2012 este uneori numit ca fiind un an de importante transformari spirituale (sau apocaliptic). Multe surse ezoterice interpreteaza ca implinirea celui de al 13-lea ciclu B’ak’tun al Calendarului Mayas pe termen lung (care, potrivit multor argumente, se va incheia la 21 Decembrie) presupune aparitia unor schimbari majore in ordinea acestei lumi.
Astfel, mai multi autori eclectici pretind ca un eveniment major, care va avea loc in 2012, va modifica lumea:
·cartea “Codul Bibliei”, din 1997, pretinde ca, in conformitate cu algoritmi siguri de decodare a Bibliei, un meteorit, un asteroid ori o cometa va intra in coliziune cu Terra;
·cartea aparuta in 2006, “2012: Intoarcerea lui Quetzalcoatl”, a lui Daniel Pinchbeck, pune in discutie teorii ale unei posibile “treziri” la nivel mondial si de conectare psihica, avand ca rezultat crearea unei noosfere (in viziunea lui Vladimir Vernadsky si a lui Teilhard de Chardin, noosfera poate fi inteleasa ca “sfera gandurilor omenirii”, denumire obtinuta din grecescul νους “nous” care inseamna “minte”, in acelasi fel ca si “atmosfera” sau “biosfera”).
Alte profetii sau scrieri apocaliptice ori ipoteze privind acest an, ar mai fi:
·noua teorie numerologica a lui Terence McKenna, care sugereaza un moment singular in care umanitatea va suferi o schimbare puternica a constiintei;
·unii partizani ai catastrofei petroliere plaseaza desfasurarea unor evenimente majore in 2012. Cartea “The Peak of World Oil Production and the Road To The Olduvai Gorge”, a lui Richard C. Duncan, pretinde ca declinul civilizatiei industriale va incepe si va afecta intreaga lume. Numeroase studii prezic o criza a petrolului in sau in preajma anului 2012.
English:
2012 is sometimes claimed to be a great year of spiritual transformation (or apocalypse). Many esoteric sources interpret the completion of the thirteenth B’ak’tun cycle in the Long Count of the Maya calendar (which occurs on December 21 by the most widely held correlation) to mean there will be a major change in world order.Accordingly, several eclectic authors claim that a major, world-changing event will take place in 2012:
·The 1997 book The Bible Code claims that, according to certain algorithms of the Bible code, a meteor, asteroid or comet will collide with the Earth.
·The 2006 book 2012: The Return of Quetzalcoatl by Daniel Pinchbeck discusses theories of a possible global awakening to psychic connection by the year 2012, creating a noosphere (In the thought of Vladimir Vernadsky and Teilhard de Chardin, the noosphere can be seen as the “sphere of human thought” being derived from the Greek νους (“nous”) meaning “mind” in the style of “atmosphere” and “biosphere”).
Other prophecies and apocalyptic writings and hypotheses for this year include:
·Terence McKenna’s numerological novelty theory suggests a point of singularity in which humankind will go through a great shift in consciousness.
·Some proponents of a peak oil catastrophe place major events in 2012. Richard C. Duncan’s book The Peak of World Oil Production and the Road To The Olduvai Gorge claims that the Olduvai cliff will begin and permanent blackouts will occur worldwide. Several studies predict a peak in oil production in or around 2012.
o schimbare va fi cu siguranta, depinde de noi toti sa fie in bine!
Comment de andreea — noiembrie 5, 2008 @ 02:42
| Răspunde
schimbarea se intampla deja.ceea ce nu intelege lume in eneral e ca ce se va intampla in 2012 e ceea ce in mod inconstient oricum toata lumea astepta demult,adica o schimbare.trebie sa fii nebun sa nu iti dai seama in primul rand ca o schimbare e imperios necesara,si asta vine din interiorl fiecaruia,important este sa fie globala.ne vedem in 2013…schimbati oricum
Comment de azekfeelings — iulie 14, 2009 @ 12:47
| Răspunde
Iesim la o bere in 1 ianuarie 2013 sa vedem ce schimbari s-au produs?:)
Comment de TLP — aprilie 9, 2008 @ 11:18 |
Daca dai tu ananasul… cu placere!
Comment de Sorina — aprilie 9, 2008 @ 16:43 |
si pana atunci stai congelat?
Comment de lia — august 20, 2008 @ 14:36 |
o schimbare va fi cu siguranta, depinde de noi toti sa fie in bine!
Comment de andreea — noiembrie 5, 2008 @ 02:42 |
schimbarea se intampla deja.ceea ce nu intelege lume in eneral e ca ce se va intampla in 2012 e ceea ce in mod inconstient oricum toata lumea astepta demult,adica o schimbare.trebie sa fii nebun sa nu iti dai seama in primul rand ca o schimbare e imperios necesara,si asta vine din interiorl fiecaruia,important este sa fie globala.ne vedem in 2013…schimbati oricum
Comment de azekfeelings — iulie 14, 2009 @ 12:47 |
De venit vine
Comment de Six66 — octombrie 30, 2009 @ 17:57 |
Mare dreptate aveti, totul este din mintea noastra………..
Comment de Mihaela — decembrie 5, 2009 @ 14:42 |