Astazi am avut o noua dovada a faptului ca tot omul sarac stie ce inseamna sa oferi…
In fiecare dimineata, in drum spre serviciu, trec pe langa Tanti Florareasa (cum ii spun eu): o femeie la cca 55 – 60 de ani, amarata, care mai intotdeauna imi ofera un zambet cand imi raspunde la salutul de “Buna dimineata!”, insotindu-l cu un respectuos “Saru’mana, domnita!”… Asa imi spune ea, desi e mai in varsta decat mine cu cativa ani buni… Nu cumpar in fiecare zi flori dar la cateva zile tot o fac; asa ca mi-am castigat titlul de “clienta fidela”… 
Astazi, intorcandu-ma acasa dupa cateva drumuri in care toate au mers anapoda (mai sunt si din’astea, din pacate!), ma aud strigata din spate: “Domnita, domnita!”. Recunosc vocea si apelativul. Ma intorc si o vad venind spre mine cu doua fire de zambila pe care mi le intinde: “Astea-s pentru dv.”, imi zice, zambind… O privesc uimita si, ca sa nu fac vreo gafa, prefer sa o intreb: “Sunt cadou, pentru mine?!”. “Da”, zice, amuzata… Ii multumesc si (dupa ce reusesc sa-mi mai reduc dimensiunea ochilor) ii zambesc – la randu-mi – cu sufletul plin de recunostinta: pentru mine nu erau cine stie ce valoare, in bani; dar pentru ea probabil ca erau echivalentul a 2 – 3 paini (nu mai mananc paine cam de mult asa ca nu prea mai stiu cat costa ); iar eu am apreciat valoarea gestului care a fost deosebit de important si frumos…
O femeie amarata, pentru care sunt – practic – o straina, o “clienta” si atat…
De unde a se vedea că măreţia se ascunde în gesturi simple. Parcă ne mai trezeşte un pic din starea asta de nebunie generală.
Comment de diogene73 — martie 17, 2008 @ 08:54 |
Bun venit, domn’ Diogene! Ce facusi, omule, cu butoiu’ ala?!
Exact asta a si fost motivul pentru care am facut postarea asta: e atat de placut sa mai intalnesti si astfel de gesturi simple dar atat de pretioase…
Comment de Sorina — martie 17, 2008 @ 18:46 |