La inceput de an

Dragi prieteni,
Acum, la inceput de an, imi fac – ca tot omul normal (desi se pare ca numai asa nu sunt – prietenii stiu de ce! ) – un bilant al rastimpului scurs de la ex-ul Revelion… si nu pot sa cred ce rezultat imi da…
2008 a fost un an tare greu pentru mine (nu singurul, nu cel mai urat, dar greu de suportat): schimbari majore mi-au bulversat viata, facandu-ma adesea sa imi pierd suflul pe undeva, pe Drumul Vietii; m-am intrebat de incredibil de multe ori: “Doamne, incotro ma porti?!” dar nu m-am indoit niciodata de hotararile Lui in ceea ce ma priveste, stiind ca va alege (asa cum Il rog mereu) ceea ce stie El ca e mai bine pentru mine, in detrimentul dorintelor proprii, daca e cazul – si nu m-a dezamagit NICIODATA; mi-a tremurat sufletul de multe ori, nestiind nu doar ce imi va aduce ziua de maine, ci nici macar ce mi se va intampla in urmatoarele minute; m-am simtit ca un cocolos de ierburi uscate, asemenea celor din desert, rostogolite de vanturi neobosite, rotindu-ma si buimacindu-ma in miscari browniene, in cautarea unui zid de care sa ma ciocnesc infigandu-mi nemiscarea… si ma tot intrebam daca voi mai apuca acea zi, daca nu cumva intreaga mea viata va deveni o dare de-a dura nesfarsita, in cautarea refugiului pe care nu imi va fi dat sa il gasesc nicicand…
Si poate veti intelege, acum, de unde vine uimirea mea in aceste momente: nu doar ca am fost dusa pana la Zid, dar am descoperit ca impactul a fost nu dur (asa cum ar fi fost de asteptat) ci incredibil de moale, de dulce, de ademenitor si imbratisator, ca o invaluire in anverguri serafimice, o inlantuire ocrotitoare de inaripat heruvim; sufletul mi-a fost cotropit (fara putinta de impotrivire) de iubire calda si datatoare de incredere si speranta, de adevarate sentimente de Parinte… Si,cu fiecare zi care trece, ma simt tot mai in siguranta (desi misterul asupra a ce imi va aduce ziua de maine dainuie inca), mai iubita, mai implinita si fericita… In sfarsit, simt ca a venit momentul nasterii acelei zile din viata mea, despre care tot vorbesc de vreun sfert de veac: “Intr-o buna zi, va rasari soarele si pe strada mea!”… Sa dea Dumnezeu sa nu mai apuna, pana in cea din urma clipa a vietii mele, si sa imi incalzeasca sufletul si existenta ajutandu-ma ca – la randu-mi – sa pot deveni Soare pentru cei din jurul meu!
Incepand cu darurile pe care le-am primit de Sarbatori (care au depasit nemasurat cea mai frumoasa inchipuire a mea), incluzand multii si dragii prieteni si sentimentele lor, la care se adauga asezarea de lucruri la locul lor in viata mea – toate au fost surprize atat de mari si de frumoase, “dulciuri” daruite cu minunata generozitate de Cel-cu-palmele-cele-mai-incapatoare… Mai mult, va pot spune doar atat: incercati sa nu va serviti singuri cu bomboane, asteptati sa va fie oferite! Iar increderea va va fi rasplatita cu mult peste orice asteptare… Parole d’honeur!

LA MULTI ANI IN PACE, SANATATE, IUBIRE SI FERICIRE! Mai mult nu am ce sa va doresc…