Buna intrebare: cine sunt eu?!

In seara asta, cineva mi-a dat tema de gandire; desi intrebarea e de cand lumea, parca m-ar fi lovit in moalele capului. De ce, oare?! m-am intrebat. Doar nu era pentru prima oara cand auzeam aceste cuvinte. Da, DAR era pentru prima oara cand cineva mi le tinea nemiscate in fata ochilor, silindu-ma sa caut un raspuns in mine insami. Si nici macar nu aveam cum sa trisez, ca atunci cand – in prima banca stand, in scoala generala sau liceu (problema datorata deficientelor la capitolul inaltime ) – a trebuit sa invat sa copiez (la istorie sau economie politica sau tehnologie etc) pentru ca nu puteam invata la materiile respective, si pace!… Hmmm… Ce sa faci, in asemenea situatie?

Am insfacat un tarnacop, si am inceput sa lovesc in zidul de auto-protectie cu care imi inconjurasem sufletul si mintea; bufniturile infundate mi-au indicat cat de trainica fusese lucrarea mea; dar inversunarea mi-a fost mai puternica decat obiectul agresiunii mele: zidul a inceput sa se contureze in caramizi de amintiri printre care liantul timpului se strecurase viclean, desavarsindu-mi opera. Indata ce am putut, mi-am strecurat privirea iscoditoare printr-o crapatura iscata de pe o parte pana pe cealalta a zidului, prelingandu-se printre fragmentele de memorie, in incercarea lor de a se desprinde unele din imbratisarea celorlalte. Si ce credeti ca am vazut acolo, dincolo de mine dar in interiorul meu? M-am vazut pe mine… pe mine insami… Incredibil, nu?! Asa mi-am zis si eu…