre cele mai triste din viata mea: singura-cuc, catranita, fara nici un fel de mancaruri deosebite (eram intr-un fel de “doliu” in ceea ce priveste viata, asa ca nu 
Cum ne imbracam
