Paul, cu o faţă abatuta si ganditoare, se intalni cu o prietena, Laura, sa bea o cafea, intr-un bar. Deprimat, isi descarca sufletul si ii vorbi despre problemele lui de la serviciu, cu banii, despre relatia cu iubita lui etc…
Totul parea ca merge rau in viata sa…
Laura baga mana in geanta, scoase o bancnota de 500 € si-i spuse:
- Vrei bancnota asta?
Paul, un pic confuz la inceput, raspunse:
- Bineinteles, Laura, sunt 500 €. Cine nu i-ar vrea?!
Atunci, Laura lua bancnota in pumn si o mototoli, facand-o ghem…
Aratandu-i bancnota mototolita, il intreba din nou pe Paul:
- Si acum o mai vrei?
- Laura, nu stiu ce vrei sa demonstrezi cu asta, dar sunt tot 500 €… Bineinteles ca-i vreau, daca mi-i dai.
Laura desfacu bancnota, o arunca pe jos si o calca in picioare; apoi o ridica, prafuita si murdara.
- Tot o mai vrei?
- Uite, Laura, tot nu inteleg ce vrei sa spui; este o bancnota de 500 € si, atata timp cat nu o rupi, are aceeasi valoare…
- Paul, trebuie sa stii ca, chiar daca uneori lucrurile nu ies cum vrei, chiar daca viata te mototoleste sau te calca in picioare, continui sa fii la fel de valoros cum ai fost mereu… Ceea ce trebuie sa te intrebi este cat valorezi in realitate, si nu cat esti de lovit la un moment dat.
Paul ramase privind-o pe Laura fara sa spuna nimic.
Laura puse bancnota mototolita pe masa si, cu un zambet complice, adauga:
- Poftim, pastreaz-o, ca sa-ti amintesti de valoarea ta atunci cand te simti rau… Dar imi datorezi o bancnota noua de 500€, pentru a o putea folosi cu urmatorul prieten care va avea nevoie…
Si se indrepta spre iesire.
Paul privi din nou bancnota, zambi, o puse bine si, cu o noua perspectiva asupra vietii, chema ospatarul sa plateasca nota…
septembrie 23, 2009
500 EUR
4 comentarii »
Feed RSS pentru acest post. Urmăreşte URI
Foarte frumoasa pilda….imi place o sa mai citesc niste post-uri cand am timp.
Comentariu prin alexzs — septembrie 24, 2009 @ 13:50 |
Frumos exemplu si cat de adevarat..pacat ca uneori suntem atat de ”mototoliti” de viata incat uitam cu desavarsire ce valoare avem si atunci poate ca avem nevoie de un prieten care sa ne reaminteasca.
Comentariu prin Lumy — septembrie 24, 2009 @ 17:27 |
Buna ideea cu prietenii care sa ne aminteasca de noi insine atunci cand chiar noi ne scapam din vedere… Dar prietenii trebuie sa ne aminteasca si de lipsurile noastre, nu doar de valoarea pe care o avem, nu? Si cati oare, dintre noi, suntem dispusi sa auzim critici?!… Mai ales de la cei din partea celor apropiati, de la care asteptam sustinere, nu condamnari…
Comentariu prin Sorina — septembrie 24, 2009 @ 18:42 |
Alexzs, be my guest anytime!
Comentariu prin Sorina — septembrie 24, 2009 @ 18:43 |