Sa incerci…
Se spune ca intunericul nu este altceva decat absenta luminii; ca frigul e absenta caldurii; ca ura e absenta iubirii; ca raul e absenta binelui… Si, totusi, raul poate imbraca forma concreta, atunci cand lipsim pe cineva de lumina, condamnandu-l sa vietuiasca in intuneric; atunci cand nu ii ingaduim sa se incalzeasca la focul care noua ne prisoseste; cand raspundem unor sentimente de iubire, cu ura; cand putem face bine si alegem sa nu il facem ori, mai rau, provocam suferinta… E atat de usor sa nu faci bine! Poate fi atat de placut sa faci rau, sa te simti puternic, sa ai senzatia ca esti - intr-un fel - Dumnezeu… Asa gandesc unii… Cata iluzie! Cata irosire… Sufletul are nevoie de iubire de oameni, este “combustibilul” cu care isi duce existenta pana la capat… Cat de multi nu inteleg acest lucru… : ( Isi fac rau - mai intai - lor insile, privandu-se de aceasta frumusete; abia apoi fac rau celor din jur… Daca ar sti, daca ar banui macar ce satisfactii nepretuite le-ar putea oferi putina bunatate, cum s-ar mai inghesui sa-i ajute pe cei care au nevoie de un astfel de gest, daruindu-le – pe langa ajutorul in sine – si un crampei de fericire…Cand se intampla sa fac rau cuiva, simt cum mi se frange sufletul; apoi, se spulbera in mii de farame si se imprastie in intreg Universul, lasand in urma doar o dara de durere infernala… Cand fac rau (fara voie!) cuiva care mi-a facut bine, mi se frange sufletul de 10 ori… Atunci, durerea devine atat de insuportabila incat imi vine sa imi sfasii pieptul, sa imi smulg inima si sa o strivesc dintr-o singura miscare… caci e mult prea mare suferinta… si plang durerea pe care am provocat-o si mi-o intorc insutit asupra-mi pentru ca am savarsit o nedreptate unui om care nu merita asa ceva…
De aceea, poate ca sunt – pur si simplu! – o egoista atunci cand incerc sa fac cat mai putin rau celor din jurul meu… nu fac decat sa ma protejez de propria-mi durere. Ciudat: acest fel de “egoism” nu numai ca nu ma deranjeaza, ci chiar imi provoaca o delicioasa satisfactie… contrar firii mele care, de altfel, se impotriveste egoismului…
Acum ce să înţeleg? Că-ţi vrei răul, sau că-ţi vrei binele? Ce faci tu este o dialectica ciudată, care nu are de-a face cu binele prea mult. De-aia suferi. Răul nu poate îmbrăca formă concretă decât în noi. Când nu ne avea pe noi a folosit un şarpe.
De unde ştii tu că îi faci rău cuiva, sau bine, în raport cu ce? Cu propriile tale reguli, stabilite de tine, de experienţe ta, de o experienţă istorică, de vreun dat tradiţional?
Sunt situaţii - pe care, e drept, poate că le-ai generat tu, dar care sunt controlate de altcineva.
Să zicem că eu, sau altul ca mine, ar ajunge “victima” dialecticii tale.
În ambele poziţii pe care te-ai plasa, conform acestei dialectici, cea care vei suferi vei fi tu. Eu n-aş avea nimic de suferit, dimpotrivă.
Fiindcă pe mine n-ai cum să mă controlezi. Controlorul meu este Acela care poate face ca “toate lucrurile să lucreze spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Toate, chiar şi eventualul “rău” generat de tine, fie vrându-mi, fie vrându-ţi binele.
El mă învaţă ca în orice situaţie să fiu “înţelept ca şerpii şi fără răutate (blând) ca porumbeii”.
Te poţi gândi că abordarea mea e mai egoistă şi mai crudă decât a ta… Nu, e doar un alt fel de credinţă.
E credinţa omului care poate pierde totul, chiar însăşi credinţa, uneori, chiar şi viaţa, dar nu-L pierde pe Dumnezeu. Care suferă şi se ceartă cu Dumnezeu în suferinţa lui, ca Iov, dar nu Îl pierde, n-are cum, Dumnezeu este “în Hristos, împăcând lumea cu Sine”, şi “nu mai trăiesc eu, ci “Hristos trăieşte în mine”. Deci Dumnezeu va împăca mereu lumea cu mine, indiferent de circumstanţe şi mediu înconjurător.
Ce spui tu seamănă cu o jertfă de sine, dar e atât de scuză-mă, jalnică, jertfa asta, că nu o pot înţelege, fiindcă eu am beneficiat de jertfa lui Hristos, sunt salvat, în ea, de orice acţiune din afară şi de oricând…
Mulţi oameni gândesc ca tine. Ei sunt foarte aproape de adevăr. Şi eu am gândit ca tine într-o vreme. Din nefericire nu eram Adevărul. Asta e marea dramă: că nu se înţelege că Adevărul e o Persoană, nu un concept abstract!
O Persoană care Se poate plasa în locul meu, ca şi când am fi fraţi gemeni, iar eu aş dispărea, dându-I Lui identitatea mea… Aşa că am dispărut!
Comentariu by ionatan — martie 6, 2008 @ 8:07 am
Am tot ezitat dacă să pun comentariul ăsta ca postare-replica pe blogul meu. Totuşi este bine să-ţi cer permisiunea, mai întâi. Ce zici facem de-un volei? Nu de alta, dar amândurora ne place să ne jucăm. În ce mă priveşte nu am nimic de ascuns şi te ştiu şi pe tine sinceră.
Ştiu că-ţi place să zbori… Te iei la întrecere cu un porumbel?
Poate adunăm şi spectatori. 
Comentariu by ionatan — martie 6, 2008 @ 8:14 am
Raspunsul meu este: DECOLAREA!!!
(Ah, ce as juca un volei! 
)
Ai aprobarea mea.
Comentariu by Sorina — martie 6, 2008 @ 8:51 am
Aici turnul de control, decolati va rog si aveti grija la masinile de pe pista
Comentariu by Mazgalici — martie 6, 2008 @ 3:55 pm
[...] să încerc? În care cerc? Întotdeauna m-au stimulat prietenii ca Sorina. Dar ultimul ei articol m-a dat gata. Gata de [...]
Pingback by Ce să încerc? În care cerc? « Jurnalul scrierii iubirii — martie 6, 2008 @ 6:01 pm
@mazgalici: Alo, domnu’ cu fanioanele!!! Pai, ce faceti, dom’le, ne lasati asa, in voia sortii, lipsiti de calauzire?! Ehei, se vede treaba ca domnu’ ala din turn mazgali la repezeala o scuza si o sterse englezeste… Ei, o mai aparea el pe aici… Sa il prind eu ca o ia pe scurtaura (cand s-o intoarce la turnuletul lui) si i se nimereste masina in calea mea de rulare! Atunci sa il vedem cum face fata… sau marsarier… sau, vorba bancului: “Inainte-inapoi! Inainte-inapoi!”…
Comentariu by Sorina — martie 6, 2008 @ 6:39 pm
@ionatan: Iaca, se vede treaba ca am reusit sa starnesc vulturul din porumbel!
Ascunzi resurse nebanuite, asadar! 
Se pare ca mingea e la mine… sa ii facem vant peste fileu:
E ca la copilul mic, atunci cand vrei sa il inveti sa nu mai greseasca: oricat de multe sfaturi i-ai da, pana nu se loveste el cu capul de prag, nu este convins ca asa e… Degeaba ii spui ca focul frige; ca, pana nu-i incearca el temperatura (sa inceapa sa urle din toti rarunchii simtind cum i se ridica basicuta), tot nu baga la cap… Ca sa nu ma frig in continuare, trebuie sa invat ca orice rau se intoarce impotriva mea (sub o alta forma)… Te-ai prins? 
Eu nu ma pot considera mai presus de El, asa ca… nici nu ma gandesc sa TE controlez, ma gandesc doar sa MA controlez…
Ma rog, aspectul optimist ar fi ca eu ma pot alege cu mai multe pene de scris (sub conditia sa apuc sa “jumulesc” porumbeii inainte sa fie infulecati de sarpe 
)…
)… 
“Acum ce să înţeleg? Că-ţi vrei răul, sau că-ţi vrei binele? Ce faci tu este o dialectica ciudată, care nu are de-a face cu binele prea mult. De-aia suferi.” Am voie sa strig “HENTZ!” ? Suntem la volei…
“De unde ştii tu că îi faci rău cuiva, sau bine, în raport cu ce? Cu propriile tale reguli, stabilite de tine, de experienţe ta, de o experienţă istorică, de vreun dat tradiţional?” Sa zicem ca cel mai bun “etalon de legi” il reprezinta cele 10 porunci; mai multe nici nu ne trebuie. Toate celelalte deriva (sub o forma sau alta) din acestea.
“Sunt situaţii - pe care, e drept, poate că le-ai generat tu, dar care sunt controlate de altcineva.” Da, dar puteam sa incerc sa evit sa le generez; inseamna ca nu am fost suficient de atenta, ori de stapana pe mine, ori ca nu am gandit suficient de limpede, ori…
“Să zicem că eu, sau altul ca mine, ar ajunge “victima” dialecticii tale. În ambele poziţii pe care te-ai plasa, conform acestei dialectici, cea care vei suferi vei fi tu. Eu n-aş avea nimic de suferit, dimpotrivă.” Pariem?!
“Fiindcă pe mine n-ai cum să mă controlezi.” Nici macar Dumnezeu nu ne controleaza; atata doar, la Sfarsit; atunci trage linie si socoteste…
“El mă învaţă ca în orice situaţie să fiu “înţelept ca şerpii şi fără răutate (blând) ca porumbeii”.” Se poate sa fie o “combinatie” nu tocmai fericita, nu stiu de ce am senzatia ca serpii considera porumbeii o delicatesa… Sau ma insel?!
“Te poţi gândi că abordarea mea e mai egoistă şi mai crudă decât a ta… Nu, e doar un alt fel de credinţă.” That’s the point!!! Ma refer la propozitie (nu la fraza).
“E credinţa omului care poate pierde totul, chiar însăşi credinţa, uneori, chiar şi viaţa, dar nu-L pierde pe Dumnezeu.” HEI, MA LAMURESTE CINEVA DACA AM VOIE SA STRIG “HENTZ” LA VOLEI?!!! Daca iti pierzi credinta, ai pierdut legatura cu Dumnezeu… Deci?! Astept lamuriri (de obicei se spune “Astept provincia” - prietenii stiu de ce
“Care suferă şi se ceartă cu Dumnezeu în suferinţa lui” Hmmm… sa stii ca EL e de departe mult mai puternic si mai persuasiv si, cu toate astea, sa te “inhami” la o cearta cu El… eu prefer de departe metodele pacifiste…
“Dumnezeu va împăca mereu lumea cu mine” Prefer sa incerc sa ma achit eu insami de sarcini, nu sa le las in grija altuia (asa fac si la serviciu; daramite in viata de zi cu zi?!) E drept ca, daca o dau in bara in mod constant, incerc sa sun un prieten…
“Ce spui tu seamănă cu o jertfă de sine, dar e atât de scuză-mă, jalnică, jertfa asta, că nu o pot înţelege, fiindcă eu am beneficiat de jertfa lui Hristos, sunt salvat” Pai, daca ar fi sa imi aduc aminte ca se spune ca Iisus s-a jertfit pentru toti oamenii care il recunosc… inseamna ca s-a jertfit si pentru mine; atunci, ce anume crezi ca ne face sa fim diferiti? A platit o singura data, pentru toata lumea… Asadar, se pare ca si eu sunt mantuita…
“Mulţi oameni gândesc ca tine. Ei sunt foarte aproape de adevăr.” Slava Domnului, in sfarsit o incurajare!
“Din nefericire nu eram Adevărul. Asta e marea dramă: că nu se înţelege că Adevărul e o Persoană, nu un concept abstract!” Pai, eu inteleg cam asa chestia asta: pot sa spun ca Adevarul este Dumnezeu, ori Iisus; dar nu EU… Pentru mine, Adevarul este un concept abstract; daca l-as personifica, nu ar mai fi mai presus de oameni… Iar daca vei spune ca : “Iisus era Adevarul (si Calea si Viata) iar El a fost si om”, iti voi raspunde ca “Partea dumnezeiasca a lui a fost Adevarul”; iar Dumnezeu nu poate fi personificat, cel putin nu in acceptiunea pe care o dam noi termenului (A PERSONIFICÁ = 1) (animale, plante, fenomene, lucruri) A înzestra cu însuşiri omeneşti; a umaniza. 2) (caractere, calităţi, defecte etc.) A prezenta dând expresie materială; a exemplifica printr-o persoană sau printr-un personaj; a întruchipa; a întrupa; a incarna)
“…eu aş dispărea, dându-I Lui identitatea mea… Aşa că am dispărut!” Sigur ca da, si te-ai re-materializat pe blog-ul meu, sub forma unui porumbel cu apucaturi de vultur…
Comentariu by Sorina — martie 6, 2008 @ 7:16 pm
Sorina, n-am să-ţi răspund punctual. Nici nu cred că este nevoie. Apreciez jocul tău şi îmi face plăcere sa te acompaniez, n-ar fi o problemă să fac la fel, (uite un început de cum aş fi putut trata postarea asta:
Dacă nu ma înşel, hentzul la volei ar trebuit sa fie cu piciorul?
Văd că stii jocul la evitare. Norocul meu ca am jucat volei in tinerete. Dar ca un porumbel-vultur ce sunt, să ma apuc de ciugulit…
Vrei sa-ti raspund in versuri?
@Sorina: E ca la copilul mic, atunci cand vrei sa il inveti sa nu mai greseasca: oricat de multe sfaturi i-ai da, pana nu se loveste el cu capul de prag, nu este convins ca asa e… Degeaba ii spui ca focul frige; ca, pana nu-i incearca el temperatura (sa inceapa sa urle din toti rarunchii simtind cum i se ridica basicuta), tot nu baga la cap… Ca sa nu ma frig in continuare, trebuie sa invat ca orice rau se intoarce impotriva mea (sub o alta forma)… Te-ai prins?
Oho, m-am prea prins! De vreo 50 de ani ma tot prind. Dar cine e cu hentzul? Ai citit postul asta si ma trimiti dupa minge? Sau pe porumbel dupa rame (cu i din a, ca daca scriai cu diacritice as fi ciugulit caciulitele si coditele): http://ionatan.wordpress.com/2008/03/07/nu-imi-mai-sug-degetul-sau-cum-ne-sfinteste-dumnezeu/ Oricum, daca nu l-ai citit, citeste-l acum. E raspunsul meu
Comentariu by ionatan — martie 6, 2008 @ 11:35 pm
Diacriticele le folosesc numai in cazul limbilor straine (cand imi permite tastatura ori facand combinatii de litere pentru a reda valoarea uneia); in limba romana, imi pare atat de firesc ca omul-cititor sa poata intelege cuvintele chiar daca le lipsesc diacriticele, incat fac aceasta economie de timp si spatiu. Oricum, nu folosesc corceala de anglo-romana in care am vazut ca scriu unii mai gomosi ori mai cool: eu (care zic ca stiu si romana, si engleza destul de bine) nu reusesc, de multe ori, sa le inteleg limbajul. De fapt, cred ca e vorba despre un jargon anume creat ca sa faca pe interesantii…
Si, asa cum eu nu port caciula iarna, cred ca si literele mele pot trai foarte bine fara aceste semne care “sa le protejeze urechile de frig”…
Si, iata ca mingea s-a intors la tine asa cum porumbeii se intorc la mine (trebuie sa imi “improspatezi” neaparat chestia cu “turla bisericii” - nu mi-o amintesc prea bine
Comentariu by Sorina — martie 7, 2008 @ 6:42 am
“Văd că stii jocul la evitare. Norocul meu ca am jucat volei in tinerete. ” Nu stiu cum e cu jocul la evitare in volei (probabil ca trebuie sa reusesti sa nu te loveasca mingea in alte zone ale corpului decat palmele ori dosul lor); dar (incredibil!) in liceu eram cea mai buna ridicatoare la mingile smash-uite - probabil pentru ca eram cel mai aproape de sol…
Comentariu by Sorina — martie 7, 2008 @ 4:59 pm
Si ar mai fi ceva… Desi se pare ca jucam pe terenuri diferite. Cand spuneam ca-ti poti pierde credinta , dar nu ramai fara Dumnezeu, ma gandeam la acele clipe dramatice ale indoielii, cand si cei mai credinciosi oameni au simtit adancimea prăpastiei. Pe langa asta insa ignoranta e o prapastie si mai mare. E pieirea… irosirea creativitatii lui Dumnezeu.
Comentariu by ionatan — martie 8, 2008 @ 7:15 am
“Prefer sa incerc sa ma achit eu insami de sarcini, nu sa le las in grija altuia (asa fac si la serviciu; daramite in viata de zi cu zi?!) E drept ca, daca o dau in bara in mod constant, incerc sa sun un prieten…”spui tu.
De ce încerci sa anulezi dreptul suveran al lui Dumnezeu de a alege? Orice alegere ai face tu, intra sau nu in planul Sau de alegere. In functie de asta vei beneficia sau nu de “complicitatea” Lui cand alegi. Dar referitor la subiectul asta te invit sa citesti pe blogul meu http://ionatan.wordpress.com/2007/06/07/alegerea-si-nealegerea/
Comentariu by ionatan — martie 8, 2008 @ 5:20 pm
“De ce încerci sa anulezi dreptul suveran al lui Dumnezeu de a alege?” Dumnezeu ne-a daruit Liberul Arbitru, pe care ni-l respecta intotdeauna; Dumnezeu nu intra “cu bocancii” in viata nimanui, asteapta sa Ii deschidem noi portile inimii, daca Il dorim “in casa sufletului noastru”.
Asa e si cu Liberul Arbitru (LIBER-ARBÍTRU m. Libertate absolută de a acţiona şi de a lua hotărâri conform propriei voinţe): Dumnezeu alege pentru noi doar daca NOI Ii cerem asta, renuntand de bunavoie si nesiliti de nimeni la dreptul nostru de a lua hotarari…
Comentariu by Sorina — martie 8, 2008 @ 5:27 pm
Ok, ai liberul arbitru, ai gustat fructul cunostintei binelui si raului, esti stapana pe ti si alegi. Dar tu nu poti avea toate datele atunci cand alegi. Daca le-ai avea, ai anula orice posibilitate de a crede. Dupa afirmatiile tale, nu crezi in Dumnezeu. Crezi in tine si Il faci spectator. Sau asa iti inchipui…
Dar daca este un Dumnezeu iti e superior macar prin faptul ca detine secretul vietii vesnice, adica ceva ce tu nu vei avea niciodata, pe lumea asta. Toate elementele ei care ies din sfera propriului tau biologic iti sunt straine. Nu si Lui.
Deci alegerile tale vor fi mereu relative. Riscul de a gresi este urias.
Ai liberul arbitru sa renunti la liberul arbitru. Sa scuipi muscatura aia de mar interzis. Sa te intorci in ascultarea de El. Iar El te va regenera. Dar, treaba ta! Asta inseamna liber arbitru.
Comentariu by ionatan — martie 8, 2008 @ 6:40 pm
“Dar tu nu poti avea toate datele atunci cand alegi.” Contrar aparentelor, tu nu faci altceva decat sa sustii ceea ce am afirmat eu mai sus. Cum asa?! Foarte simplu!… Daca ma duce mintea suficient, voi sti ca “perspectiva” pe care Dumnezeu o are asupra trecutului, prezentului si viitorului este incomparabila cu a mea (eu privesc lucrurile de la nivelul meu de muritor, pe orizontala, in timp ce El le priveste de sus, ceea ce presupune o cu totul alta perspectiva). Asadar - dupa cum spuneam - daca am suficienta minte, voi recunoaste acest lucru si, renuntand de buna-voie la liberul meu arbitru, voi apela la ajutorul Lui, sa ia decizii in locul meu, decizii pe care ma angajez sa le respect intocmai, indiferent daca imi vor fi ori nu pe plac… DAR… cati oameni au puterea de a face asa ceva? Cati pot renunta la propriile dorinte, de bunavoie, supunandu-se vrerii a ceva ce nu poate fi vazut, atins, mirosit, gustat, auzit… Asta inseamna CREDINTA.
“Dupa afirmatiile tale, nu crezi in Dumnezeu.” Inca mai crezi asta?! Dupa cele citite mai sus? Eu cred ca nu…
“Crezi in tine si Il faci spectator. Sau asa iti inchipui…” Acum , hai sa recunoastem ca Dumnezeu ne-a dat un creier nu doar ca sa nu ne ploua in gat, ci ca sa il folosim cat mai bine cu putinta! Nu Il voi ruga pe Dumnezeu sa decida pentru mine ce ar fi bine sa mananc ori sa imbrac la un moment dat, ori in ce zi sa imi platesc intretinerea… Sunt lucruri pe care trebuie sa le decidem noi insine; dar, daca - la un moment dat - consideram ca o problema este deosebit de importanta pentru viata noastra, eu cred ca e mai bine sa solicitam “asistenta” (asa cum facem si cu firmele de asistenta legala, contabila etc)… Atunci cand un copil poate intelege ca sunt probleme in care experienta tatalui sau este de folos in luarea unei decizii, este bine sa ii ceara un sfat. Exact despre acelasi lucru este vorba si aici (tatal = Tatal)…
“Ai liberul arbitru sa renunti la liberul arbitru.” Tocmai asta spuneam si eu…
Comentariu by Sorina — martie 8, 2008 @ 7:11 pm
Se pare ca pentru a lua suferinta cuiva trebuie sa avem puterea sa o primim. Egoismul din noi gaseste mai greu loc pentru ea dar maiusor pentru propria suferinta…
Comentariu by anaAyana — martie 10, 2008 @ 12:03 pm
Nici nu ştii cat adevar grait-ai, anaAyana!
A lua suferinţa cuiva inseamna a-ti adapta propria-ti suferinta, facand-o mai incapatoare.
Si care suferinta ar fi suficioenta pentru suferintele tuturor, daca nu suferinta infinita a Cerului?
” El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.” (Prorocul Isaia, prorocie despre Hristos)
Comentariu by ionatan — martie 10, 2008 @ 3:59 pm
ma gandesc adesea cum unii cred ca pot cunoaste sufletul unui om “dintr-o privire”…ca pot intelege cat de multa suferinta (sau cat de mare este lipsa ei)este in acel suflet ma gandesc ce repede se emit judecati de evaluare si cat de repede incercam sa “scanam” oamenii cu propria noastra retina….Nu stiu daca putem intelege unii fata de altii complet si deplin suferinta –unii chiar se manifesta si spun “ma doare”…altii o canta … altii cauta in oameni un sprijin sufletesc… iar altii doar tac pentru acestia din urma este singurul lucru pe care il pot face sa se inchida in ei si sa taca…oare pentru acestia ce fel de intelegere poate exista?…cum stim cat de mult si cat de adand putem lua de pe umerii lor macar o parte din suferinta?…nimeni nu poate mai bine decat Isus Hristos sa inteleaga deplin cuvantul suferinta si tot El este pentru toti singurul alean sufletesc…Asa gandesc eu problema suferintei.
Comentariu by Lorelei — martie 10, 2008 @ 9:29 pm
Lorelei, daca scanezi oamenii numai cu retina… ai mari sanse sa te inseli in privinta lor!..
Exista un dispozitiv de scanat specializat, numit suflet; in momentul in care cunosc un om, am o anumita senzatie fata de el pentru ca aceasta scanare se realizeaza independent de vointa mea. De mai multe ori, mi s-a intamplat sa imi las mintea sa “cantareasca” un om, netinand cont de ceea ce sufletul imi spunea; s-a dovedit ca mintea mea gresise profund… De aceea, am decis sa imi ascult sufletul cat mai mult cu putinta, chiar si atunci cand am senzatia ca “asa ceva este, practic, ilogic”; pentru ca sufletul nu poate fi manipulat; dar mintea, da…
Eu cred ca suferinta o poti doar plange; e adevarat ca ii poti vedea “avantajele” (= slefuirea sufletului) dar, de aici pana la a spune ca te bucura… deja suna a altceva, iertata fie-mi comparatia… Sa iti porti suferintele cu demnitate, e una; sa te faca sa te simti fericit… e cam ciudat (pentru mine cel putin)…
“Nu stiu daca putem intelege unii fata de altii complet si deplin suferinta (…)iar altii doar tac pentru acestia din urma este singurul lucru pe care il pot face sa se inchida in ei si sa taca” Cea mai proasta solutie!!! Suferinta ne-exteriorizata se cuibareste in suflet, il macina, se hraneste cu el, il distruge incetul cu incetul… este o otrava cumplit care te omoara si, la randu-ti, ii otravesti si pe cei din jur. Asa cum rasul e molipsitor, la fel e si tristetea… Si, daca “mustesti” de tristete, la un moment dat oamenii vor incepe sa te ocoleasca pentru ca, in preajma ta, se vor simti tot mai tristi si mai secatuiti de energie…
Fii plina de viata, “scuipa-ti” tristetea cu sete, alung-o din viata ta, umple-te si de iubire de oameni (nu doar de Dumnezeu) si… vei vedea ce se va intampla… Omul nu poate trai fara iubire, asa a fost conceput, asa a fost programat…
Daca traim numai alimentati de durere, doar pe ea o vom atrage… Avem nevoie sa ii administram un antidot foarte puternic; si nu exista altul mai eficace si mai placut decat IUBIREA… Si, dupa cum iti mai spuneam, aceasta poate imbraca diverse forme… deschide-ti sufletul catre ele; te vei obisnui, cu incetul, sa faca parte din viata ta; si, pe urma, din ce in ce mai multa va fi “absorbita” de sufletul tau…
Iti doresc sa te ajute Dumnezeu sa poti verifica aceste lucruri! Cat mai curand cu putinta…
Comentariu by Sorina — martie 10, 2008 @ 10:12 pm
imi pare rau dar nu era vorba de mine!…scuze eu chiar trec prin momente faine !
Comentariu by Lorelei — martie 10, 2008 @ 10:42 pm
Ma bucur daca treci prin momente faine (nu trebuie sa te scuzi pentru asta!
); este un fel de a vorbi, de a te adresa cititorului ca si cum ar fi de fata; cele scrise mai sus sunt valabile pentru oricare dintre noi; tu mi-ai prilejuit - doar - scrierea pe aceasta tema, nu era neaparat ceva personal… 
Dar era posibil sa fii si tu printre cei care aveau nevoie de aceste cuvinte… sau, poate ca nu…
Comentariu by Sorina — martie 10, 2008 @ 10:50 pm
Cuvintele mele sunt de prisos! Este bine sa citeasca toata lumea ce ai scris tu….Uneori cuvintele nu-si mai au sensul….Ramane doar tacerea!Bravo!
Comentariu by Cristian — martie 22, 2008 @ 11:18 am
Multumesc foarte mult pentru cuvintele-ti frumoase… ma bucur daca am reusit sa ajung - cu ele - pana la sufletul tau!…
Asculta-ti mereu tacerea si las-o sa te invete… Se spune ca Dumnezeu e tacere…
Comentariu by Sorina — martie 22, 2008 @ 11:29 am