Aurora boreala – o minune a Naturii, o binecuvantare de la Dumnezeu

 Acest spectacol magnific de culoare are loc datorita materiei expulzate de Soare, ce interactioneaza cu campul magnetic terestru. In urma puternicelor explozii solare, sunt expulzate in spatiu particule puternic incarcate energetic (ioni) ce calatoresc prin spatiu cu viteze ce variaza intre 300 si 1200 km/s. Un “nor” de astfel de particule formeaza plasma. Fluxul de plasma ce vine de la Soare este cunoscut sub numele de vant solar. In timp ce vantul solar interactioneaza cu marginile campului magnetic terestru, unele dintre aceste particule sunt atrase de acesta. Ele urmeaza apoi liniile campului magnetic in jos spre ionosfera, strat atmosferic situat intre 60 si 600 km deasupra  scoartei terestre. Cand aceste particule interactioneaza cu gazele din ionosfera produc acest impresionant spectacol de lumini, numit de noi “aurora”. Cele produse la Polul Nord se numesc Boreale, iar cele de la Polul Sud – Australe. Gama de culori variaza intre rosu, verde, albastru si violet.
Luminile sunt in continua “miscare” datorita acestor interactii dintre vantul solar si campul magnetic terestru. Vantul solar genereaza de obicei pana la 1.000.000 megawatti de electricitate intr-un astfel de spectacol si acest lucru poate cauza interferente cu liniile electrice, transmisiile radio-TV si comunicatiile prin satelit. Prin studiul aurorelor, cercetatorii pot afla multe despre vantul solar, cum afecteaza acesta atmosfera si cum poate fi folosita aceasta energie degajata in folosul omenirii.
In urma observatiilor asupra Soarelui, aceste aurore pot fi prezise cu destula acuratete. In timpul furtunilor solare puternice, acestea pot fi vizibile pana in centrul Europei, aurorele putand avea loc la orice ora din zi sau din noapte.

In decursul istoriei, diverse persoane au scris si vorbit despre sunete asociate fenomenului de aurora. Exploratorul danez Knud Rasmussen mentiona acest efect in 1932 in descrierea traditiilor folclorice ale eschimosilor din Groenlanda. Aceleasi sunete sunt mentionate in acelasi context de antropologul canadian Ernest Hawkes in 1916. Caiu Corneliu Tacitu, un istoric din Roma antica, scria in opera sa „Germania” ca locuitorii Germaniei sustineau perceperea acelorasi sunete.
Actualmente, diverse persoane continua sa relateze despre aceste sunete, in ciuda faptului ca inregistrari ale lor nu au fost publicate niciodata si tinand cont ca exista suspiciuni stiintifice serioase la ideea cum ca asemenea sunete provocate de aurore au fost auzite. Energia aurorelor si alti factori fac improbabila atingerea solului de catre aceste sunete, iar sincronizarea sunetelor cu modificarile vizibile ale aurorei intra in conflict cu decalajul de timp necesar propagarii sunetului pentru ca acesta sa fie auzit. Anumite persoane speculeaza ca fenomenele electrostatice induse de aurore pot explica sunetele.