Acestea sunt doua dintre fotografiile facute in ultimele zile de viata ale sotului meu; prima, este facuta cam pe 12 aprilie, a doua fiind datata 14 aprilie, seara (in dimineata zilei de 15 a intrat in coma, care a durat pana in seara urmatoare). Mi-a ingaduit Dumnezeu sa ii fiu alaturi, pana in ultima clipa de constienta ; iar ultimele lui cuvinte mi-au fost adresate: “Sorule, TE IUBESC! Te iubesc…” In agonia lui (a fost o noapte de cosmar, pentru amandoi), si-a amintit sa imi spuna ceea ce era cel mai important pentru amandoi: ca iubirea a fost lucrul care ne-a legat “pana cand moartea ne-a despartit”…
Si eu te-am iubit, Ionatane! Si, intr-un fel cu totul special, te voi iubi mereu… Sa nu uiti asta!
Intotdeauna m-am intrebat ce simte o femeie in inima ei cind cel iubit ii marturiseste: “…, te iubesc!” Mi-am imaginat ca simte tandrete, bucurie si o imensa caldura ce-i cotropeste intreaga fiinta. Si ca devine pe loc mai buna, mai blanda. Ca si cind doar “teiubescul” din el i-ar insufla incredere, putere, bunatate, gingasie… Binecuvintate sunt cele ce au aflat deja… ce se simte.
Sanatate, Sorina, putere si sa-ti pastrezi in suflet “teiubescul” neintinat.
Comentariu prin Oana — mai 21, 2010 @ 21:02 |
Asa este, Oana, in situatiile obisnuite; in acest caz cu totul deosebit, insa, pe langa acestea am simtit cum imi sangera sufletul, inima mi s-a spulberat in mii de sfaramaturi iar suferinta mi-a strapuns fiece neuron cu o cruzime de nedescris… Abia am reusit sa ii raspund “Si eu te iubesc!” pentru ca a trebuit sa imi pecetluiesc buzele: urletul de durere care urca din strafundul fiintei mele se zbatea sa se strecoare spre libertate… Nu stiam ce vor aduce orele urmatoare; iar realitatea a urmat cel mai crunt scenariu pe care mi-l puteam imagina: in cateva ore, omul de langa mine a trecut de la inganarea melodiei “Domnul pacii sa fie cu tine” la implinirea ei…
Comentariu prin Sorina — mai 21, 2010 @ 23:47 |
Sigur că aici am expus doar partea romanţată. Cea sângerândă nu se cuvine a fi comentată… de mine, de nimeni de fapt. E doar a ta. Şi o cunoaşte în profunzime numai Dumnezeu…
Să fii!
Comentariu prin convietuire — mai 23, 2010 @ 17:45 |
Privirea lui parca taie si trece dincolo …pina si poza are un efect asupra celui ce o priveste. Ce clipe intense ti-au fost dat sa traiesti…si cit ti-o fi fost de greu sa nu-ti strigi durerea…
Domnul sa te mingaie…ca numai El poate!
Comentariu prin rodica botan — iunie 3, 2010 @ 07:21 |
Rodica, draga, stii vorba care spune: “Ce nu te omoara, te face mai puternic”. Cateodata, asa mult as dori sa nu fiu atat de puternica… iar alteori, atat de mult as vrea sa nu imi dea Dumnezeu “cat pot duce”… Dar, pana la urma, etapele astea sunt necesare in dezvoltarea noastra spirituala; asa ca… merita pretul… Important e sa evoluam spre “sus”…
Comentariu prin Sorina — iunie 10, 2010 @ 22:12 |