Mai in gluma, mai in serios… ;)

iunie 9, 2008

Unde dispare iubirea si de ce?

Love never dies Am citit azi cateva randuri care mi s-au parut foarte interesante, cu atat mai mult cu cat subiectul poate sa il priveasca pe fiecare dintre noi. Vi-l “servesc” tuturor, ca tema la care merita sa medita(m)ti:

De ce dispare dragostea dupa un timp? De ce doi oameni care s-au iubit ajung uneori sa se urasca ori sa cunoasca suferinte interioare de neimaginat? Unde se duc frumusetea si atractia de la inceput, caldura si blandetea, tandretea si vorbele frumoase? Unde se rupe lantul care pulsa in inimile indragostitilor atita timp cat iubirea – nu-i asa?! – este puternica si depaseste orice granite?

Se intampla deseori sa iubim un numar de ani, dupa care sa ne intoarcem (iarasi) la singuratate, la o instabilitate emotionala si, mai ales, la dorinta de a intalni din nou marea dragoste. Cred ca, de fapt, nu iubirea este cea care dispare. Dispare, insa, cu certitudine, capacitatea mintii noastre de a o mai percepe. Iubirea, in forma ei cea mai pura, in forma ei reala, are o putere pe care de multe ori nu putem sa ne-o imaginam. In iubire este insasi puterea fara de care niciunul dintre noi nu am putea exista. Iubirea nu poate sa dispara. Ea se disipa, insa, in vietile noastre agitate si se transforma in incapacitatea de a mai simti dragostea celuilalt. Dupa cativa ani de dragoste, unul-doi-trei (cine poate sti exact?), mintea noastra incepe a-si pune intrebari, iar inconstientul incepe sa vada tulbure. Toate realitatile devin vise neimplinite si apare nevoia de nou. Atractia catre altceva. Acel altceva care ne da un imbold caruia nu-i putem rezista. Sau putem, insa cu pretul nefericirii de a nu-l putea imbratisa, de a nu-i putea gusta din serul dulce.

Poate ar trebui sa simtim iubirea nu ca o traire sexuala si nici ca o pasiune arzatoare, cat mai ales ca o stare a sufletului. Un suflet dornic sa retraiasca momentele de inceput, care se afla cu siguranta undeva acolo ascunse si care asteapta doar sa fie redescoperite.

Pentru conformitate: http://www.121.ro/content/mesajul_din_sticla/index.php3?cd=09&cm=06&cm_cal=06&cy=2008

6 Comentarii »

  1. Iubirea care se pierde după o vreme nu e iubire. Sentimentele omenesti sunt perisabile, e adevarat. Dar timpul poate clădi din ele castele cu neputinţă de stricat… Dacă langă iubire adăugăm preţuire, admiraţie, respect, ascultare, şi nu în ultimul rând frica de Domnul (evlavia), toate acestea vor asigura pastrarea iubirii.

    Comment de ionatan — iunie 10, 2008 @ 03:02 | Răspunde

  2. 150% de acord! De aceea am si postat aceste randuri… ;)

    Comment de Sorina — iunie 10, 2008 @ 18:19 | Răspunde

  3. Sunt de acord, iubirea nu e iubire daca se rezuma la: a poseda. Azi te posed pe tine, maine te schimb cu x. Si nu ma refer doar la relatiile amoroase, ci in general la relatiile interumane. Iubirea se vede la greu ca si prietenia!

    Comment de Alicia — iunie 13, 2008 @ 14:35 | Răspunde

  4. Bine spus! Buna concluzie!

    Comment de Sorina — iunie 13, 2008 @ 18:47 | Răspunde

  5. cand vom intelege ca iubirea nu e atat sentiment cat alegere, vom putea iubi pentru ca alegem nu pentru ca asa simtim. iubirea are atatea parti, atatea limbaje, abia cand intelegem aceste laturi ale ei putem iubi asa cum trebuie, asa cum se cade, asa cum ni se cere…..

    Comment de elena reinerth — iulie 15, 2008 @ 20:31 | Răspunde

  6. Toata viata avem de facut alegeri. Uneori, ne ies; alteori… o cam dam in bara… ;)

    Comment de Sorina — iulie 16, 2008 @ 17:58 | Răspunde


RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

Bloguieşte pe WordPress.com.